„Nu pot să vorbesc despre cum mai este predată azi matematica în școală, cel puțin în școala elementară, pentru că nu am experiența respectivă. Ce pot să spun eu este…
Comunitatea Universității din București este chemată la vot, în data de 10 mai, pentru a decide astfel modul cum îl va desemna pe rectorul instituției de învățământ superior pentru mandatul…
Analiza situației profesorului Marian Petcu de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a Universității din București, acuzat de către un grup de studenți de “comportament abuziv”, a avut…
Zece autori de carte care au publicat la Editura Universității din București (EUB-PUB) au răspuns la întrebările ”Mai avem nevoie de carte? De ce?”, lansate pe Facebook de editură cu…
Istoria relației dintre universitățile românești și politică este grea și complicată. În general, arată urît, fiind plină de episoade penibile ori direct rușinoase. De la Carol al II-lea la Ceaușescu,…
Bogdan Oprea, lector la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, între altele fost purtător de cuvânt al președintelui României, preia, luni, atribuțiile de purtător de cuvânt al Universității din București,…
O “anchetă” fără autori declarați, prezentată drept “scrisoare deschisă” și atribuită unui grup de câteva zeci de studenți și alte sute de absolvenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării…
„Dacă vrei într-un fel sau altul să influențezi pe votanți, poți să mărești mai mult decât trebuie salariile. Poți să angajezi timp de 4 ani oameni care îți sunt loiali…
Mai mulți studenți ai Universității din București (UB) au primit astăzi pliante despre cariere în Serviciul Român de Informații (SRI) în culoarul principal al Facultății de Litere. Acestea au fost…
„Dl profesor apără valorile Universității și interesul major al studentului, iar comportamentul său la catedră a fost întotdeauna unul decent și civilizat, exprimând critică și ironie la adresa pericolului lipsei…
Studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București au trimis o scrisoare deschisă în care semnalează „comportamentul abuziv” al unui profesor. 56 de studenți spun…
O platformă online cu resurse despre egalitatea de gen la clasă, dedicată profesorilor, a fost lansată în proiectul internațional ”T-Shirt” la care a participat și Universitatea de București, potrivit unui…
“Atac necolegial și lipsit de respect și etică”, “atac mișelesc” susținut de un “promotor al unor idei vechi bolșevice” – în astfel de termeni a reacționat, vineri, Facultatea de Teologie…
Elevii și profesorii de liceu din țară au la dispoziție 12 întâlniri la care pot participa online, câte una în fiecare zi de miercuri în perioada 1 martie – 31…
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București ar urma să aibă disponibile pentru anul academic viitor mai multe locuri la buget, la programele de licență, decât facultățile de Jurnalism…
În cele două sesiuni de admitere din iulie-septembrie 2023, Universitatea București a stabilit cinci tipuri de admitere la cele 19 facultăți. Potrivit site-urilor facultăților, reapar examene pentru intrare la instituțiile…
Patru universități din România au fost selectate să participe la un proiect european Erasmus+ care prevede testarea unor noi forme de cooperare transnațională între instituțiile de învățământ superior, potrivit unui…
Noi date despre unul dintre cele mai lungi poduri ale antichităţii, podul peste Dunăre ridicat de împăratul Constantin cel Mare între Oescus (Ghighen, Bulgaria) şi Sucidava (Celei, Corabia), au fost…
Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, administrat de Universitatea din Bucureşti, este spaţiu de inspiraţie şi de pilotare a unui proiect educaţional ce vizează pedagogiile inovative, transmite Agerpres. În cadrul proiectului…
O nouă specie de dinozaur, numit Transylvanosaurus platycephal, a fost descoperită în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului de către o echipă internațională de cercetători, din care face parte și un…
Cel mai mare procent dintre cadrele didactice de la grădinițe, 16%, este reprezentat de absolvenții Universității „Spiru Haret” din București, potrivit studiului național despre educația timpurie făcut de Cult Research…
Congresul Internațional BSUN-BUA, intitulat „Dialog și Cooperare în Regiunile Mării Negre și a Balcanilor”, va avea loc la Universitatea din București, după cum a anunțat instituția de învățământ superior. Evenimentul…
Universitatea din București cere oficial ca rectorii să poată să fie la conducerea unei universități pentru maximum 2 mandate, însumând cel mult 8 ani, după ce Guvernul Ciucă și-a anunțat…
Scindare în Consiliul Național al Rectorilor, în contextul scandalului de plagiat care îl are protagonist pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Rectorii a trei universități – Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai…
Reacție a Universității din București, la plagiatul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, dezvăluit într-o anchetă jurnalistică de Emilia Şercan. „În privința acuzațiilor de plagiat care i se aduc Ministrului Educației, Sorin…
Senatul Universității din București a aprobat, miercuri, metodologia pentru modul cum își vor desfășura activitatea facultățile instituției în noul an universitar. În acest sens, forul a decis că ponderea activităților…
Poziția pe care o au oamenii pe piața muncii și mediul de lucru afectează semnificativ transmisia Covid-19 în București, potrivit unui studiu realizat de specialiști de la Universitatea din București,…
Peste 350 de lingviști din întreaga lume vin la Universitatea din București în perioada 24-27 august, pentru a participa la cea de-a 55-a ediție a Congresului Societas Linguistica Europaea, organizat…
