Titularizare 2023. Cum se calculează media de departajare pentru absolvenții de liceu pedagogic și cei cu studii superioare de licență și master – document

20.651 de vizualizări
Foto: © Konstantin Chagin | Dreamstime.com
Media de departajare pentru cei care participă la concursul de Titularizare 2023 se calculează în funcție de studiile absolvite, conform metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023-2024. Este vorba despre metodologia din 9 noiembrie 2022. Vezi mai jos, în articol, calculul mediei de departajare pentru absolvenții de liceu pedagogic și pentru cei cu studii superioare de licență și master.
  • Amintim că proba scrisă de la Titularizare 2023 are loc pe 12 iulie, potrivit calendarului oficial.

Media de departajare este media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii și a mediei examenului de licență/ stat/ absolvire, pentru absolvenții studiilor superioare de lungă durată/ scurtă durată/ ciclului I de studii superioare de licență și pentru absolvenții colegiilor pedagogice/ școlilor echivalente/ școlilor postliceale/ școlilor de maiștri:

Foto: Captură Metodologia-cadru din 9 noiembrie 2022

Media de departajare este media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii și a mediei examenului de bacalaureat, pentru absolvenții liceelor pedagogice:

Foto: Captură Metodologia-cadru din 9 noiembrie 2022

Media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii și a mediei examenului de dizertație, pentru absolvenții ciclului II de studii universitare de masterat/master:

Foto: Captură Metodologia-cadru din 9 noiembrie 2022

Media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei celor 3 semestre și a mediei examenului de absolvire, pentru absolvenții studiilor postuniversitare cu durata de 3 semestre:

Foto: Captură Metodologia-cadru din 9 noiembrie 2022

Media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii și a mediei examenului de absolvire, pentru absolvenții studiilor postuniversitare cu durata de 2 ani:

Foto: Captură Metodologia-cadru din 9 noiembrie 2022
Cum se calculează media de departajare pentru absolvenții care au finalizat studiile în alte țări

„1. Pentru absolvenții care au finalizat studiile în alte țări și au obținut certificat pentru echivalarea studiilor eliberat de M.E.R., media generală de absolvire se calculează după formula – MGE = MGA x 10: N(max) – unde:

MGE reprezintă media generală de absolvire echivalată în România;

MGA reprezintă media generală de absolvire din țara în care s-au finalizat studiile;

N(max) reprezintă nota maximă din sistemul de notare din țara în care a absolvit.

2. În cazul în care absolvenții înscriși la concurs provin din țări cu sistem de notare pe bază de calificative, conversia acestora se realizează astfel:

– Calificativul „foarte bine” – nota 5 – pentru țările în care se aplică alte sisteme de notare diferite de sistemul de notare M.E.R.;

– Calificativul „bine” – nota 4 – pentru țările în care se aplică alte sisteme de notare diferite de sistemul de notare M.E.R.;

– Calificativul „satisfăcător” – nota 3 – pentru țările în care se aplică alte sisteme de notare diferite de sistemul de notare M.E.R.;

Pentru obținerea mediei generale de absolvire echivalată în România, după conversia mai sus menționată, se va aplica formula de la pct.1.

3. Media de departajare se va calcula ca media aritmetică dintre media generală de absolvire echivalată în România și media obținută la examenul de licență/diplomă/stat/absolvire.

4. Media obținută la examenul de licență/diplomă/stat/absolvire, menționată la pct.3 se calculează după aceeași formulă (eventual conversie) de la pct. 1 și 2.

În consecință, pentru absolvenții care au finalizat studiile în Ucraina, Republica Moldova sau alte țări și au obținut diplome echivalate de către M.E.R., în urma precizărilor de mai sus, calificativele sunt echivalate după cum urmează:

Calificativul „foarte bine” – nota 10 în sistemul de notare M.E.R.

Calificativul „bine” – nota 8 în sistemul de notare M.E.R.

Calificativul „satisfăcător” – nota 6 în sistemul de notare M.E.R.”

Ce este titularizarea

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Foto: © Konstantin Chagin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Modele de subiecte pentru Titularizare 2023 au fost publicate de Ministerul Educației
Lucrările candidaților de la Titularizare și Definitivat 2024 ar putea fi corectate digitalizat, potrivit secretarului de stat Sorin Ion
ULTIMA ORĂ Titularizare 2023 – proba scrisă are loc pe 12 iulie. Calendarul concursului a fost publicat în Monitorul Oficial
OFICIAL Avizele și atestatele suplimentare pentru profesori, indiferent dacă sunt titulari sau nu, introduse în Legea Educației, după ce până acum erau doar în metodologia de mobilitate / Actul a fost contestat inițial de președintele Iohannis, dar Curtea Constituțională a respins reclamația


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Soluții pentru grava criză demografică: Ovidiu Raețchi lansează un pachet legislativ cu 6 măsuri, printre care banca de lapte matern, vouchere pentru copiii sub trei ani, facilități fiscale pentru firmele care construiesc grădinițe

Deputatul liberal Ovidiu Raețchi a lansat marți în dezbatere publică un pachet de șase propuneri legislative menite să atenueze criza demografică majoră din România. Țara noastrăse confruntă atât cu scăderea…
Vezi articolul

Ministrul Educației, despre salarizarea profesorilor pe bază de performanță: Experții OCDE ne-au spus că sistemele care salarizează diferit, de regulă, o fac cu bonusuri salariale condiționate de performanță, nu se referă la baza salarială. Noi avem un sistem pentru astfel de bonusuri, se numește gradație de merit

„Apropo de salarizare, experții OCDE, la o primă discuție pe acest subiect, ne-au spus că sistemele care salarizează diferit, în funcție de performanță, de regulă, o fac cu bonusuri salariale…
Vezi articolul

Eveniment organizat de Edupedu.ro și World Vision România

VIDEO TEXT Dezbatere online: PISA 2022 – fața necosmetizată a școlii / Directorul OCDE pentru Educație, Andreas Schleicher: Diferențele sociale relevate de PISA sunt o provocare imensă pentru România / Ce spun fostul ministru Mircea Miclea, cercetători, profesori și reprezentanți ai mediului de afaceri despre rezultatele și opțiunile României

Rezultatele PISA 2022 arată o conservare a nivelului minim al Educației din România. Circa 49% dintre elevii de 15 ani nu reușesc să aplice cunoștințele de matematică elementară, care ar…
Vezi articolul