Tinerii absolvenți din România au o rată de angajare aproape cât a celor din Finlanda și mai mare decât în Franța și Italia

[jp_post_view]
SURSA: theknowledgeacademy.com.
Tinerii absolvenți din România, cu vârste între 20 și 34 de ani, au o rată de angajare de 76%, potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene prelucrat de specialiștii în educație si formare de la theknowledgeacademy.com . Aceștia arată că în clasamentul statelor membre după rata de angajare, România ocupă locul 22 din 28 posibile. Surprinzător, Finlanda este pe locul 21, la distanță de doar un procent de țara noastră.

Clasamentul statelor europene după rata de angajare a tinerilor absolvenți a fost făcut pe baza ediției 2018 a raportului Monitorul Educației și Formării, făcut de Comisia Europeană. Potrivit regulilor comunitare și Strategiei 2020, până anul viitor statele membre ar trebui să atingă o rată de 82% a angajării tinerilor absolvenți.

Bulgaria este înaintea României în acest clasament și la egalitate cu Finlanda, având o rată de angajare a absolvenților de 77%.

Rezultatele sunt următoarele:

  • Malta 94.5%.
  • Germania 90.9%
  • Olanda 90.4%
  • Cehia 89.9%
  • Austria 89.4%
  • Luxembourg 88.5%
  • Suedia 88.3%
  • Marea Britanie 86.6%
  • Letonia 78.0%,
  • Bulgaria 77.7%
  • Finlanda 77.0%
  • Romania 76.0%

Pe ultimele locuri în Europa se află Franța, Spania, Cipru, Croatia, Italia și Grecia.

O explicație posibilă pentru acest fenoment ar fi criza de forță de muncă pe care România o traversează. Potrivit datelor Eurostat peste o jumătate de milion de români cu studii superioare trăiau în altă țară din UE în 2017, număr dublu față de 2008.

Datele oficiale arată că avem o rată a șomajului foarte mică (3,8% în februarie), una dintre cele mai scăzute din ultimii 30 de ani, dar în a celași timp o rată mare a locurilor de muncă vacante (60 mii în fiecaare lună).

În repetate rânduri mediul de afaceri a sesizat faptul că școala nu produce suficienți absolvenți pentru nevoile sale, iar cei care ajung totuși la vârsta angajării nu au pregătirea și aptitudinile necesare.


1 comment
  1. mariti numarul de locuri la facultatile de informatica SI veti creste cu 10 procente rata globala de angajare. aceasta este solutia. numai sponsorizate facultati de chimie industriala SI protectia mediului ca nu toti au pile la apele romane.
    informatica e viitorul in Ro. rata de angajare e 99%.
    facultati precum istoria stiinte social politice ,comunicare , psihologie , administratie publica si alte mascari nu sunt pentru cei saraci SI fara pile. asa ca cei cu cap sa puna mana sa faca informatica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV G4Media.ro: Dumitru Prunariu, sancționat pentru conflict de interese. Nu mai are acces la fonduri publice pentru cercetări și nu mai poate ocupa posturi de conducere timp de 3 ani / Reacția singurului cosmonaut român: O situație abuzivă

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării l-a sancționat, în august 2023, pentru conflict de interese, pe Dumitru Dorin Prunariu (71 de ani), scrie G4Media.ro. Decizia…
Vezi articolul

DESCARCĂ Modele de subiecte pentru competențele lingvistice – oral, scris, citit, audio la limbile străine pentru Bacalaureat 2025, publicate de Ministerul Educației: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, portugheză, japoneză, chineză, ebraică, rusă

Modele de subiecte pentru competențele lingvistice și digitale de Bacalaureat 2025 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) din subordinea Ministerului Educației. Elevii care susțin anul…
Vezi articolul
sySTEMatic

Echipa de robotică sySTEMatic a Facultății de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București a obținut două premii I și un premiu III la un concurs desfășurat în Grecia

Echipa de robotică sySTEMatic a Facultății de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București a obținut trei premii la concursul Minoan Robotsports Competition,…
Vezi articolul