Teleșcoala a început din nou pe TVR și introduce ore de Educație financiară în fiecare zi de vineri. Primele cursuri la care participă și elevi pot fi urmărite online – VIDEO

[jp_post_view]
Foto: captură – Youtube
Emisiunile Teleșcoala de pregătire a elevilor care vor susține Evaluarea Națională au început din nou la Televiziunea Română, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres. O noutate este difuzarea de ore de Educație financiară în fiecare zi de vineri de la ora 15.00. Primele cursuri televizate, la care interacționează și elevi cu profesorii care le susțin, pot fi deja urmărite online: videoclipurile, mai jos în articol.

„Din 11 septembrie, lecţiile de Limba şi literatura română vor alterna cu cele de Matematică, de luni până joi, de la ora 15:00 – 15.30, iar de la ora 15:30 – 16.00 sunt programate cursurile de limbi străine. Emisiunea (…) debutează într-un decor modern şi cu lecţii interactive, adaptate cerinţelor actuale”, se arată în comunicatul de presă al TVR.

Teleşcoala oferă celor aflaţi în anul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională posibilitatea de a păstra contactul cu materiile de învăţământ la care vor susţine examen, dar şi cursuri în premieră. Astfel, sezonul cu numărul opt al emisiunii aduce, ca noutate, lecţiile de Educaţie financiară. Din această toamnă, echipei i se alătură cunoscutul profesor al Academiei de Studii Economice Adrian Mitroi, care va prezenta noţiuni economice pe înţelesul tuturor, în fiecare vineri, de la ora 15:00”: va vorbi despre dobânzi, credite, trucuri de economisire, investiţii durabile şi profitabile”, conform sursei citate.

„Ne dorim să fim de folos cât mai multor elevi care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională, dar şi telespectatorilor de toate vârstele care vor să înveţe o limbă străină (engleză, franceză, germană, spaniolă şi… japoneză). Unicat în audiovizualul din România, vinerea, o dată la două săptămâni, avem ‘Limba semnelor române’. Aceste cursuri sunt dedicate tuturor celor care consideră că o comunitate culturală şi lingvistică ca cea a surzilor are dreptul de a comunica în limba maternă, recunoscută oficial în România din 2020”, a spus Sînziana Miloşoiu, producătorul emisiunii, potrivit Agerpres.

Conform comunicatului, printr-o colaborare cu Asociaţia Narada, încă de sezonul trecut, fiecare lecţie este însoţită de un test, pe care elevii îl pot rezolva pe platforma Naradix. „Îşi verifică, astfel, cunoştinţele, dar pot fi şi recompensaţi cu premii”, susțin producătorii.

VIDEO Limba şi literatura română clasa a VIII-a – Recapitulare (11.09.2023):
VIDEO Limba engleză – Simply English – lesson 1 (11.09.2023):
VIDEO Matematică clasa a VIII-a– Punct, dreaptă, semidreaptă, segment, plan şi semiplan (12.09.2023):
VIDEO Limba franceză – En français, s’il vous plaît! | nivel A2 – lecţia 1 (12.09.2023):
VIDEO Limba şi literatura română clasa a VIII-a – Recapitulare II (13.09.2023):
VIDEO Limba germană – nivel A2 | Lektion 1 (13.09.2023):
VIDEO Matematică clasa a VIII-a – Intervale de numere reale (14.09.2023):
VIDEO Limba spaniolă – Lección 1 (15.09.2023):
VIDEO Limba japoneză – lecţia 1 (15.09.2023):

„De la declanşarea războiului din Ucraina, gândul de a ajuta ţara vecină s-a regăsit şi la ‘Teleşcoala’. Proiectul consacrat elevilor s-a extins şi în spaţiul alocat emisiunii ‘Teleşcoala’ a fost dedicate lecţii de limba română pentru refugiaţii ucraineni aflaţi pe teritoriul ţării noastre”, mai scrie în comunicat.

Amintim că seria de emisiuni „a revenit, la TVR 2, în 16 martie 2020, odată cu instituirea stării de urgenţă cauzată de pandemie, care a închis şcolile. Timp de cinci sezoane, au fost programate cursuri care le-au oferit elevilor aflaţi în pragul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat posibilitatea de a păstra contactul cu materiile la care susţin examen”


3 comments
  1. Felicitari! Mi se par utile aceste lectii, mai ales ca aveti exista posibilitatea vizionarii lor de pe site.

  2. Aceste cursuri interactive sunt foarte plictisitoare și neatractive .Si in plus sunt transmise mai putine informații , timpul dedicat răspunsurilor (“interacțiunii “cu elevii) e timp fără utilitate educativa .
    O regie inutila .
    Mai bine rămâneați la varianta inițială , numai cu profesorii .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Profesorii vor face triajul epidemiologic „observațional” al elevilor și nu mai au reguli impuse de distanțare în cancelarie, potrivit proiectului de ordin de ministru pentru redeschiderea școlilor

„Cadrele didactice vor efectua triajul observațional al preșcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităților școlare”, potrivit noului ordin de ministru cu regulile pentru redeschiderea școlilor, obținut de Edupedu.ro în stadiu de proiect.…
Vezi articolul

Peste 800 de elevi ai Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași vor învăța la Colegiul Gheorghe Asachi câteva luni, până va fi gata o școală modulară construită în curtea liceului / Contractul urmează să fie semnat

Elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași vor începe anul școlar 2023-2024 în clădirea Colegiului „Gheorghe Asachi”, potrivit deciziei Consiliului de administrație a Colegiului. Din martie anul trecut, elevii au…
Vezi articolul