Tăierea la jumătate a tarifului pentru plata cu ora a doctoranzilor care predau la Universitatea din București, refuzată de o doctorandă: Nu am semnat anexa. Mă prezint la seminar și voi preda așa cum scrie în contract / Aștept o decizie în scris, ca să încep acțiunea în instanță

7.143 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Doctoranda Anelise Salan predă în continuare la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, deși a refuzat să semneze actul adițional la contractul pentru plata cu ora, care prevede reducerea sumei la aproape jumătate pentru activitățile didactice. Contactată de Edupedu.ro, ea a afirmat că intenționează să acționeze în instanță.
  • Universitatea din București a redus cu aproape 50% tarifele pentru plata cu ora în cazul doctoranzilor care susțin seminare, de la 35 de lei la 19 lei net/oră, așa cum arată un act adițional la contractul individual de muncă al doctoranzilor, obținut de EduPedu.ro și semnat de către rectorul Universității din București, Marian Preda.

Un cadru didactic afectat de această decizie, Anelise Salan, a declarat pentru Edupedu.ro că a refuzat să semneze actul adițional și că va acționa în instanță.

Doctoranda, care predă seminarele de Televiziune și Genurile presei scrise la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, a explicat că, deși a semnat actul adițional pentru prelungirea contractului, a refuzat să semneze actul adițional care impunea reducerea plății cu ora, întrucât acest lucru nu era „de comun acord”, așa cum era formulat în document.

„Noi am citit pe site-ul Edupedu că «sunt discuții» (…) Prefer să vin la seminar gratuit, hai să ne asumăm că vin gratuit,” afirmă doctoranda, menționând că suma de 19 lei pe oră nu ar acoperi nici măcar costurile de transport.

Presiuni și ultimatumuri din partea conducerii

Doctoranda subliniază că are un contract de muncă valabil, pe care îl va respecta și că va continua să se prezinte la seminar până când va primi o notificare legală, cu o decizie oficială. Refuzând să semneze actul adițional, Salan susține că a primit un email cu un ultimatum: semnarea până a doua zi, în caz contrar contractul urmând să fie suspendat.

„Am primit un email în care mi se dădea termen «mâine la ora 16:00 veniți să semnați, în caz contrar vă mulțumim pentru serviciile oferite, suntem obligați să vă suspendăm contractul». Eu le-am explicat de principiu de ce nu semnez și a urmat un mail cu doamnele decan și prodecan în CC [copie de informare – n. red.], în care tonul a crescut exponențial spre agresiv, pe măsură ce schimbam mailurile și eu spuneam că nu semnez, până la: «vă spun eu răspicat că, dacă nu semnați, de mâine…» Și mi s-a spus să predau situația de la seminar și notele și tot. Și iar mi s-a mulțumit în numele facultății și studenților pentru contribuția adusă.

Și eu am spus că am un contract de muncă valabil încă. Tocmai l-am semnat, deci eu voi preda situația la sfârșitul semestrului așa cum scrie în contract, dacă nu voi primi o scrisoare, o hârtie, o decizie legală, în acord cu Codul Muncii. Până atunci mă prezint la seminar.

Eu m-am dus la seminar, n-am mai primit niciun alt răspuns pe mail. Aștept să mă sune departamentul de HR [Resurse Umane – n. red.], să-mi spună că are vreo decizie a cuiva, să mi-o dea în scris, ca eu să pot să mă duc să o dau avocatei și să începem acțiunea. Deocamdată aștept, dar repet, mă duc la seminar.

(…) Am primit amenințări, voalat mi s-a spus «vezi că o să ai probleme la doctorat»”, afirmă Anelise Salan.

  • Contactat de Edupedu pe 24 octombrie, rectorul Universității din București, Marian Preda, a afirmat că nu există o problemă de buget care să justifice reducerea tarifelor pentru plata cu ora în cazul doctoranzilor care predau. Acesta a afirmat că modificarea ar rezolva „inechitățile” dintre veniturile doctoranzilor care sunt și bursieri și salariile asistenților care dețin deja titlul de doctor.
„Tratament diferențial cu acordul rectorului”

Doctoranda Anelise Salan definește situația creată drept „un joc de neasumare a responsabilității” din partea conducerii Universității din București, care a obligat doctoranzii să accepte această decizie, fără argumente.

„Domnul rector o să zică: «păi, cum, domnule, a fost de comun acord, că toată lumea a semnat». (…) Când capul universității spune că face asta nu din cauza bugetului, ci din diferența de pregătire, în momentul ăla girează acest tratament diferențial și lipsit de respect, pe care oricum îl primeam înainte. Dar acum îl vom primi și cu acordul rectorului”, este de părere doctoranda.

„Eu am venit la recomandare a unor profesori care m-au luat tocmai pentru că mă cunoșteau, știau activitatea, știau experiența și au considerat că sunt bună pentru seminar. Adică nu ne-a luat de pe stradă sau nu s-a dat vreun anunț, venim la niște recomandări ale unor profesori care ne cunosc”, subliniază Salan, cu privire la argumentele rectorului legate de nivelul de pregătire diferit al doctoranzilor față de asistenții care dețin deja titlul de doctor.

