Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021, setul 9, au fost publicate: descarcă testele la Limba și literatura română

131.397 de vizualizări
Foto: © Pichsakul Promrungsee | Dreamstime.com
Setul 9 al testelor de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021 a fost publicat astăzi, 10 mai, de Ministerul Educației. Noul set conține doar teste de antrenament pentru examenul de Limba și literatura română. Absolvenții claselor a VIII-a vor susține Evaluarea Națională 2021 începând cu 22 iunie.
Setul 9 de teste de antrenament – Evaluarea Națională 2021:
De ce sunt publicate astăzi teste de antrenament doar la Limba și literatura română?

Astăzi anumite localități care erau carantinate la momentul susținerii la nivel național a simulărilor de Evaluare Națională organizează aceste simulări. Concret, astăzi acești elevi au susținut simularea la Limba română atât pentru Evaluarea Națională, cât și pentru Bacalaureat. „Mâine vom publica teste de antrenament la Matematică pentru clasa a VIII-a și la Matematică și Istorie pentru elevii de liceu care se pregătesc de Bacalaureat, iar poimâine la simulare ei vor susține proba care este programată a fi susținută ca obligatorie la Bacalaureat. Testele de antrenament sunt folosite ca subiecte de simulare pentru școlile care au ieșit acum din carantină”, a declarat pentru Edupedu.ro director general CNPEE, Marian Șuță.

Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021 sunt concepute pe baza noilor programe școlare și au ca obiectiv pregătirea elevilor pentru susținerea noului tip de examen, care are o structură diferită de cea a examenelor din anii trecuți. Modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională sunt concepute de instituția din subordinea Ministerului Educației care elaborează și subiectele de la toate examenele naționale.

Evaluarea Națională 2021 este un examen care se susține pentru prima dată după o nouă programă, de către elevii care au învățat după un nou curriculum bazat pe competențe, nu pe conținuturi.

Testele de antrenament publicate până acum pentru Evaluarea Națională 2021, precum și baremele:
Testele de antrenament publicate până acum pentru Bacalaureat 2021, precum și baremele:

Instituția a lansat până acum 8 seturi de teste de antrenament pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, începând cu data de 22 februarie 2021. A oprit publicarea de noi teste la clasa a VIII-a în săptămâna în care elevii au susținut simularea Evaluării Naționale și, de asemenea, nu a publicat teste noi la clasa a XII-a în săptămâna simulărilor Bacalaureatului.

Probele scrise de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a au loc în acest an pe 22 și 24 iunie, potrivit calendarului oficial.

Calendar Evaluarea Națională 2021
  • 07 – 11 iunie 2021           Înscrierea la evaluarea națională
  • 11 iunie 2021                   Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2021                  Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021                  Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021                  Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021                  Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021    Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021                      Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Citește și:
DOCUMENT Evaluarea Națională 2021, clasa a VIII-a. Calendarul oficial al etapei speciale 28 iunie – 12 iulie la care pot participa doar cei care au lipsit din motive medicale / În sălile de examen va fi cel puțin un profesor supraveghetor


2 comments
  1. Ati publicat foarte multe teste, asta este adevarul . Rusine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Raport oficial care arată că școala își ratează rolul: Peste 18.000 de elevi buni la Matematică în clasa a IV-a, în 2015, au intrat în „declin” în gimnaziu și au luat sub 5 la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a, în 2019

Declin fără precedent pentru 18.731 de elevi care în clasa a IV-a, la Evaluarea Națională formativă din anul 2015, aveau rezultate bune și reușeau să dea răspunsuri corecte la peste…
Vezi articolul

VIDEO Evaluare Națională 2021 Programa școlară de limba și literatura română, explicată de experții de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. A doua lecție: elemente de morfosintactică

Experții de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din cadrul Academiei Române au realizat lecții video de gramatică a limbii române din programa școlară de limba și…
Vezi articolul

ANALIZĂ Elevii care au mediile sub 3 la Evaluarea Națională au mediile la clasă cu cel puțin 4 puncte mai mari față de cele de la examen. Un elev din Brăila a luat media 2.95 la Evaluare și are 9.59 în cei patru ani de gimnaziu

Mediile din clasele V-VIII obţinute de elevii care au fost notați cu medii sub 3 la examenul de Evaluare Națională 2022 au fost, în peste 90% din situațiile analizate, mai…
Vezi articolul