Taxa de participare a României la studiul internațional TALIS în 2025 și 2026, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, va fi achitată aproape integral printr-un grant din partea Comisiei Europene – proiect HG

164 de vizualizări
Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com
Taxa de participare a României la Studiul Internațional pentru Procesul de Predare-Învățare (TALIS) de anul viitor, dezvoltat de OCDE, în valoare de aproape 50.000 de euro, va fi achitată în proporție de peste 98% printr-un grant acordat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, potrivit unui proiect de modificare a Hotărârii de Guvern nr. 1400/2022 privind participarea României la acest studiu.
  • Studiul TALIS – valul 2024 a fost publicat de OCDE pe 7 octombrie 2025. Cercetarea continuă, însă, pe baza datelor culese, până în momentul realizării rapoartelor naționale, programate în 2026. Nota de fundamentare a proiectului de HG arată: „Inițiativa are în vedere finalizarea administrării Studiului Internațional pentru Procesul de Predare Învățare, dezvoltat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – TALIS 2024 în perioada 2025 – 2026 prin pregătirea rapoartelor naționale după apariția Raportului Internațional TALIS 2024”.

Taxa de participare a României la studiul internațional TALIS este de 49.634 de euro și urmează să fie achitată în două tranșe: 24.908 euro în anul 2025 și 24.726 euro în anul 2026, după cum se arată în proiectul de HG pus în consultare publică.

48.970 de euro, adică 98,2% din suma totală, sunt acoperiți de un grant din partea Comisiei Europene, prin programul Erasmus+. Restul de 664 de euro vor fi plătiți de Ministerul Educației și Cercetării de la bugetul de stat.

Este prima dată când taxa de participare nu este achitată integral din bugetul de stat. Anul trecut, taxa a fost cu peste 60% mai mare – 79.500 de euro, potrivit HG nr. 1400/2022.

În plus, Centrul Național TALIS va fi Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, organ responsabil, printre altele, pentru elaborarea și revizuirea periodică a programei naționale și coordonarea sistemului de evaluare în învățământul preuniversitar. Măsura vine după ce în primăvara acestui an a fost desființat Centrul Național de Politici și Evaluarea în Educație, desemnat până acum drept Centru Național TALIS.

DOCUMENT Proiect de HG pentru modificarea și completarea HG nr. 1400/2022
Informații de context

TALIS (Teaching and Learning International Survery) este un studiu pentru profesori inițiat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Acesta este conceput ca o succesiune de studii internaționale comparative, care oferă indicatori internaționali robuști și susțin politicile educaționale relevante privind profesorii și procesul de predare-învățare la ciclul gimnazial.

Rezultatele TALIS 2024 au fost date publicului în 7 octombrie. Potrivit acestora, salariile condițiile de angajare și de muncă și rezultatele muncii lor îi mulțumesc pe majoritatea profesorilor români, a semnalat Edupedu.ro.

96% dintre profesorii români participanți s-au declarat satisfăcuți în ceea ce privește munca lor – peste media OCDE de 89%.

  • Studiul a fost realizat în primăvara anului 2024, deci în contextul creșterilor salariale determinate de freva generală din 2023. Astfel, atitudinile consemnate ale cadrelor didactice sunt cele de dinainte tăierilor introduse de Guvernul Bolojan în vară.

În cadrul studiului, profesorii au declarat că cel mai mult au nevoie să fie învățați cum să predea la elevii cu CES. Urmează nevoia de a învăța cum să mangerieze clasa și comportamentul elevilor și nevoia de a învăța cum să utilizeze inteligența artificială în procesul educațional.

Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul de lege care reintroduce bursele de excelență olimpică și revenirea la plata cu ora pentru profesori în cuantumul stabilit înainte de Legea Bolojan, amânat pentru săptămâna viitoare / Surse: Premierul a cerut date de impact de la Ministerul Educației

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 57/2023, care prevede și amendamentele prin care bursele de excelență olimpică ar urma să fie reintroduse, iar plata cu ora a…
Vezi articolul

BREAKING Greva generală în școli și grădinițe continuă și joi, până acum mesajele care vin sunt de respingere a ofertei Guvernului care nu prevede nicio majorare salarială, anunță liderii sindicali din educație / Nistor: La ora 12 vom da un răspuns clar

Liderii de sindicate din Educație au anunțat în urma negocierilor de miercuri seară că și joi, 25 mai, va fi grevă generală. Abia joi la ora 12:00 vor prezenta un…
Vezi articolul

Firea și Pandele au intrat în clasă cu copiii lor, deși este interzis accesul părinților în școli din cauza pandemiei / Firea: Toți părinții și copiii au acces în grupuri de 5 pentru a prelua manuale. Am dat măștile jos 30 de secunde pentru o fotografie

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și soțul ei, Florentin Pandele, primarul din Voluntari, au intrat în clasă cu copiii lor luni, unde s-au și fotografiat fără a purta măști,…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu cere criterii de performanță în învățământ, “pe lângă salarizarea corectă” / Ministra Deca susținea că salarizarea pe criterii de performanță nu ar fi posibilă

Șeful guvernului, Marcel Ciolacu, a făcut în mod repetat, marți, trimitere la nevoia de criterii de performanță în învățământ, “pe lângă salarizarea corectă și justificată” cerută de profesori, criterii necesare,…
Vezi articolul