UPDATE Toți membrii boardului Fulbright, cel mai cunoscut program de burse al guvernului SUA, au demisionat în semn de protest față de „amestecul politic” al Administrației Trump / Mircea Dumitru, Fulbright Romania: Activitatea comisiei nu este afectată, așteptăm oficial lista finaliștilor noștri

249 de vizualizări
Foto © Yurii Kibalnik | Dreamstime.com
Toți membrii boardului ce coordonează prestigiosul program american de burse internaționale Fulbright, al Departamentului de Stat, a demisionat, miercuri, acuzând amestecul politic din partea Administrației Donald Trump, potrivit Reuters. Demisionarii au declarat că guvernul i-a „uzurpat autoritatea” refuzând acordarea de burse unui „număr substanțial” de persoane selectate deja pentru anul academic 2025-2026, în timp ce alți 1.200 de beneficiari ai burselor sunt supuși unui proces „neautorizat” de revizuire ce ar putea duce la respingerea altor burse.

UPDATE Privind situația din România, Mircea Dumitru, director executiv – Fulbright Romania, a spus joi pentru Edupedu.ro că aici încă nu a venit încă oficial lista finaliștilor și că „săptămâna viitoare vom afla mai multe lucruri”, dar că activitatea comisiei în România sau în alte țări nu este afectată.

  • Mircea Dumitru: „Nu avem informații. Am văzut în presă. Săptămâna viitoare vom afla mai multe lucruri, dar [ce se întâmplă acum] nu afectează activitatea comisiei și nici a programului, nici în România, nici în celelalte țări unde funcționează. Noi așteptăm să primim oficial de la Washington lista finaliștilor noștri”.

Continuarea știrii inițiale:

Potrivit sursei citate, membrii boardului Fulbright au decis să demisioneze „în loc să sprijine acțiuni fără precedent care, credem noi, sunt de nepermis în condițiile legii, compromit integritatea și interesele naționale ale SUA și subminează misiunea și mandatele Congresului, stabilite pentru programul Fulbright în urmă cu aproape 80 de ani”.

  • Programul Fulbright este cel mai cunoscut program de schimburi culturale și educaționale internaționale derulat de SUA. El se desfășoară în parteneriat cu 160 de țări și permite studenților, reprezentanților mediului academic, profesorilor, artiștilor, profesioniștilor din diverse domenii să studieze, să predea sau să desfășoare cercetări, potrivit prezentării oficiale. Anual sunt selectați, pe criterii competitive, circa 8.000 de candidați, în majoritatea disciplinelor și domeniilor de studiu.
  • Programul Fulbright, administrat din 1946 de Departamentul de Stat al SUA prin Biroul pentru Afaceri Educaționale și Culturale, este prezent în România din 1960, iar din 1993 este coordonat de Comisia Fulbright Romania-SUA, în baza unui acord bilateral româno-american. În cei 65 de ani de existență în România, peste 3700 de români și americani au participat la schimburi facilitate de acest program.

Potrivit Reuters, un înalt reprezentant al Departamentului de Stat a acuzat membrii demisionari ai boardului Fulbright că ar fi fost numiți politici ai administrației Joe Biden și a calificat demisia lor drept o „cascadorie politică” menită să-l submineze pe Trump.  

Sursa citată notează că, anterior, New York Times a anunțat că boardul aprobase dosarele a circa 200 de profesori și cercetători americani, care ar fi trebuit să lucreze la universități și institute de cercetare în alte țări pe parcursul acestei veri, iar Departamentul de Stat ar fi trebuit să emită scrisorile de acceptare a dosarelor în aprilie. În schimb, membrii boardului au aflat că biroul a început să trimită scrisori de respingere, în funcție de domeniul cercetării lor. 

Foto © Yurii Kibalnik | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației: Fiecare profesor este suveran pe rubrica lui și stabilește modalitatea de evaluare a elevului pe care îl pregătește / După cea de-a doua perioadă de învățare ar trebui să existe cel puțin o notă la fiecare disciplină, spune acesta

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „fiecare profesor este suveran pe rubrica lui și stabilește modalitatea…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ 33 de firme au depus oferte pentru toate loturile de teste Covid de salivă destinate școlilor. Licitația vine la mai bine de o lună de la începerea școlii, în pragul închiderii complete a acestora din cauza incidenței uriașe de infectări cu coronavirus

În total, 33 de firme au depus marți oferte pentru loturile celor 70 de milioane de teste de salivă care vor ajunge în școli peste câteva săptămâni, a declarat pentru…
Vezi articolul

Facultatea de Litere a Universității din București, după ce Mircea Cărtărescu a fost respins de academicieni: Se dovedește din nou că vocile specialiștilor nu sunt ascultate. Au câștig de cauză manipularea, denigrarea și atacurile la persoană, chiar și la acest nivel

Facultatea de Litere a Universității din București (FL-UB) și-a exprimat, printr-un comunicat de presă, solidaritatea cu scriitorul și profesorul universitar dr. Mircea Cărtărescu, după ce candidatura sa la Academia Română…
Vezi articolul