Citește și:
Doctoranzii Universității din București deja au fost puși să semneze contracte cu tăierea plății pe oră de la 1 octombrie, deși rectorul susținea că nu a fost luată o decizie și că există doar o „discuție”


6 comments
  1. am participat la o discutie in care profesorul le cerea doctoranzilor asistenti sa isi asigure plata la contributiile sociale din ale joburi (principale) unde eventual sa aiba norma intreaga. ca nu are Universitatea bani. cred ca dl Rector, care imediat intervine si apara drepturi lgbt, dar pe care nu-l intereseaza starea spatiilor facultatilor UB, minte in aceasta situatie. si ar merita investigat sa se vada cam pe ce s-au cheltuit banii… pe la noul sediu cumva? de catre rectorul anterior? in fine, edupedu, va rog interesati-va. ar fi platit un asistent universitar doctorand mai puțin decat un profesor de gimnaziu pe ora…. este strigator la cer.

  2. PENTRU SUMA ACEASTĂ JIGNITOR DE DERIZORIE (CARE URMEAZĂ SĂ FIE IMPOZATĂ, TAXATĂ…) NU MERITĂ NICI MĂCAR SĂ LE RĂSPUNDĂ.
    SĂ NU SE DUCĂ NICĂIERI, SĂ NU SEMNEZE NIMIC ȘI DIMPOTRIVĂ, SĂ AȘTEPTE LINIȘTITĂ SĂ I SE NOTIFICE…
    PLIMBATUL DE CĂȚELUȘI PENTRU PERSOANELE CARE NU SE POT DEPLASA DIN VARI MOTIVE ESTE REMUNERAT CU 50 LEI / ORĂ…

  3. Sub 5 euro pe ora! Și vrem sa ne considerăm o țară civilizată. Nici la maturat străzi nu se da doar atât! Jenantă situație pentru UB. Daca se temeau că plătesc doctoranzii mai mult decât cadrele didactice cu doctorat trebuia mărită plata pentru aceștia, nu tăiată de la doctoranzi.

  4. Un doctorand preda in facultate pentru 19 lei pe ora, iar nepotul prim ministrului vinde o viitoare afacere de 84 milioane de euro pentru care nu a facut decat sa semneze niste hartii.
    Asta e Romania Educata a lui Iohanis si Ciolacu!
    Iesiti la vot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: Urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu, precum şi reacția la alarme / În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani

„Acest tip de catastrofe arată vina noastră comună, pactul cotidian pe care îl facem cu ‘merge şi aşa’. Şi când vine unul care spune ‘nu, nu merge şi aşa’, i…
Vezi articolul

Profesorii, elevii, studenții, cercetătorii și angajații din școli pot trimite Ministerului Educației propuneri pentru debirocratizare până pe 15 august, pe o adresă de mail dedicată

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat, miercuri, 23 iulie, o inițiativă prin care invită profesorii, elevii, studenții, cercetătorii și angajații din învățământ și cercetare să trimită propuneri pentru debirocratizarea…
Vezi articolul

Premierul Ciucă: Certificatul Covid nu poate fi adoptat în perioada imediat următoare, Parlamentul a intrat în vacanță / Închiderea școlilor ar fi evitată prin adoptarea certificatului, potrivit ministrului Sănătății

Certificatul verde nu mai poate fi adoptat până la redeschiderea școlilor, pe 3 ianuarie, deoarece Parlamentul a intrat în vacanță parlamentară, potrivit declarațiilor făcute de premierul Nicolae Ciucă. El a…
Vezi articolul

Simularea pentru Evaluarea Națională 2023 începe în 20 martie, anunță Ministerul Educației. Simularea pentru BAC 2023 va fi susținută de elevii de clasa a XII-a în perioada 27-30 martie

Simularea pentru Evaluarea Națională 2023 are loc în perioada 20-22 martie, iar cea pentru examenul de Bacalaureat 2023 va fi organizată între 27 martie și 30 martie, a anunțat Ministerul…
Vezi articolul

Profesoara de Matematică dată afară de la Liceul din Azuga, după ce a lăsat 12 corigenți înainte de Evaluarea Națională 2023, a fost repartizată de Inspectoratul Școlar București, cu cel mai mare punctaj din Capitală pe disciplina sa, la Școala Gimnazială 80 din Sectorul 3

Profesoara de Matematică de la Liceul Teoretic din Azuga (LTA), dată afară de conducerea școlii în vara anului trecut după ce a lăsat 12 corigenți înainte de Evaluarea Națională, a…
Vezi articolul

LIVE VIDEO Sergiu Arsene, primar Bod: Pentru descentralizarea educației trebuie să ne așezăm toți la masă, să vedem ce facem dincolo de a lua o tabletă / Dezbaterea online de Ziua Educației a început: Cum funcționează descentralizarea deschiderii școlilor în rural

Funcționează descentralizarea deciziei de a deschide școlile? Aflăm acum cum funcționează în realitate școala în pandemie. World Vision Romania în parteneriat cu Edupedu.ro organizează dezbaterea LIVE VIDEO “Ziua Educației: Lecțiile…
Vezi articolul