Tichetele educaționale pentru elevi au fost încărcate vineri seara, anunță ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, după ce inițial invocase greva profesorilor ca motiv pentru întârzierea celor 500 de lei

5.580 de vizualizări
Foto: © Michael Flippo | Dreamstime.com
Banii pentru cei 55.000 de elevi care nu au primit din septembrie până acum tichetele educaționale în valoare de 500 de lei au fost virați vineri seară, 26 mai, după cum declară ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, pentru Edupedu.ro. Din peste 400.000 de beneficiari, cei 55.000 de elevi primesc tichetele cu întârziere de 8 luni, la trei săptămâni înainte să se încheie cursurile anului școlar. Alimentarea vine după ce Edupedu.ro a scris astăzi că banii ar trebui să fie virați. Ministrul Boloș ar fi lăsat încărcarea cardurilor pe luni, 29 mai, dând vina pe greva profesorilor pentru întârziere, potrivit declarațiilor sale.

„Am reușit încărcarea pentru toți copiii”, a transmis Marcel Boloș vineri seară pentru Edupedu.ro. Alimentarea cardurilor oferite prin fonduri europene vine după ce Edupedu.ro a scris la începutul zilei despre faptul că tichetele trebuie plătite astăzi, 26 mai, conform unui memorandum adoptat de Guvern la sfârșitul lunii martie.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene spunea că procesul va întârzia până luni, 29 mai, iar motivul invocat de Boloș este greva profesorilor: „Din cauza grevei au fost amânări la livrarea cardurilor și, de aceea, termenul este luni.”

Conform surselor Edupedu.ro, cardurile elevilor au ajuns în inspectoratele școlare și au fost transmise școlilor înainte de a începe greva generală. Potrivit acelorași surse, elevii din cele mai multe școli au primit cardurile deja, existând excepții care nu au legătură cu greva.

În memorandum se arată că sunt emise cardurile în jur de 12 mai, vor fi distribuite ISJ-urilor și școlilor în 23 mai, iar banii vor fi livrați pe 26 mai 2023, cu 3 săptămâni înainte de încheierea anului școlar și începerea vacanței de vară.

Peste 55.000 de elevi, care nu au primit nici până acum tichetele educaționale în valoare de 500 de lei, la 8 luni de când a început anul școlar 2022-2023. Tichetele de 500 de lei pot fi folosite pentru a cumpăra rechizite și haine pentru școală, însă cursurile anului școlar curent au început pe 5 septembrie.

 În anul școlar 2022-2023 sunt 405 mii de beneficiari, conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Pentru 160.000 au fost virații banii în perioada septembrie-noiembrie. Primii care au primit banii (tot cu întârziere, după începerea anului școlar) au fost părinții care aveau deja cardurile de anul trecut și care au primit aprobare și anul acesta pentru a primi cei 500 de lei.

190.000 de părinți au primit cei 500 de lei la sfârșitul lunii decembrie, iar restul de 55.000 ar trebui să îi primească în primăvară, potrivit lui Marcel Boloș. Motivul a fost acela că în acest an au fost aprobate mai multe dosare și se atinsese limita de emitere de carduri.

Dintre acești 55.000 de elevi, peste 15.300 de elevi ai căror părinți au declarat că nu au venituri nu au primit tichetele educaționale de 500 din cauza unor probleme legate de documente. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) solicita inspectoratelor școlare transmiterea documentelor de eligibilitate, conform unui document obținut de Edupedu.ro.

„Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:

  • Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
  • Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei)”.

Amintim că ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile.

Foto: © Michael Flippo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev sădescarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Greva profesorilor, invocată de guvernanți ca motiv pentru întârzierea încărcării tichetelor educaționale de 500 de lei, pentru elevi, întârziate mai mult de 8 luni din vina autorităților / Ministrul Boloș: Din cauza grevei au fost amânări la livrarea cardurilor. Luni se vor încărca cardurile
Peste 55.000 de elevi vor primi tichetele educaționale de câte 500 de lei pentru a cumpăra rechizite, cu 3 săptămâni înainte să se termine școala, la finalul lunii mai 2023, propune Ministerul Proiectelor europene în ședința Guvernului de miercuri


12 comments
  1. Bună dimineața! Au fost încărcate cardurile educationale? Pana acum,5 septembrie 2023,nu au fost trimiși banii pe card.!

  2. Bună ziua… Am și eu o întrebare… Dacă se poate…. Noi avem 3 copii în întreținere și un singur salariu de 3000 lei… De ce nu avem dreptul la cardul pentru rechizite? Nu toți copii ar trebui sa primească acest ajutor?

  3. nici la Brăila nu sa alimentat nimic, rușine să le fie că ne mint așa

  4. vă bateți joc cu nerușinare,nu sa încărcat nici până acum cardul..

  5. Buna nui adevărat noi avem cardurile de anul trecut din aprilie și sau alimentat în mai 2022 pe anul școlar 2021 2022 și atât suntem aproape o școală întreagă la care nu sau alimentat ce putem face

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
angajatori caută să recruteze studenți

Vouchere electronice prin care elevii și profesorii să-și poată cumpăra echipamente pentru educație digitală – solicitate Guvernului, printr-un apel comun, de către Consiliul Elevilor, FSE Spiru Haret și Federația Asociațiilor de Părinți

Consiliul Elevilor, Sindicatele „Spiru Haret” și Federația Asociațiilor de Părinți solicită Guvernului un pachet concret de măsuri „pentru a garanta accesul la educație digitală pentru toți elevii și profesorii din…
Vezi articolul

Dosar penal după ce o elevă de 11 ani a fost lovită de alte două fete de 12 și 13 ani în curtea unui liceu din Hunedoara / Șefa inspectoratului școlar: Nu o să rămânem pasivi la aces caz. Vom oferi servicii de sprijin, în primul rând, fetiței care a fost agresată, dar și celor care au agresat copila

Pe 4 septembrie, o elevă de 11 ani a fost lovită de alte două fete de 12 și 13 ani, în curtea unui liceu din Hunedoara, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul

Profesorii pot decide cu câte note încheie media anuală, după eliminarea obligativității tezei, propune ministerul Educației / Trebuie să aibă anual cel puțin trei note peste numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, potrivit unei propuneri aduse ROFUIP, în urma schimbării structurii anului școlar -Surse

Noua structură a anului școlar din toamna aceasta în 5 module și 5 vacanțe, dar și eliminarea obligativității tezelor (care erau evaluări semestriale scrise) aduc modificări în modul de calculare…
Vezi articolul

Universitatea din București plănuiește un master de comunicare a științei, anunță prorectorul Sorin Costreie: “Ceea ce ar trebui să fie educația când își dă mâna cu știința și cultura”

Universitatea din București pregătește un master de comunicare a științei, care ar fi o premieră în România și care ar urma să fie dezvoltat cu parteneri internaționali, potrivit prorectorului Universității,…
Vezi articolul