Elevii din Finlanda vor putea folosi telefoanele mobile în timpul orelor doar cu acordul profesorului, în scopuri educaționale sau de sănătate, de la 1 august 2025. Decizia vine în urma…
Profesorii trebuie să se asigure că elevii predau telefoanele la începutul orei, iar în caz contrar, să apeleze la diriginte sau la conducerea școlii, a afirmat recent ministrul Educației și…
Adolescenții se refugiază tot mai mult în mediul virtual și visează să devină milionari prin activități pe calculator, a declarat psiholoaga Ioana Scoruș la emisiunea InfoEdu, difuzată de TVR Info…
Telefoanele mobile vor fi interzise în şcolile din Austria, a anunţat luni ministrul Educaţiei, Christoph Wiederkehr, transmite agenția de știri dpa, citată de Agerpres, potrivit G4Media.ro. Chiar dacă în trecut…
Așa ceva este de neacceptat. Este o rușine pentru statutul profesorului, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre elevii care intră în direct pe rețelele sociale în timpul orelor.…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) solicită tuturor inspectoratelor școlare și directorilor de unități de învățământ să examineze regulamentele interne referitoare la prevenirea și sancționarea activităților care afectează desfășurarea orelor de…
Grecia se pregătește să introducă restricții în funcție de vârstă pentru rețelele sociale, cu scopul de a proteja minorii sub 15 ani de pericolele dependenței digitale, scrie Kathimerini, potrivit G4Media.ro. Propunerea…
Folosirea telefoanelor mobile va fi complet interzisă pe durata întregului program școlar, inclusiv în pauze, conform secretarului de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru. Una dintre cele mai importante schimbări…
„Școlile pot interzice complet telefonul mobil prin regulamentul de organizare. Ministerul nu a mers pe o interdicție totală a telefoanelor mobile, pentru că sunt școli care se află în zone…
„Telefonul mobil ar trebui să rămână în ghiozdanul de școală” – acesta este sloganul care stă la baza măsurii interzicerii telefoanelor la cursuri, potrivit ministrului Educației din Grecia, Kiriakos Pierakakis, informează…
Ungaria va interzice începând cu 1 septembrie folosirea telefoanelor mobile şi a celorlalte dispozitive cu acces la internet de către elevii din şcolile primare şi secundare, cu unele excepţii, relatează…
Interdicția legată de folosirea telefoanelor mobile în școli, pentru care optează în ultima vreme o serie de sisteme școlare, nu este susținută de experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică…
Folosirea telefoanelor trebuie evitată în grădinițe și școli, anunță Ministerul Educației din Italia, care elaborează noi ghiduri „privind educația pentru cetățenie”, transmite ilsole24ore.it, care citează publicația Il Foglio, pentru care…
Elevii din școlile din Anglia nu vor mai putea folosi telefoanele mobile la școală, anunță guvernul britanic, care susține că va trimite ghiduri în școli pentru a implementa noua măsură.…
Guvernul spaniol vrea să interzică telefoanele mobile în şcoli, colegii şi licee în faţa ‘preocupărilor’ pe care acestea le suscită în rândul unei părţi unor familii şi profesori, a anunţat…
„Să interzici ceva nu înseamnă întotdeauna că ai şi rezolvat o problemă, de aceea nu sunt adepta acestor măsuri radicale!” Asta a declarat Ecaterina Andronescu la lansarea „Studiului privind utilizarea…