Trimiterea forțată a celor cu medii sub 5 la școli profesionale, „oferă un drum mai bun în viață elevilor”, susține Ministerul Educației

1.165 de vizualizări
Cei cu medii sub 5, școli profesionale
Ministerul Educației / Foto: edu.ro
Cei care intră cu medii sub 5 la liceu, promovează în proporție foarte mică Bacalaureatul, susține Ministerul Educației într-un comunicat în care explică faptul că a decis înscrierea celor cu medii sub 5 doar la școli profesionale pentru că „oferă un drum mai bun în viață elevilor” (aceeași expresie din comunicatul PSD). Reacția instituției are și o tentă politică, acuzând voalat „politicienii care critică ordinul de ministru” că „încurajează mediocritatea și lipsa de performanță școlară”. Reacția vine după ce Președintele Klaus Iohannis a criticat vehement măsura luată de ministrul interimar Daniel Breaz spunând că este „un demers de segregare” și că „guvernarea PSD continuă experimentele nocive în Educație”.

Ministerul scrie în comunicatul citat că cifrele pe care le are arată că „elevii de clasa a VIII-a care au fost repartizați în licee, având media de admitere sub 5, au promovat în proporție foarte mică examenul național de Bacalaureat. Prin urmare, acești tineri rămân cu posibilități limitate de a intra pe piața muncii sau de a își continua studiile”.

Cei cu medii sub 5 la școli profesionale

„Este regretabil faptul că în aceste zile au fost lansate în spațiul public opinii politice care tind să inducă în eroare și să genereze panică în rândul elevilor și părinților cu privire la opțiunile pe care tinerii le au în procesul de educare”, acuză Ministerul.

Măsura luată de MEN oferă un drum mai bun în viață elevilor aflați la final de gimnaziu. Ea a fost concepută tocmai pentru a le oferi acestora o șansă în plus de a învăța o meserie, urmând ca apoi să își suplimenteze pregătirea, în funcție de evoluția propriilor competențe, inclusiv prin studii teoretice și prin susținerea examenului național de Bacalaureat. Așadar, niciun elev nu va avea viitorul blocat”, precizează instituția.

”Menționăm că Metodologia privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat în anul școlar 2020-2021 a fost dezbătută în Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației Naționale, primind avizul favorabil al partenerilor sociali, o singură asociație de elevi prezentând obiecții.

În ceea ce privește cadrele didactice care au obținut note sub 5 la concursul de titularizare din 2019, precizăm că acestea nu sunt nici repartizate, nici încadrate pe post. Participarea profesorilor la concursul de suplinire organizat de inspectoratele școlare județene pentru posturile rămase vacante nu poate fi îngrădită, însă încadrarea pe un post într-o unitate de învățământ depinde de acest concurs, în sensul că un candidat trebuie să obțină cel puțin nota 5 pentru a fi angajat.

Scopul Ministerului Educației Naționale este să susțină creșterea standardelor în educație și stabilirea traseelor educaționale optime pentru elevi. De aceea, facem un apel către clasa politică să dea dovadă de mai multă responsabilitate și să nu interpreteze în cheie electorală măsuri atât de importante pentru viitorul elevilor!

Sperăm, totodată, că obiectivul politicienilor care critică ordinul de ministru sus-menționat nu este cel de a încuraja mediocritatea și lipsa de performanță școlară, și suntem, ca întotdeauna, deschiși unor propuneri realiste și constructive”, încheie Ministerul comunicatul citat.

Cea mai critică reacție a venit din partea Președintelui Iohannis. Acesta a declarat într-un comunicat că trimiterea elevilor cu note sub 5 la școala profesională este „extrem de nocivă pentru întreg sistemul de învățământ”. „Este un demers mai degrabă segregaționist, care nu ține cont de individualitatea fiecărui elev. Măsura, luată din nou pe genunchi, ignoră faptul că evaluarea națională nu este un test de aptitudini și nu reflectă nici competențele specifice fiecărui copil, nici preferințele individuale pentru o carieră ulterioară.

În loc să crească atractivitatea și calitatea învățământului profesional, acest Guvern, care suferă de reformită cronică, încearcă să ascundă sub preș problema promovării slabe la examenele naționale. Măsura forțează elevii să meargă, fără o minimă orientare și consiliere, într-o direcție care nu are poate nicio legătură cu ceea ce știu și le place. Efectul va fi amplificarea abandonului școlar, nicidecum creșterea calității procesului educațional”, susține Iohannis.

După care a venit replica PSD, prin Grupul parlamentar al partidului din Camera Deputaților, tot prin comunicat de presă. „După ce un întreg mandat a mimat interesul față de educația românească, fără a fi capabil ca în 5 ani de zile să vină cu vreo propunere concretă, astăzi, președintele Klaus Iohannis face dovada ipocriziei supreme atacând una dintre cele mai bune măsuri adoptate în ultimii privind învățământul românesc, măsură ce vine în primul rând în sprijinul tinerilor, ajutându-i să-și croiască un drum în viață, prin învățatea unei meserii, măsură cerută deopotrivă și de mediul de afaceri românesc”.

Pe 5 septembrie 2019 Edupedu.ro a scris că Învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii cu medii sub 5. Asta după ce metodologia de admitere la liceu a fost publicată în Monitorul Oficial la câteva zile după începutul anului școlar în curs (anul școlar începe oficial pe 1 septembrie).

FOTO: edu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Transilvania din Brașov păstrează cursurile cu prezență fizică, chiar dacă facturile la curent au crescut foarte mult / Rectorul Abrudan: „Este o instituție serioasă, care pune pe primul loc calitatea procesului didactic”

Universitatea Transilvania păstrează formatul cursurilor și seminariilor cu prezență fizică, în ciuda creșterilor facturilor la utilități. Cel puțin așa a precizat rectorul instituției de învățământ superior din Brașov, Ioan-Vasile Abrudan.…
Vezi articolul

Bacalaureatul va avea tot atâtea probe scrise ca acum, în sesiunea de vară/toamnă, iar cele de competențe și o probă complementară vor putea fi date în timpul clasei a XII-a – proiectul legii învățământului preuniversitar

„În sesiunile de vară și toamnă, elevii vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe lingvistice pentru limba 1, limba 2, probele de competențe digitale și…
Vezi articolul

Guvernul Ciolacu condiționează acordarea în 2025 a tichetelor educaționale pentru 600.000 de copii de „decontarea integrală” din fonduri externe nerambursabile, deși în anii precedenți acestea nu au putut fi decontate integral

Tichetele sociale pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, acordate preșcolarilor și elevilor dezavantajați pentru achiziția de rechizite, cursuri sau cărți, ar putea fi suspendate în 2025. Proiectul…
Vezi articolul
Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, la început de an școlar: „Toaletele din fundul curții sunt o rușine și trebuie să dispară definitiv / #RomâniaEducată trebuie să funcționeze pentru toți, nu doar pentru elitele privilegiate”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis într-un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar că „toaletele din fundul curţii sunt o ruşine” şi trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană,…
Vezi articolul