Telefoanele mobile vor fi interzise în clasele din școlile din Olanda, începând de anul viitor

1.060 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Telefoanele mobile, tabletele şi ceasurile inteligente vor fi interzise în mare parte în sălile de cursuri din Ţările de Jos începând de la 1 ianuarie 2024, a anunţat marţi Guvernul olandez, încercând să limiteze astfel sursele care distrag atenţia elevilor în timpul lecţiilor, informează Reuters.

Dispozitivele mobile vor fi acceptate în sălile de cursuri numai dacă ele sunt în mod specific necesare, de exemplu în timpul lecţiilor despre competenţe digitale, din motive medicale sau pentru persoanele cu dizabilităţi.

„Deşi telefoanele mobile sunt intrinsec legate de vieţile noastre, ele nu au ce să caute în sălile de cursuri”, a declarat ministrul olandez al Educaţiei, Robbert Dijkgraaf.

„Elevii trebuie să poată să se concentreze şi să poată să beneficieze de şansa de a învăţa bine. Telefoanele mobile sunt o perturbare, au arătat studiile ştiinţifice. Trebuie să îi protejăm pe elevi de acest lucru”, a adăugat el.

 Interdicţia reprezintă rezultatul unui acord la care au ajuns Ministerul Educaţiei, şcolile şi organizaţiile conexe din domeniul învăţământului.

Şcolile olandeze vor putea găsi modalităţi proprii pentru a implementa această interdicţie, a spus ministrul Dijkgraaf, însă vor fi supuse unor consecinţe legale dacă nu vor obţine rezultate suficiente din acest punct de vedere până în vara anului 2024.


1 comment
  1. La noi cand? Sau vreti educatie nedandu-ne noua, profesorilor nicio parghie? O sa aveti semianalfabeti mult si bine. Majoritatea elevilor in ora sunt fie pusi pe „furaciune” poate-poate se pot uita pe sub banca pe telefon, fie cu gandul la pauza cand stau pe telefon. Tineti-o tot asa, dati-le numai drepturi. Cand vine vorba sa le cantati in struna o dati in fasole ca nu vreti sa discriminati, terorizati, ca…diversitate…ca modele europene ..ca bla bla. Cand e sa le luati telefoanele cum fac aceleasi state de le tot dati drept modele, va faceti ca ploua. Nu vreti sa va puneti rau cu populatia acum sau imediat votanta. Ne lasati sa ne luptam de unii singuri si vreti rezultate. Lui nu-i arde a scoala, lui ii arde a Instagram, a Facebook sau Tiktok. Ca de-acolo isi iau modelele convenabile pentru ei: tineri, needucati si care fac bani fara munca. Cu ce as putea eu, profesorul de matematica sa concurez in fata unor astfel de influenceri? Sa-i spun sa lase telefonul si sa invete ca sa se imbogateasca fix ca si mine cu 2900 lei pe luna dupa 19 ani de invatamant? Cu asta vreti sa atrag elevul in fata unor Tiktokeri care fac salariul meu din 2 vorbe sau doua dari din fund…pardon…creatii de continut? Am incercat cu filme, cu emisiuni si dispozitive interactive. Ei butonau pe sub masa in timp ce se uitau la film. O parte adormisera. Din cateva mici cercetari aflasem ca au stat pana la 2-3 noaptea pe internet pe telefon. Normal ca erau obositi si adormiti. Ma intreb, copiii nu au parinti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Ministrul Cîmpeanu, încurcat în propriile-i argumente. Susține că testele Brio nu sunt mijloace de învățare și nu trebuie omologate, deși compania avea obligația, în contractul de colaborare cu Ministerul Educației, să pună la dispoziție teste omologate

Ministrul Educației a declarat luni la televiziunea publică că, de fapt, angajații din Ministerul Educației, „colegii mei”, „nu cunosc legea”, în privința omologării testelor standardizate pentru evaluarea elevilor și că…
Vezi articolul

Testele grilă la examene înseamnă creștere artificială a ratei de promovare. Simulările de BAC și Evaluare se transformă într-un experiment – Elevii critică dur Ministerul Educației

Elevii critică dur Ministerul Educației, pentru transformarea simulării examenelor într-un „experiment nefundamentat”. Introducerea a minimum 30% subiecte grilă la Evaluarea Națională și la Bacalaureat arată dorința de a crește artificial rata…
Vezi articolul

De ce educația riscă să intre în colaps fără salarii mărite: veniturile sunt umilitoare, absolvenții buni fug de catedră, profesorii sunt îmbătrâniți, în școli sunt sute de pensionari sau necalificați

Rezultatele sistemului de educație din România sunt catastrofale, cu analfabetism și scădere dramatică la matematică. Una dintre principalele cauze este resursa umană: cu salariul de intrare în profesie de 2.400…
Vezi articolul

„Istoria universală” la clasele a IX-a și a X-a, „Istoria românilor” la clasele a XI-a și a XII-a, la toate liceele și toate disciplinele / Latina – să fie introdusă ca disciplină obligatorie la profilul umanist și ca probă opțională la Bacalaureat – cererile Facultăților de Istorie și Litere ale Universității Cuza din Iași

Istoria să fie predată pe parcursul celor patru ani de liceu, împărțită în „Istoria universală” și „Istoria românilor”, iar Latina să fie introdusă ca disciplină obligatorie în curriculum de specialitate…
Vezi articolul

Școala în campania electorală. Candidați PSD-PNL din Bacău – întâlniri cu „absolvenții”, înainte de sfârșitul școlii, plus promovare prin vizite la școli  pentru elevi cu dificultăți de învățare

Campania electorală pentru alegerile locale la Bacău a inclus, pentru președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, în prezent candidat al alianței PSD-PNL pentru postul de primar al Municipiului Bacău, dar și…
Vezi articolul