Termenele de evaluare pentru școli și grădinițe de către ARACIP se prelungesc până la sfârșitul anului școlar 2022-2023, prevede un proiect de ordonanță de urgență

4.556 de vizualizări
Foto: Max Fischer – Pexels.com
Termenele pentru evaluarea școlilor și grădinițelor de stat, particulare și confesionale în vederea acreditării sau a menținerii acesteia de către ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar) se prelungesc până la sfârșitul anului școlar 2022-2023, prevede un proiect de ordonanță de urgență pus în consultare publică de către Ministerul Educației. 

„ART.III Termenele opozabile furnizorilor de educaţie din domeniul învăţământului preuniversitar, pentru a se supune procesului de evaluare externă în vederea acreditării prevăzute de art. 29 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sau menţinerii acreditării prevăzute de art. 33 alin. (3) din acelaşi act normativ, se prelungesc de drept până la șfârșitul anului școlar 2022-2023”, potrivit documentului pus în dezbatare.

Iată ce prevede art. 29 alin. 4 din Ordonanța de urgență nr. 75/2005: (4) Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:

„a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;

b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.”

Articolul 33 alin. (3) stabilește că „furnizorul de educație și programele de studii acreditate ale acestuia se supun din 5 în 5 ani evaluării externe de către ARACIP, respectiv ARACIS, sau de o alta agenție autohtonă ori internațională, pe baza de contract”.

Proiectul de ordonanță de urgență:

În descrierea situației actuale din nota de fundamentare apare nu a putut fi realizată evaluare externă a școlilor în timpul pandemiei: „În ultimii doi ani ne-am confruntat cu pandemia de COVID -19, fapt care a impus modificarea și prorogarea unor termene în vederea evaluării și acreditării furnizorilor de educație. În toată acesta perioadă activitatea didactică s-a desfășurat în cea mai mare parte în format on-line și evaluarea externă de urgență a furnizorilor de educație a căror activitate nu a putut fi evaluată pe durata stării de urgență/alertă”.

Tot aici este menționat că resursele umane implicate în acest proces de evaluare sunt limitate: „Numărul furnizorilor de educație care urmează să fie evaluați extern este mult mai mare decât în mod curent, iar resursele umane care se implică în acest proces este limitat.”

„Pentru efectuarea unei evaluări externe obiective și reale, se impune prorogarea termenului de evaluare externă a furnizorilor de educație a căror evaluare nu sa realizat din motive obiective”, conform notei de fundamentare.

Nota de fundamentare:

Ce înseamnă acreditarea unei școli/grădinițe?

Standardul de acreditare reprezintă cerinţele minime obligatorii, pentru existenţa şi funcţionarea oricărei unităţi de învăţământ, aşa cum sunt ele definite de legislaţia în vigoare. Aceste condiţii vizează, pe lângă existenţa tuturor cerinţelor îndeplinite la autorizare, şi funcţionarea, conform reglementărilor legale în vigoare, a unităţii de învăţământ, precum şi obţinerea rezultatelor scontate în urma furnizării serviciilor de educaţie. Acreditarea se acordă în condiţiile în care toate cerinţele standardelor de autorizare şi de acreditare sunt îndeplinite. Nivelul calităţii definit prin standardele de acreditare este „satisfăcător“, prevede HG 994/2020.

Acreditarea înseamnă bani – unitatea de învățământ primește costul standard per elev, în acest caz per preșcolar. Pentru anul în curs, tariful pentru acreditare este de 19.194 lei (3 salarii de bază, conform grilei de salarizare, în sumă brută, pentru funcția de profesor, cu grad didactic I și cu vechime peste 40 de ani în învățământul preuniversitar de stat). Mai multe detalii aici.

Ce prevede legea în domeniul acreditării:

Articolul 22, alineatul 3 din Legea Educației: „Unitățile de învățământ de stat, particulare și confesionale se înființează prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza acreditării unui nivel de învățământ, în condițiile prevăzute de art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare”.

Articolul 31 din OUG 75/2005 prevede că:

  • departamentul de acreditare al agenţiei de asigurare a calităţii validează raportul experţilor prin verificarea respectării metodologiei de evaluare externă, iar agenţia propune Ministerului Educaţiei acreditarea sau, după caz, neacreditarea instituţiei solicitante;
  • pentru furnizorii de educaţie de nivel preuniversitar, acreditarea acestora se acorda prin ordin al ministrului educaţiei, pe baza avizului ARACIP;

HG 993/2020 prevede procedura de acreditare și ce înseamnă „avizul ARACIP”.

  • Biroul executiv al ARACIP înaintează Ministerului Educaţiei, spre aprobare, prin ordin, propunerea Consiliului ARACIP de acordare/neacordare a autorizaţiei de funcţionare provizorie, respectiv a acreditării, pentru unitatea de învăţământ preuniversitar respectivă, pentru fiecare nivel de învăţământ/specializare/calificare profesională, după caz.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programul lapte și fructe în școli 2023-2024, pus în consultare din februarie, de Ministerul Agriculturii, pentru ca elevii să primească produsele din prima zi de școală, în septembrie, după ce în anul trecut întârzierile au fost de luni de zile

Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță prin care să alinieze unele modificări ale legislației europene, la cea românească, ceea ce ar permite ca Programul pentru…
Vezi articolul

DOCUMENT Bâlbe la Ministerul Educației. Sorin Cîmpeanu a semnat un ordin prin care doar școlile de stat intră în vacanță, după ce prezentase un document care prevedea că măsura se aplică și celor private / Școlile particulare sunt închise prin decizia CNSU

Ministrul Sorin Cîmpeanu a revenit cu precizări și a prezentat ca „semnat și trimis la Monitorul Oficial” un text de ordin prin care doar școlile de stat intră în vacanță…
Vezi articolul

Studenții, cercetătorii și instituțiile, invitați de ambasada SUA în România să exploreze programele educaționale în Săptămâna Internațională a Educației, până pe 22 noiembrie

Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) în România sărbătorește Săptămâna Internațională a Educației, în perioada 18-22 noiembrie. Tema din acest an, „Explore”, invită studenții, cercetătorii, instituțiile să exploreze oportunitățile de…
Vezi articolul

Universitățile rusești au fost suspendate din Asociația Universităților Europene, după ce Uniunea Rectorilor din Rusia, reprezentând aproape 200 de instituții, și-a exprimat sprijinul pentru Putin și pentru invazia Ucrainei

Asociația Universităților Europene (EUA) a decis să suspende 12 universități din Rusia, membre ale organizației, pentru atitudini diametral opuse valorilor europene, după ce rectorii lor s-au numărat printre cei 185…
Vezi articolul

Concursuri de știință prin experimente, interviuri cu cercetători sau propuneri pentru o misiune spațială, lansate pentru elevi și profesori în programul „Noaptea cercetătorilor” – ReCoNnect 2024. Înscrieri până pe 30 martie

Elevii de gimnaziu și de liceu se pot înscrie până pe 30 martie într-o serie de „misiuni” dedicate promovării științei, anunță organizatorii Concursului Național de Știință ReCoNnect 2023 – 2024…
Vezi articolul