„Tăierea numărului de clase înseamnă compromiterea calității educației” – Consiliul Național al Elevilor, referitor la cifra de școlarizare propusă pentru 2021-2022

4.002 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Reducerea numărului de clase, în baza unei cifre de școlarizare mai mici pentru anul școlar 2021-2022, „va atrage după sine supraaglomerarea claselor rămase, iar acest lucru va reduce în mod semnificativ calitatea actului educațional”, arată Consiliul Național al Elevilor (CNE) într-un comunicat de presă transmis miercuri. Acesta face trimitere la proiectul de hotărâre de guvern propus de Ministerul Educației, potrivit căruia cifra de școlarizare pentru clasa a IX-a, învățământ cu frecvență zi, scade anul viitor cu 14.000 de locuri, echivalentul cu desființarea a 538 de clase cu câte 26 de elevi, după cum a scris Edupedu.ro aici.

CNE cere Ministerului Educației „să ia măsurile care se impun pentru a se asigura de faptul că tăierile de clase vor avea loc doar acolo unde nu este atins efectivul minim de elevi necesar funcționării, dar și să deruleze investiții în infrastructura din învățământul profesional și tehnic, pentru a asigura atractivitatea acestor programe de studii pentru elevi”.

Organizația afirmă că, „în caz contrar, pentru a răspunde numărului uriaș de elevi care vor vrea să urmeze în continuare cursurile unui liceu teoretic, unitățile de învățământ vor fi nevoite să solicite inspectoratelor școlare mărirea claselor, până la 30 de elevi”.

Comunicatul CNE, integral:

„Tăierea numărului de clase înseamnă compromiterea calității educației!

În cursul zilei de astăzi, Ministerul Educației a publicat proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2021-2022. Conform acestui proiect, numărul de clase pentru învățământul liceal, clasa a IX-a, va scădea cu peste 538 de formațiuni a câte 26 de elevi, față de planul de școlarizare actual. Această scădere a numărului de clase va atrage după sine supraaglomerarea claselor rămase, iar acest lucru va reduce în mod semnificativ calitatea actului educațional. Mai mult, eliminarea unor clase din planul de școlarizare presupune micșorarea normelor didactice, fapt care va conduce atât la scăderea numărului de posturi disponibile în sistem, cât și la micșorări salariale pentru cadrele didactice.

Ne exprimăm dezamăgirea față de măsura propusă, întrucât considerăm că acesta ar fi fost un moment oportun pentru implementarea măsurilor care să aibă în centrul lor elevul și creșterea calității educației, precum reducerea numărului de elevi dintr-o clasă și asigurarea accesului la educație în comunitățile subdezvoltate (eliminarea claselor din unitățile de învățământ din comunitățile izolate înseamnă, pentru mulți elevi, privarea de educație, aceștia neavând posibilitatea de a se deplasa la o școală din altă localitate, din cauza lipsei accesului la mijloace de transport).

Solicităm Ministerului Educației să ia măsurile care se impun pentru a se asigura de faptul că tăierile de clase vor avea loc doar acolo unde nu este atins efectivul minim de elevi necesar funcționării, dar și să deruleze investiții în infrastructura din învățământul profesional și tehnic, pentru a asigura atractivitatea acestor programe de studii pentru elevi. În caz contrar, pentru a răspunde numărului uriaș de elevi care vor vrea să urmeze în continuare cursurile unui liceu teoretic, unitățile de învățământ vor fi nevoite să solicite inspectoratelor școlare mărirea claselor, până la 30 de elevi, așa cum prevede art. 63 din Legea educației naționale nr. 1/2011.

„Considerăm că este inoportună tăierea a peste 530 de clase, întrucât asta va conduce la încă un ciclu de elevi care vor învăța în clase supraaglomerate. În acest moment, Ministerul Educației are oportunitatea de a schimba paradigma în ceea ce privește modul în care sunt constituite clasele: în loc să construim clase a câte 30 de elevi, complet ineficiente, acțiunea rațională ar fi să constituim clase care să respecte efectivul minim de elevi, însă care să nu depășească numărul de 26 de elevi/clasă. În caz contrar, vom perpetua starea de fapt, în detrimentul tuturor.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Photo 172177848 © Oksun70Dreamstime.com


2 comments
  1. Da, de acord cu scăderea calității actului educațional prin mărirea efectivului de elevi pe clasă! Mai cercetați, voi, cârcotașii, sunt clase, în Europa, cu efective reduse, 9-12 elevi… Sau sunt „grele” limbile străine precum engleza ori franceza?!…

  2. Nu se taie clase. Elevii din clasa a 8-a sunt prima serie cu clasa pregatitoare. Acum 9 ani au fost doua clase de inceput: clasa 0 si clasa 1. Si anul viitor vor fi mai putini elevi. Abia seria care acum este a 6-a va avea un numar de elevi conform mediei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele 2 ore obligatorii de activitate remedială pentru învățători încalcă planul-cadru pentru învățământul primar, semnalează o învățătoare: Este depășit numărul maxim de ore. Ce facem? Încălcăm legislația?

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit Legii nr. 141/2025. O învățătoare, sub protecția…
Vezi articolul

Raluca Răducanu, director adjunct al Liceului Teoretic Jean Monnet, despre elevii care au dat simularea Bac 2025: Aceasta este generația care de 4 ani de liceu este fără programă școlară actualizată și fără manuale / Profesorii au folosit tot felul de auxiliare, dar au mers pe nisipuri mișcătoare

Generația actuală a elevilor de clasa a XII-a nu a avut programă școlară actualizată sau manuale, iar „profesorii au folosit tot felul de auxiliare dar s-a mers pe nisipuri mișcătoare”,…
Vezi articolul

„Povestea slujitoarei”, „1984” și alte cărți despre lumi totalitare și distopii – salt uriaș de vânzări în SUA după realegerea lui Donald Trump, sub al cărui nou mandat drepturi precum avortul ar putea fi în pericol

Romane celebre despre regimuri totalitare și societăți distopice, precum „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și „1984” de George Orwell, au înregistrat o creștere semnificativă în vânzări imediat după realegerea lui…
Vezi articolul