Technovation Girls 2020 – Au început înscrierile în cea mai mare competiție de tehnologie dedicată fetelor – Parteneriat Edupedu.ro

1.245 de vizualizări
Au început înscrierile în cea mai mare competiție de tehnologie și leadership din lume – Technovation Girls. Dedicat elevelor din întreaga lume, programul susține dezvoltarea abilităților în informatică, antreprenoriat și marketing prin practică. Fete din întreaga lume sunt încurajate să identifice o problemă în comunitatea lor, să propună un mod prin care o aplicație de mobil poate rezolva acea provocare și să își transforme ideea mai apoi într-un business sustenabil.

Ajunsă la cea de-a patra ediție în România, competiția este organizată la nivel național de Adfaber, ONG-ul care își propune să aducă educația mai aproape de tehnologie.

„Suntem foarte încântați să organizăm și în România, pentru al patrulea an consecutiv, cea mai mare competiție din lume care susține integrarea fetelor în domeniul IT. În fiecare ediție cunoaștem tot mai multe tinere cărora Technovation le oferă șansa de a-și face pasiunea, talentul și ideile remarcate și le oferă oportunități incredibile în drumul lor spre antreprenoriat sau o viitoare carieră de succes.’’ a declarat Alin Chiriac, Fondator Adfaber.

Cine poate participa?

Toate elevele cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, chiar dacă nu au mai programat vreodată, dar vor sa învețe și sunt pasionate de tehnologie, se pot înscrie în competiție până pe data de 16 martie.

Participarea în competiție se realizează în echipe de maxim 5 eleve, coordonate de un profesor sau un mentor din platforma online, iar împreună realizează aplicaţii de mobil de tip „startup” care adresează probleme locale şi globale.

Pentru a afla mai multe detalii despre competiție, beneficii și cum te poți înscrie gasești pe site-ul organizatorului la această adresă sau pe pagina de Facebook Technovation Girls Romania.

Premii, prietenie și o super experiență

Toate proiectele vor fi jurizate online, iar cele mai bune 5 echipe vor avea șansa de a-și prezenta aplicația live, în cadrul Regional Pitch de la București, evenimentul care desemnează cele mai bune echipe din România. Juriul de specialitate este alcătuit din specialiști în tehnologie, marketing și business, voluntari Adfaber și reprezentanți ai companiilor partenere. În urma jurizării, cele mai bune proiecte se vor califica în semifinala internațională și vor fi premiate de către sponsorii naționali.

Dacă vor trece de semifinală și această ediție ca în fiecare an, premiază echipele finaliste cu o vizită la evenimentul World Pitch, care se ține în acest an în Boston. Echipa câștigătoare World Pitch va primi o bursă în valoare de 10.000 de dolari ce include călătoria și cazare, mâncare și experiențele valabile alături de partenerii și liderii industriei tehnologice.

Echipa din România care a ajuns în San Francisco în 2018

În 2018, 5 eleve de liceu au impresionat întreaga țară cu ideea lor, munca pe care au depus-o și lucrurile pe care le-au învățat în doar câteva luni și au convins sponsorul național al ediției că merită să ajungă în San Francisco.

Experiența lor din capitala tehnologiei, de la sediile Google, Facebook sau Adobe, le-a oferit noi perspective și le-a demonstrat faptul că prin muncă, visul lor de a lucra la cele mai mari companii ale lumii poate fi atins.

Echipele participante la edițiile anterioare au fost susținute de parteneri precum: Banca Transilvania, Adobe.

Despre Technovation

Technovation Girls este cea mai mare competiție de tehnologie din lume dedicată fetelor. Din 2010, au participat peste 23.000 de fete din peste 100 de ţări, iar din România participă anual peste 400 de eleve de gimnaziu si liceu. Evenimentul este adus și organizat anual în România de către ADFABER, ONG-ul a cărui misiune este de a aduce educația mai aproape de tehnologie.

Edupedu.ro este partener al Technovation Girls România 2019 – 2020

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul ar putea să nu mai facă rectificare bugetară în acest an – Surse Economedia.ro / Executivul apelează la fondul de rezervă pentru mai multe ministere și instituții rămase fără bani / Pe agenda ședinței de vineri sunt și suplimentări de credite pentru Ministerul Educației

Guvernul ar putea să nu mai facă rectificare bugetară în acest an, afirmă surse guvernamentale consultate de Economedia.ro, în contextul în care alocă bani din fondul de rezervă și suplimentează…
Vezi articolul

DOCUMENT Măsurile urgente pe Educație pe care PLUS și le propune ca obiective, dacă ajunge la guvernare: reabilitarea în primele 6 luni a școlilor fără aviz ISU, transport pentru elevi, calitatea predării

Partidul lui Cioloș își anunță prioritățile în educație, pe care spune că le va avea în vedere dacă ajunge la guvernare: siguranța elevilor, depolitizarea educației și creșeterea calității actului didactic.…
Vezi articolul

Afganistanul este de un an singura ţară din lume unde fetelor li se interzice să meargă la şcoală mai departe de învăţământul primar, acuză șeful diplomației de la Washington care anunță că SUA impun restricții de viză talibanilor

Statele Unite au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva talibanilor ca represalii la tratamentul aplicat femeilor şi fetelor în Afganistan, scrie AFP, potrivit Agerpres. „Astăzi (luni), anunţ restricţii privind acordarea de…
Vezi articolul