Topul celor 100 cele mai bune cărți din secolul 21 a fost publicat de New York Times. Pe primul loc – „Prietena mea genială”, de scriitoarea Elena Ferrante

19.385 de vizualizări
Foto: Pixabay.com – Klimkin
Cele mai bune 100 de cărți din ultimii 24 de ani au fost alese de peste 500 de personalități influente din lumea literaturii, relatează New York Times (NYT) într-un articol eveniment. Pe locul I a fost clasată cartea ”My brilliant friend” („Prietena mea genială”), scrisă de scriitoarea Elena Ferrante.

Cea mai bună carte a secolului 21 este, potrivit topului, „My brilliant friend” („Prietena mea genială”), scrisă și publicată de scriitoarea de origine italiană Elena Ferrante în anul 2012. Acesta este primul volum din seria de patru a autoarei. Povestea are în prim-plan două fete, care trăiesc în Napoli, Italia, potrivit prezentării din articolul cotidianului american. Romanul urmărește pe evoluția prietenei competitive dintre cele două fete, pe măsură ce acestea cresc.

Cele 100 de titluri, însoțite de scurte prezentări, pot fi accesate de cititori pe categorii. Fiecare categorie cuprinde câte 10 cărți, începând de la cărțile plasate pe locurile 100-90 și până la cele de pe pozițiile 10-1.

În topul 100-90 se regăsesc următoarele titluri:

100 – ”Tree of smoke” („Arborele fumului”) – Denis Johnson, 2007;

99 – ”How to be both” („Cum să fii și una și alta”) – Ali Smith, 2014;

98 – ”Bel canto” („Bel canto”) – Ann Patchett, 2001;

97 – ”Men We Reaped” – Jesmyn Ward, 2013;

96 – ”Wayward Lives, Beautiful Experiments” – Saidiya Hartman, 2019;

95 – ”Bring up the bodies” – Hilary Mantel, 2012;

94 – ”On Beauty” („Despre frumusețe”) – Zadie Smith, 2005;

93 – ”Station Eleven” – Emily St. John Mandel, 2014;

92 – ”The Days of Abandonment” („Zilele abandonului”) – Elena Ferrante, 2005;

91 – ”The Human Stain” („Pata umană”) – Philip Roth, 2000;

90 – ”The Sympathizer” („Simpatizantul”) – Viet Thanh Nguyen, 2015.

Topul 10-1 cuprinde următoarele cărți:

10 – ”Gilead” („Galaad”) – Marilynne Robinson, 2004;

9 – ”Never Let Me Go” („Să nu mă părăsești”) – Kazuo Ishiguro, 2005;

8 – ”Austerlitz” („Austerlitz”) – W.G. Sebald, 2001;

7 – ”The Underground Railroad” („Ruta subterană”) – Colson Whitehead, 2016;

6 – ”2666” („2666”) – Roberto Bolaño, 2008;

5 – ”The Correction” („Corecții) – Jonathan Franzen, 2001;

4 – ”The Known World” – Edward P. Jones, 2003;

3 – ”Wolf Hall” („Wolf Hall”) – Hilary Mantel, 2009;

2 – ”The Warmth of Other Suns” – Isabel Wilkerson, 2010;

1 – ”My Brilliant Friend” – Elena Ferrante, 2012.

Printre cei 503 scriitori, critici literari, profesori universitari, jurnaliști și iubitori de carte, care au votat cele mai bune cărți ale secolului, se numără Stephen King, James Patterson, Sarah Jessica Parker și Sarah MacLean, potrivit informațiilor transmise de The New York Times.

  • Singura regulă pe care aceștia au trebuit să o respecte a fost să aleagă 10 cărți care au fost publicate în SUA în limba engleză (inclusiv cărți traduse din alte limbi) începând cu 1 ianuarie 2000 inclusiv.

Publicul poate vedea și cu cine a votat fiecare „jurat”. De exemplu, iată selecția lui Stephen King, care are patru cărți din cele propuse de el în top 100 NYT:

Sursa: captură The New York Times

Autorii articolului spun că scriitorii au putut defini noțiunea de „cele mai bune cărți” în termeni proprii. „Pentru unii, asta a însemnat, pur și simplu, «cărți favorite». Pentru alții, a însemnat «cărți care vor dăinui pentru generații»”, explică aceștia.

După ce au ales 10 cele mai bune cărți, votanții au fost rugați să aleagă o singură cea mai bună carte dintre 2 titluri alese aleatoriu, iar topul a fost creat combinând răspunsurile, mai precizează The New York Times (NYT).

În plus, autorii publicației au invitat și cititorii să le transmită care sunt cele mai bune 10 cărți ale secolului.


3 comments
  1. majoritatea sunt cărți cu agendă 🙂

  2. Am citit toată „Tetralogia Napolitana” a scriitoarei italiene Elena FERRANTE. Intuiesc că nu doar „Prietena mea geniala” ,care este primul volum al Tetralogiei a primit aprecierea NYT . Elena FERRANTE a scris patru volume superbe. De mult nu am mai fost captivat de lectura unor cărți așa cum am fost captivat de aceste patru cărți ale Elenei FERRANTE .Am avut avantajul de a viziona serialul de televiziune,astfel că atunci când citeam in mintea mea se formau imagini sugestive din viața celor două fete Lila și Lenu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Comisia Europeană anunță lansarea concursului național Euro Quiz, pentru elevii din clasele V-VIII. Descarcă resursele educaționale care pot fi folosite de profesori la clasă și ghidul de pregătire a elevilor care vor să afle cum s-a născut Uniunea Europeană

Comisia Europeană anunță că lansează concursul Euro Quiz, adresat elevilor din clasele V-VIII. Ediția din acest an a concursului național, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în colaborare cu…
Vezi articolul

Accesul părinților în grădinițe este permis în baza unui program discutat și aprobat de consiliul de administrație al unității de învățământ, se arată în scrisoarea metodică a ISJ Brașov: Se recomandă elaborarea unui program clar, în acord cu cererile părinţilor

Părinții au acces în grădinițe în baza unui program de acces discutat şi aprobat în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, după cum se arată într-un document publicat de…
Vezi articolul

Concursurile pentru posturi vacante în universități sunt suspendate în 2026, dar examenul de promovare se poate organiza pentru posturile „ale căror atribuții nu se regăsesc în altă structură organizatorică” / Doctoranzii se pot angaja pe perioadă determinată – Notă a Ministerului Educației

Prevederile Legii 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, coroborate cu cele din Legilor educației și din alte acte normative fac ca ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante să fie…
Vezi articolul