Timișoara – Capitală Europeană 2021 „în format digital”, din cauza pandemiei? Mutarea unor evenimente în online e o opțiune, potrivit Universității de Vest

881 de vizualizări
Universitatea de Vest Timișoara / Sursa: UVT
Formatul digital este luat în considerare pentru o serie de evenimente legate de statutul de Capitală Culturală Europeană, pe care Timișoara îl va avea anul viitor, reiese dintr-un comunicat transmis, joi, de Universitatea de Vest din acest oraș. Instituția, care este membru fondator al asociației ce gestionează calendarul și planul de acțiune pentru Capitala Culturală Europeană 2021, arată că opțiunea digitală este apreciată de unii, dar primită cu rezervă de alții și este luată în discuție alături de posibila amânare a unor evenimente care s-ar putea să nu se poată organiza în condiții normale, din cauza măsurilor impuse de pandemie.
  • Timișoara a fost desemnată Capitală Europeană pentru 2021 alături de alte două orașe – Novi Sad (Serbia) și Elefsina (Grecia).

Comunicatul UVT arată că a fost avută în vedere și posibilitatea ca evenimentele să fie amânate, având în vedere o cerere în avest sens din partea orașelor care joacă acest rol în 2020 – Rijeka (din Croația) și Galway (Irlanda), cerere care ar fi avut efecte asupra evenimentelor programate anul viitor. Dar, conform unei poziții a Comisiei Europene, acest calendar nu poate fi amânat. cu un an. dar pot fi decalate unele evenimente.

Potrivit UVT:

  • „Pe fondul neliniștilor instalate datorită crizei coronavirusului Covid-19, așteptările pentru o largă participare a publicului la spectacolele, evenimentele și acțiunile culturale din 2021 s-au diminuat, oferind, în schimb, oportunitatea de a înlocui, chiar și numai parțial, audiența publicului prezent de la spectacolele anului cultural prin atragerea unui public internațional, provenit prin mediul online.
  • Propunerea avansată acum câteva zile, aceea de a realiza transferul spre comunicarea digitală a producțiilor culturale, așa încât programul – Timișoara 2021 – să devină de fapt o premieră absolută, într-o primă ediție a Capitalei Culturale Europene în format digital, a suscitat un interes semnificativ, provocând atât reacții de susținere, cât și unele mai rezervate. Sunt analizate public alternativele pe care comunitatea timișoreană le are la dispoziție pentru a se adapta realităților post-pandemie, în perspectiva anului cultural 2021. Soluțiile discutate și diversele alternative posibile sunt legate de digitalizare, chiar și numai parțială, ori chiar de amânarea totală a calendarului pentru anul următor.
  • În schimb, având în vedere noile date ce care le avem despre intențiile și reacțiile orașelor care în acest an sunt desemnate capitale culturale europene, ne îndreptăm acum spre un orizont de planificare, care devine mai clar.”

Rectorul UVT, Marilen Pirtea:

  • „Cele două orașe care au fost desemnate să deruleze programul oficial al Capitalelor Europene ale Culturii în acest an, Rijeka, din Croația și Galway, din Irlanda, au solicitat Comisiei Europene amânarea calendarului cultural cu un an. Răspunsul CE a fost sceptic față de viabilitatea unei astfel de soluții, motivat mai ales prin faptul că în 2021 urmează ca alte trei orașe să fie gazdele programului cultural european, Timișoara, Novi Sad și Elefsina, nefiind acceptată desemnarea a mai mult de trei orașe într-un an calendaristic.
  • Din această cauză obiectivă, recomandările publice ale Comisiei Europene fac referire la faptul că este improbabilă amânarea cu un an a programului cultural. În schimb, la cererea orașelor desemnate pentru acest program european în 2020 și chiar 2021, anumite evenimente, spectacole sau proiecte culturale din cadrul programului pot fi replanificate si regândite, fie numai prin extinderea în online și digitalizarea producției, fie prin amânare punctuală și reprogramare pentru anul următor, caz în care i se poate solicita Comisiei Europene prorogarea termenelor pentru desfășurarea unora dintre activități, cât și pentru replanificarea finanțărilor pentru anul calendaristic următor”.


1 comment
  1. Și totuși de când este UVT-ul purtătorul de cuvânt al programului cultural 2021? Din câte știm programul cultural 2021 este coordonat și implementat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Culuturală Europeană. Nu există nici o trimitere în articolul dvs. cu privire la poziția publică sau declarațiile Președintelui, Dir. Exec., Dir. de Comunicare sau ale Dir. de Program ale acestei organizații. Acest articol are un rol informativ sau un rol de atragere de capital de imagine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce fac cei 701 elevi și 115 profesori izolați la domiciliu din cauza coronavirusului. Nu au voie să primească vizite, alimentele le sunt lăsate la intrarea în casă de rude sau prieteni, elevii primesc scutire, iar profesorii, concediu medical 75% din baza de calcul

Persoanele izolate la domiciliu în cadrul măsurilor de limitare a efectelor coronavirusului, printre care sunt și 701 elevi și 115 profesori, potrivit Ministerului Educației, trebuie să respecte anumite reguli de…
Vezi articolul

Toți elevii din județul Vâlcea nu merg astăzi la școală, pentru că sunt organizate cercuri pedagogice. Nu s-a stabilit dacă ziua va fi recuperată, Inspectorul General Adjunct: Nu am venit cu nicio modificare în acest an școlar, comparativ cu alți ani

Toți elevii din județul Vâlcea nu fac astăzi ore, deoarece este organizat cercul pedagogic, după cum a declarat Mirela Toma pentru Edupedu.ro, Inspector General Adjunct: „La nivelul județului Vâlcea, cursurile…
Vezi articolul

Schimbări majore pentru voucherele educaționale de 500 de lei, anunțate de ministrul Marcel Boloș pentru anul școlar următor: Modificăm mecanismul în totalitate. Poate chiar creștem valoarea voucherului de la 500 la 750 de lei

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii…
Vezi articolul