Toți inspectorii școlari generali din țară, convocați la Poiana Brașov de ministra Ligia Deca, la trei zile de consfătuiri, pe 4-6 septembrie – surse

19.662 de vizualizări
Foto: USAMV
Toți inspectorii școlar generali (ISG) din inspectoratele școlare sunt convocați pentru trei zile de consfătuiri la Poiana Brașov de ministra Ligia Deca, potrivit surselor Edupedu.ro.

Șefii inspectoratelor școlare județene (ISJ) și din Municipiul București (ISMB), numiți politic după Pixiada din luna august – despre care a scris aici pe larg Edupedu.ro, vor merge la Poiana Brașov pe 4-6 septembrie.

Mai mulți secretari de stat din Ministerul Educației și ministra Ligia Deca se vor întâlni cu inspectorii școlari generali în format fizic, mai arată sursele citate.

Potrivit surselor noastre, consfătuirile de 3 zile vor avea loc la Hotel Șoimul din Poiana Brașov.

Pentru inspectorii școlari de specialitate [editare ulterioară], întâlnirile cu oficiali din Ministerul Educației se vor organiza online, de pe 3 până după 20 septembrie, după graficul transmis în inspectoratele școlare.

Deca nu a mai organizat până acum astfel de întâlniri cu inspectorii școlari generali care să dureze mai mult de o zi.

Ligia Deca a mai organizat o conferință cu inspectorii școlari generali în format fizic și în anul școlar trecut, la București, în octombrie 2023.

  • Atunci, erau pe ordinea de zi bursele școlare, transportul elevilor, digitalizarea evaluărilor naționale și organizarea noilor direcții județene de învățământ preuniversitar (DJIP).

Edupedu.ro a scris la mijlocul lunii august că începe Pixiada, sezonul numirilor din pix ale inspectorilor și directorilor de școli: peste 2.500 de persoane au fost puse de politicieni sau reconfirmate în conducerile școlilor și ISJ-urilor.

Recent, Ligia Deca l-a schimbat din pix pe inspectorul școlar general PNL Cătălin Canciu cu Cici Bolovan, tot de la PNL, președinta organizației județene de femei a partidului.


11 comments
  1. Doar ca orele acestora și ale celor din CCD uri nu sunt scoase în aplicație ca fiind rezervate pentru a fi ocupate în ședințele publice.

  2. banuiesc ca fiecare isi plateste sejurul? sau se deduce din salariu? cat era in pib pentru educatie? cat se duce pe „intalniri”?

  3. Cum isi aleg ei, doar statiuni la munte si la mare…in Titan sau Berceni, dna ministru nu putea inchiria un spatiu?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ziua Națională a Franței: Pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, parada militară va fi înlocuită de o ceremonie dedicată personalului civil și militar mobilizat în pandemia COVID-19

Data de 14 iulie marchează ziua națională a Franței. Într-o declarație emisă pe 24 Iunie, Ambasadorul Franței în România, Michele Aramis – a evidențiat caracterul excepțional al serbării naționale, care…
Vezi articolul

Ministerul Educației: 1.236 de elevi ucraineni sunt înscriși în unitățile de învățământ preuniversitar în calitate de audienți si studiază după curriculum românesc / Cei mai mulți elevi ucraineni au solicitat să învețe în şcoli româneşti după curriculum ucrainean

Vineri, ministrul Educației s-a întâlnit cu comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală, unde învață 227 de elevi refugiați,…
Vezi articolul

Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal o contrazice pe ministra Ligia Deca și spune că nu a fost consultată, ci doar informată de Ministerul Educației că vrea să monteze camere în școli fără acordul nimănui

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal o contrazice pe ministra Ligia Deca și spune că „pe data de 26 Martie a fost prezentată și transmisă pentru…
Vezi articolul