Universitățile din România au și în acest an apariții modeste în clasamentele globale după domenii de studiu realizate de compania de consultanță Shanghai Ranking – Global Rankings of Academic Subjects 2022.…
România nu este reprezentată nici anul acesta de vreo universitate în top 1000 instituții de învățământ superior din lume, în cel mai nou clasament global Quacquarelli Symonds, dat publicității miercuri…
Treisprezece universități românești, în frunte cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și ASE București, sunt incluse în ediția din acest an a clasamentului global Times Higher Education Impact Ranking, ce are…
Universitatea din București anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2022-2023 în programul SEED – Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați, disponibil pentru elevi care în acest moment sunt în clasa a…
Ținutul Buzăului, care miercuri a devenit al doilea Georparc Internațional UNESCO din România, după Țara Hațegului, a căpătat acest statut la inițiativa și cu suportul științific al Universității din București,…
Studenții Universității din București pot realiza lucrări artistice în cadrul proiectului LinguArt, proiect organizat de Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.…
Universitatea din București a reacționat în fața crizei refugiaților din Ucraina printr-un sprijin necondiționat oferit acestora, arată platforma Academic Impact a Națiunilor Unite (UNAI), ce reunește instituțiile de învățământ superior…
Unul dintre studenții exmatriculați de la Facultatea de Drept a Universității din București, în urma unui scandal legat de fraudarea examenelor în care au fost implicați zeci de studenți, a…
Universitatea din București anunță că „activitățile didactice se vor desfășura cu prezență fizică, conform orarelor pentru semestrul al II-lea”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Senatul Universității din București a adoptat,…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, urmată de Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București, sunt cele mai bune instituții de invățământ superior din România, conform raportului anual privind metarankingul național…
Cinci ani și jumătate urmează să dureze lucrările de consolidare și restaurare a Palatului Universității din București, lucrări evaluate la 317,6 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al…
Facultatea de Științe Politice a Universității din București a lansat o platformă online, numită uni4Ukraine, menită să facă mai accesibile inițiativele de sprijin pentru persoanele refugiate din Ucraina. Potrivit unui…
Alianța CIVIS, ce reunește mai multe instituții europene de învățământ superior, inclusiv Universitatea din București, condamnă „orice formă de agresiune militară” și își exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean, printr-o declarație…
Universitatea din București consideră că e de datoria sa, în contextul conflictului din Ucraina, „să fim solidari și să venim cu propuneri concrete pentru sprijinirea studenților, profesorilor și a familiilor…
Universitatea din București condamnă, printr-o poziție emisă joi pe tema situației din Ucraina, „orice formă a războiului”: „Credem în confruntarea de idei și în dialogul constant ca soluții la problemele…
Rectorul Universității din București, Marian Preda, a propus în cadrul unei consultări inițiate de comisarul european pentru Educație „promovarea standardelor transformaționale la nivel național și regional, menite să producă modernizarea…
Recrutarea studenților în SRI este susținută de o nouă facultate a Universității din București, la doar câteva zile după un anunț similar făcut de Facultatea de Filosofie. De data aceasta…
Studenții Facultății de Filosofie a Universității din București sunt anunțați oficial de instituția de învățământ superior că își pot începe o carieră în Serviciul Român de Informații (SRI). Facultatea de…
Tribunalul București a admis, marți, cererea unui grup de studenți de a suspenda o decizie a conducerii Universității din București, adoptată la sfârșitul lunii trecute, prin care se stabilea că…
Unul din trei liceeni bucureșteni participanți la un studiu al Universității din București spun că, pe parcursul anilor de liceu, au preluat uneori, frecvent sau foarte frecvent de pe internet…
Elevii, profesorii și părinții pot vedea piese din colecția muzeală a Universității din București, într-o expoziție care îl omagiază pe istoricul Nicolae Iorga la 150 de ani de la naștere,…
România are o singură universitate în top 50, șase în top 100 și 20 în total în cea mai recentă ediție a clasamentului QS al universităților din Europa Emergentă și…
Universitatea din București a încheiat, săptămâna aceasta, un contract cu organizația Congregatio Jesu prin care a cumpărat, cu 6,45 milioane de euro, imobilul din centrul Capitalei unde se află Facultatea…
Universitatea din București pregătește un master de comunicare a științei, care ar fi o premieră în România și care ar urma să fie dezvoltat cu parteneri internaționali, potrivit prorectorului Universității,…
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București conduc în Metarankinngul Universitar 2021, prezentat de asociația cercetătorilor Ad Astra, clasament marcat de evoluții notabile comparativ…
20 de subiecte de gândire critică urmează să fie introduse la admiterea din iulie 2022 a Facultății de Drept din cadrul Universității din București, potrivit unui comunicat al instituției de…
Profesoara de suedeză Carmen Vioreanu, concediată disciplinar de Universitatea din București, la începutul anului, după ce a fost acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, trebuie reîncadrată în funcție, după…
Cele mai mari probleme ale concursului național pentru angajarea directorilor de școli „cred că sunt legate de etapa de interviu”, spune Andrei Ion într-o analiză făcută pe metodologia și organizarea…