Transferul elevilor în timpul cursurilor. Neadaptarea la mediul din clasă sau din școală, reorientarea școlară și profesională, printre situațiile excepționale stabilite de ISJ Neamț. Ce trebuie să conțină dosarul de transfer

11.662 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
În situații excepționale, elevii se pot transfera și în timpul cursurilor, potrivit prevederilor din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). În cazul transferului din timpul cursurilor, consiliul de administrație al inspectoratului școlar soluționează cererile de transfer. Inspectoratul Școlar Județean Neamț a publicat procedura operațională privind transferul elevilor în timpul cursurilor școlare. Vezi mai jos, în articol, care sunt situațiile excepționale și ce trebuie să conțină dosarul de transfer.

Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, pot să fie și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu sau de liceu, potrivit ROFUIP 2024. Edupedu.ro a scris aici despre situațiile excepționale pentru care școlile pot solicita suplimentarea sau diminuarea numărului de elevi ce documente trebuie să trimită școlile către inspectoratul școlar

Transferul elevilor în timpul cursurilor școlare

Care sunt situațiile excepționale care permit transferul în timpul cursurilor școlare, conform ROFUIP 2024:

Articolul 144 – (5) Transferul beneficiarilor primari în timpul cursurilor școlare se poate efectua, în mod excepțional, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, în următoarele situații:

a) la schimbarea domiciliului părinților/reprezentanților legali într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului București;

b) în cazul unei recomandări medicale, eliberată pe baza expertizei medicale efectuate de comisia medicală județeană/a municipiului București;

c) de la clasele de învățământ liceal la clasele de învățământ profesional cu durata de 3 ani reglementat de Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până la reorganizarea claselor în cadrul liceelor tehnologice;

d) la/de la învățământul de artă, sportiv și militar;

e) de la clasele cu program de predare intensivă a unei limbi străine sau cu program de predare bilingv la celelalte clase;

f) în alte situații excepționale, pe baza documentelor justificative, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar.

Neadaptarea elevilor la mediul școlar din clasă/grupă/unitate de învățământ, printre situațiile excepționale stabilite de ISJ Neamț

Potrivit procedurii Inspectoratului Școlar Județean Neamț, „printre situațiile excepționale, în care CA (consiliul de administrație -n.red) al ISI Neamț poate aproba transferul elevilor în perioada cursurilor şcolare, se regăsesc:

  • schimbarea domiciliului părinților/reprezentanților legali într-o altă localitate
  • schimbarea domiciliului părinților/reprezentanților legali în aceeaşi localitate, în cazul elevilor din învăţământul primar și gimnazial;
  • schimbarea domiciliului părinților/reprezentanților legali într-o altă localitate, atunci când transferul nu se poate soluționa de către unitățile de învățământ, în baza prevederilor art. 144, alin. (5), litera a) din ROFUIP nr. 5726/2024 (ex. schimbarea locului de muncă al părinţilor/reprezentanților legali, carte de identitate cu noul domiciliu în curs de emitere, dovada domiciliului prin contract de vânzare-cumpărare/contract de închiriere înregistrat la ANAF/contract de comodat);
  • situații medicale, altele decât cele menționate la art. 144, alin. (5), lit. b) din ROFUIP;
  • neadaptarea elevilor la mediul școlar din clasă/grupă/unitate de învățământ, situație susținută de un aviz psihologic sau scrisoare medicală cu recomandare de schimbare a mediului şcolar;
  • situaţii de reorientare şcolară şi profesională;
  • practicarea unui sport de performanță în alte instituții decât liceul de profil.” 

Conform sursei citate, transferul copiilor/elevilor se face la solicitarea scrisă a părinților/tutorilor legali/elevilor. Cererea de transfer se va semna de către ambii părinţi sau în cazul în care este semnată de către un părinte va fi însoțită de acordul scris al celuilalt părinte. În cerere se va menționa cel putin o dată de contact: număr de telefon/adresa de e-mail.

Ce trebuie să conțină dosarul de transfer, potrivit ISJ Neamț

I. Cererea-tip de transfer (Anexa 1);

II. Dosarul elevului pentru care se solicită transfer conține următoarele documente:

1. Copiile actelor de identitate ale copilului/elevului (certificat de naștere, carte de identitate) și ale părinților (carte/buletin de identitate).

