Talibanii interzic oficial accesul tinerelor la educație în universități

479 de vizualizări
Tinerele din Afganistan
Foto: © Meunierd | Dreamstime.com
Autorităţile talibane au anunţat marți seara că universităţile afgane le sunt interzise de acum fetelor, pentru o durată nedeterminată, scrie Agerpres care citează AFP. Deja tinerele erau private de învăţământul secundar în Afganistan, de la venirea la putere a talibanilor.
  • La începutul lunii decembrie, tinerele din Afganistan au susținut examenul de absolvire a liceului, deși nu au acces la educație de peste un an. – mai multe detalii aici

Ordinul venit din partea ministerului afgan se aplică imediat, scrie BBC. „Sunteţi cu toţii informaţi să puneţi în aplicare ordinul menţionat de a suspenda educaţia femeilor până la un nou ordin”, a precizat ministrul pentru Învăţământul Superior, Neda Mohammad Nadeem, într-o scrisoare adresată tuturor universităţilor guvernamentale şi private din ţară.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Ziaullah Hashimi, care a postat scrisoarea pe Twitter, a confirmat ordinul, pentru AFP. Pentru moment nu a fost furnizată nicio explicaţie pentru această decizie.

Interdicţia privind învăţământul superior survine la mai puţin de trei luni după ce mii de fete şi femei au trecut examenele de intrare la universitate în toată ţara. Multe dintre ele aspiră la cariere de inginer sau medic, deşi sunt private de acces la şcolile secundare.

La instalarea lor la putere în august 2021, talibanii au promis că vor fi mai flexibili, însă au revenit în mare măsură la interpretarea extrem de strictă a islamului care a marca prima lor trecere pe la conducerea ţării, între 1996 şi 2001.

Restricţiile la adresa libertăţilor s-au înmulţit, în special împotriva femeilor, care au fost îndepărtate treptat din viaţa publică şi excluse din colegii şi licee, mai scrie Agerpres.

Foto: © Meunierd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un nou Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, pregătit de Institutul de Lingvistică al Academiei Române, după 29 de ani de la predecenta ediție / Adina Dragomirescu, director: Vrem să creăm un instrument pentru școală

Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” va revizui anul acesta Îndreptarul ortografic, ortoepic și de puncțuație al limbii române, potrivit anunțului făcut de directoarea Institutului, Adina Dragomirescu, la Radio…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Guvernul acceptă propunerea sindicatelor din educație ca salariile să crească de la 1 ianuarie cu 50% din diferența dintre salariul actual și cel din viitoarea grilă / Au fost acceptate și vouchere de 1.500 de lei pentru profesori și 500 de lei pentru nedidactic

Guvernul a acceptat propunerile nou făcute de sindicatele din educație pentru profesori și ceilalți angajați din Învățământ sâmbătă seară, 10 iunie, potrivit informațiilor Edupedu.ro. Executivul le-a dat termen reprezentanților profesorilor…
Vezi articolul

Raed Arafat: Nu te duci cu copiii, cu nepoții în vizită la bunica. Nu-i amesteci. Dacă stați în aceeași casă, atunci bunica trebuie să fie cât mai posibil izolată de restul persoanelor tinere care circulă afară

Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat într-un interviu pentru Mediafax că părinții nu trebuie să meargă în vizită cu nepoții la bunici, iar dacă stau…
Vezi articolul