Taxa de înscriere la Bacalaureat 2025 a crescut cu 7% față de anul trecut pentru cei care susțin examenul a treia oară – document

7.204 vizualizări
Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com
Candidații care susțin anul viitor proba de Bacalaureat pentru a treia oară la toate disciplinele vor achita o taxă de înscriere de 499 lei, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, semnalată de educatieprivata.ro. Taxa este cu 35 de lei mai mare decât cea stabilită pentru anul 2024, când doritorii au plătit 464 de lei. În ceea ce privește taxa de înscriere per probă, aceasta este stabilită de inspectoratele școlare județene.

„Candidații din promoții anterioare, care au susținut în sesiunile anterioare de cel puțin 2 ori examenul de bacalaureat și care se prezintă la toate probele examenului național de bacalaureat achită suma de 499 lei”, se precizează în adresa Ministerului Educației, publicate de sursa citată.

Anul trecut, taxa de înscriere pentru acest examen a fost de 464 de lei, după cum a relatat Edupedu.ro. În anul 2023, candidații au achitat 435 de lei, iar în 2022, 367 de lei.

Candidații care susțin doar una sau două probe trebuie să știe că taxa aferentă înscrierii este stabilită de fiecare inspectorat școlar județean în parte, cu luarea în calcul a tuturor cheltuielilor necesare examinării.

În județul Dolj, taxa per probă este de 140 de lei. Pentru susținerea competențelor lingvistice și digitale, candidații care au mai susținut de 2 ori aceste probe vor achita:

  • 25 de lei pentru proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare în limba română (proba A);
  • 27 de lei pentru proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C);
  • 27 de lei pentru proba de evaluare a competențelor digitale (proba D).

Anul trecut, taxa de înscriere pentru o singură probă era de 130 de lei. Pentru înscrierea la probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, candidații au achitat 24 de lei pentru proba A și 25 de lei pentru probele C și D.

Pentru cei care doresc să susțină pentru a treia oară examenele de certificare a calificării profesionale/de atestare a competențelor profesionale (absolvenții filierelor vocaționale și tehnologică), taxa de înscriere este de 152 de lei.

În anul 2024, taxa era de 141 de lei.

„În cazul celorlalte examene de certificare a calificării profesionale/de atestare a competențelor profesionale, taxele de examen se stabilesc, după caz, de Inspectoratul Școlar Județean/al Municipiului București sau la nivelul centrului de examen, în conformitate cu prevederile metodologiilor în vigoare”, se mai ară în adresă.

DOCUMENT Adresa Ministerului Educației privind taxele pentru examenul de Bacalaureat 2025:

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea august 2025:
  • 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025: ⁠Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale

Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii de la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești vor avea mai puține ore de curs pe săptămână, dedicate în special disciplinelor de profil / Planul de pilotare al unității de învățământ prevede ca tinerii de clasa a XII-a să învețe online joia și vinerea

Elevii de la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești vor avea mai puține ore de curs pe săptămână și vor studia pe baza unor programe care pun accent pe disciplinele…
Vezi articolul

Gabriel Vrînceanu, șeful serviciului Curriculum din Minister, despre noile planuri-cadru pentru liceu: Școala va avea o provocare de a găsi soluții pentru organizarea orelor cu elevi de la clase diferite / Implementarea CDEOȘ este obligatorie, se poate desfășura cu elevi din clase diferite și poate fi implementată modular

Gabriel Vrînceanu, șeful serviciului de Dezvoltare Curriculum, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că școala va avea o provocare de a găsi soluții pentru organizarea orelor cu elevi…
Vezi articolul

Vor fi profesori care vor avea salariile diminuate, pentru că în multe școli nu pot fi acoperite cele 2 ore după creșterea normei didactice, avertizează Simion Hăncescu: Mărirea normei didactice cu 2-4 ore, de fapt, înseamnă 15.000 de posturi reduse

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că unii profesori vor avea salariile diminuate, pentru că norma didactică de 20 de ore nu va putea…
Vezi articolul

Booker Prize lansează un nou premiu pentru literatură de ficțiune pentru copii – aplicațiile se depun din primăvara anului viitor, iar valoarea lui e de 50.000 de lire sterline / Juriul va fi format și din adolescenți

Organizatorii Premiului Booker au anunțat lansarea unei noi competiții literare dedicate ficțiunii pentru copii – Children’s Booker Prize. Premiul va debuta oficial în 2026, iar prima distincție va fi acordată…
Vezi articolul
Olimpiada de Chimie 2025

UPDATE Olimpiada de Chimie 2025, etapa națională de la Iași. Descarcă subiectele și baremele de corectare de la probele teoretică și practică, pentru clasele VII-XII / Rezultatele inițiale publicate de organizatori

Subiectele și baremele de corectare de la proba teoretică și proba practică, pentru clasele VII-XII, de la Olimpiada Națională de Chimie (ONCh) 2025 – Iași, au fost publicate de organizatori…
Vezi articolul