2. Dovada de domiciliu sau reşedință.

3. În cazul părinților divorțați, copia sentinței de divorț, pentru a justifica autoritatea părintească și domiciliul copilului.

4. Documente care justifică motivul solicitării de transfer și încadrarea transferului în situația excepțională.

5. Adeverinţă care atestă calitatea de elev. În cazul elevilor din învățământul liceal, în adeverință se vor menționa în mod obligatoriu următoarele informații: domeniul de pregătire/specializarea/calificarea profesională, forma de învățământ, media de admitere (în cazul elevilor din clasa a IX-a), media ultimului an absolvit (pentru elevii din clasele X-XII/XIII).

6. Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ la care se solicită transferul, ce va cuprinde următoarele informații: efectivul de elevi la clasa/clasele (în cazul existentei claselor paralele) la care se solicită transferul, media de admitere a ultimului admis la clasa la care se solicită transferul (în cazul elevilor din clasa a IX-a), media ultimului promovat din clasa la care se solicită transferul (în cazul elevilor din clasele X-XII/XIII). Adeverința va fi eliberată în ziua/preziua datei înregistrării cererii de transfer la registratura ISJ Neamţ. 

Iată care sunt etapele în privința transferului:

Foto: Procedura operațională privind transferul elevilor în timpul cursurilor școlare- ISJ Neamț / captură
Procedura operațională privind transferul elevilor în timpul cursurilor școlare poate fi consultată mai jos:
Calendarul anului școlar 2024-2025

Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;

Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025. Elevii de clasa a IX-a se pot transfera în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite. Care sunt excepțiile care permit transferul și în timpul cursurilor școlare. Lista documentelor necesare
Din anul școlar 2024-2025 pot să fie și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu sau de liceu, cu aprobarea Ministerului Educației, potrivit ROFUIP 2024
Transferul elevilor la alte școli se va putea face de urgență pentru cei care sunt victime sau martori ai violenței. Procedura de transfer, publicată de ISJ Dolj
UPDATE: Proiectul de OUG care permite și în timpul anului școlar transferurile între filierele, profilurile și specializările din învățământul liceal, adoptat de Guvern


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până vineri, 19 aprilie, inspectoratele școlare vor trimite Ministerului Educației rapoartele cu planul de acțiune ce vizează rezultatele de la simularea examenului de BAC 2024

Până vineri, 19 aprilie, inspectoratele școlare trimit Ministerului Educației rapoartele cu rezultatele elevilor de la simularea examenului național de Bacalaureat 2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Tot până pe…
Vezi articolul
CIVIS Open Lab

Ministerul Dezvoltării anunţă restaurarea Palatului Universităţii din Bucureşti / Cseke Attila: Este cel mai mare proiect din domeniul cultural şi educaţional pe care îl va implementa Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării anunţă, joi, că a semnat contractul pentru restaurarea Palatului Universităţii din Bucureşti, ministrul Cseke Attila precizând că este cel mai mare proiect din domeniul cultural şi educaţional pe…
Vezi articolul
Daniel David / Foto: UBB

Avertismentul rectorului UBB, Daniel David: Ce s-a întâmplat în Serbia se poate întâmpla și în România. Serbia se află într-o stare de emancipare, unde instituțiile sunt slăbite. Când vii pe fondul unor instituții slabe, încă neconstruite după standarde moderne, apar astfel de lucruri

Ce s-a întâmplat în Serbia se poate întâmpla și în România, a atras atenția profesorul universitar Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, invitat la emisiunea „În fața ta”,…
Vezi articolul

PROIECT Reguli noi pentru concursurile extrașcolare 2026: profesorii, școlile sau asociațiile au voie să propună doar proiecte fără taxe pentru elevi, cu etape de calificare și din afara ariilor curriculare – model regulament

Noul proiect de regulament pentru Calendarul proiectelor educaționale extrașcolare (PES 2025) pus în consultare de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prevede că profesorii, școlile, inspectoratele școlare și alte organizații pot…
Vezi articolul

Școlile din Oklahoma ar putea cere părinților să demonstreze statutul de imigrant legal sau de cetățean american, atunci când își înscriu copilul la școală – propunere statală, în linie cu politicile lui Trump privind migrația

Părinții care își înscriu copiii în școlile publice din statul american Oklahoma ar putea fi nevoiți să prezinte dovezi că elevii au cetățenie americană sau statut de imigrant legal, potrivit…
Vezi articolul