Talibanii interzic oficial accesul tinerelor la educație în universități

479 de vizualizări
Tinerele din Afganistan
Foto: © Meunierd | Dreamstime.com
Autorităţile talibane au anunţat marți seara că universităţile afgane le sunt interzise de acum fetelor, pentru o durată nedeterminată, scrie Agerpres care citează AFP. Deja tinerele erau private de învăţământul secundar în Afganistan, de la venirea la putere a talibanilor.
  • La începutul lunii decembrie, tinerele din Afganistan au susținut examenul de absolvire a liceului, deși nu au acces la educație de peste un an. – mai multe detalii aici

Ordinul venit din partea ministerului afgan se aplică imediat, scrie BBC. „Sunteţi cu toţii informaţi să puneţi în aplicare ordinul menţionat de a suspenda educaţia femeilor până la un nou ordin”, a precizat ministrul pentru Învăţământul Superior, Neda Mohammad Nadeem, într-o scrisoare adresată tuturor universităţilor guvernamentale şi private din ţară.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Ziaullah Hashimi, care a postat scrisoarea pe Twitter, a confirmat ordinul, pentru AFP. Pentru moment nu a fost furnizată nicio explicaţie pentru această decizie.

Interdicţia privind învăţământul superior survine la mai puţin de trei luni după ce mii de fete şi femei au trecut examenele de intrare la universitate în toată ţara. Multe dintre ele aspiră la cariere de inginer sau medic, deşi sunt private de acces la şcolile secundare.

La instalarea lor la putere în august 2021, talibanii au promis că vor fi mai flexibili, însă au revenit în mare măsură la interpretarea extrem de strictă a islamului care a marca prima lor trecere pe la conducerea ţării, între 1996 şi 2001.

Restricţiile la adresa libertăţilor s-au înmulţit, în special împotriva femeilor, care au fost îndepărtate treptat din viaţa publică şi excluse din colegii şi licee, mai scrie Agerpres.

Foto: © Meunierd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Coadă la Suceava pentru înscrierea la concursul de profesori suplinitori. Proba scrisă are loc vineri / Candidat: O mare umilință față de cei care vor să predea. Eu am venit din străinătate după 25 de ani, sistemul este dezastruos

Coadă la Suceava la centrul în care candidați sau profesori care nu au ocupat un post în școală în urma Titularizării 2024 au venit să se înscrie pentru concursul de…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu: Structura examenului de Bacalaureat este gândită politic – cinci întrebări pe text au același punctaj ca un eseu de 3-4 pagini. Ca să iasă niște cifre la final și media 6. Nu încurajăm copilul să învețe nici literatură, nici limba română

Structura actuală a examenului de Bacalaureat este una politică, este de părere profesoara de limba română Dorica Boltașu, care spune că este „un subiect cu cinci întrebări de înțelegere a…
Vezi articolul

Marcel Ciolacu, întrebat despre criticile venite dinspre Ministerul Justiției pentru propunerile Ligiei Deca, pe tema hărțuirii sexuale: Venim joi cu o propunere de lege, nu poți să modifici o lege cu o hotărâre de guvern

Proiectul schimbărilor legislative pentru combaterea hărțuirii sexuale „nu putea să vină să fie promovat prin hotărâre de guvern”, a spus, vineri, premierul Marcel Ciolacu, răspunzând unei întrebări referitoare la criticile…
Vezi articolul

Avertisment pentru profesori: cererea de actualizare a deciziilor de repartizare pe post este o capcană birocratică – după ce mii de profesori vor semna aceste cereri, orice corecție viitoare devine aproape imposibilă / Profesorul anonim

Există momente în viața unui sistem public în care nu mai asistăm la o reformă, ci la un transfer de vină/responsabilitate, nu mai vedem administrație, ci inginerie juridică, nu mai…
Vezi articolul