Transmisiuni TV pentru elevi – organizate în India pentru a marca aselenizarea unei sonde spațiale, eveniment ce poate trezi interesul pentru știință

167 de vizualizări
Suprafața Lunii, surprinsă de sonda Chandrayaan-3 / Sursa: Facebook – Ministerul indian al Informatiilor
Sesiuni în care elevii să urmărească transmisiunile speciale TV sunt anunțate, în India, pentru a marca o mult așteptată aselenizare a unei sonde spațiale indiene, eveniment pentru care au fost organizate și ședințe de rugăciune, dar și petreceri ale pasionaților de explorarea spațiului, informează Reuters, citat de Agerpres.
  • Sonda Chandrayaan-3, lansată de Organizaţia Indiană de Cercetare a Spaţiului (ISRO), este programată să aselenizeze la Polul Sudic al Lunii miercuri, la ora 12:34 GMT, la doar câteva zile după eşecul unui vehicul spaţial rusesc care încerca să realizeze acelaşi lucru. Un eventual succes al sondei indiene va face din Chandrayaan-3 prima sondă din lume care aselenizează la Polul Sudic al Lunii, o regiune ale cărei cratere aflate în umbră ar putea conţine gheaţă ce ar putea susţine o viitoare colonie umană pe Lună.

A doua tentativă a Indiei de a plasa o sondă pe Lună, după un eşec suferit în 2019, este considerată o afişare publică a tenacităţii de care dau dovadă instituţiile ştiinţifice din această ţară.

Autorităţile şi reprezentanţii din sectorul educaţiei speră că această misiune va trezi interesul pentru ştiinţă în rândul milioanelor de elevi şi de studenţi din cea mai populată ţară a lumii.

Elevii indieni au expediat deja numeroase mesaje către ISRO prin care i-au transmis agenţiei indiene urări de succes pentru o aselenizare reuşită.

În Uttar Pradesh, un stat din nordul Indiei, guvernul provincial le-a ordonat şcolilor să organizeze sesiuni speciale de vizionare a transmisiunii televizate, întrucât ‘aselenizarea sondei indiene Chandrayaan-3 reprezintă o oportunitate memorabilă, care va încuraja nu doar curiozitatea, ci va insufla şi pasiune în rândul tinerilor noştri faţă de cercetare’.

În Gujarat, statul natal al prim-ministrul Narendra Modi, Consiliul pentru ştiinţă şi tehnologie a invitat peste 2.000 de elevi ‘să asiste la acest moment istoric’ prin intermediul unui ecran uriaş, a anunţat directorul consiliului, Narottam Sahoo. Acelaşi consiliu a organizat şi sesiuni de discuţii cu mai mulţi oameni de ştiinţă de la ISRO. Evenimentul va fi transmis în direct în toate cele 33 de centre comunitare ştiinţifice din Gujarat.

Ceremonii religioase hinduse au fost deja organizate marţi în oraşele Mumbai şi Varanasi, în cadrul cărora participanţii s-au rugat pentru succesul misiunii.

Iar Srikant Chanduri, antreprenor şi fondator al asociaţiei de pasionaţi ai explorării spaţiale ‘Agnirva’, a anunţat că a planificat ‘o petrecere de vizionare’ a aselenizării, care va avea loc într-un restaurant popular din Bengaluru.

Citește și:
O rachetă spațială care să ajungă la polul sudic al Lunii a fost lansată cu succes de India


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Psihologul educațional Dacian Dolean, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii: În România, statutul socio-economic are un efect direct asupra alfabetizării, dincolo de abilitățile cognitive sau lingvistice

Statutul socio-economic al copiilor din România le afectează direct gradul de alfabetizare, abilitările cognitive și dezvoltarea limbajului, avertizează Dacian Dolean, psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii,…
Vezi articolul

Autoritatea Națională pentru Cercetare despre Nicușor Dan, după alegerile prezidențiale: „Un fost olimpic internațional la matematică reprezintă exact tipul de lider pe care o Românie modernă are nevoie să îl urmeze”

Autoritatea Națională pentru Cercetare, instituție subordonată Ministerului Educației și Cercetării și condusă de un cercetător în informatică și absolvent de matematică, Andrei Alexandru, a transmis, luni, un „mesaj de respect…
Vezi articolul

DOCUMENT Educația să primească 3 miliarde de euro – 10% din Planul Național de Redresare și Reziliență, cere Federația părinților într-o scrisoare adresată premierului Cîțu / Alocarea a 3% sau 6% „e insuficientă pentru necesitățile educației”

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) îi solicită premierului Florin Cîțu, într-o scrisoare deschisă, să aloce educației 10% din suma totală de 30,5 miliarde euro din…
Vezi articolul

BREAKING Decizia închiderii școlilor din Afumați „este o încălcare flagrantă a ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății”, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: Le transmit să remedieze în cel mai scurt timp situația în interesul elevilor

Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov este o încălcare flagrantă a ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro. Acesta a…
Vezi articolul