Tsunami-uri în Marea Neagră? Curenții de pe litoralul românesc sunt fenomene naturale? Adrian Stănică, geolog marin, despre miturile care îneacă vocea experților

1.347 de vizualizări
Adrian Stanica / Foto: Edupedu.ro
„Sînt geolog marin. Cercetez modul în care sedimentele sînt purtate de ape, depuse, din nou puse în mișcare și iar acumulate de către forțe naturale, precum valurile și curenții marini”, scrie cercetătorul Adrian Stănică, într-un articol publicat în Dilema Veche. Director al Institutului de Cercetare pentru Geologie și Geoecologie Marină GeoEcoMar, dar și jurnalist de știință cu experiență la BBC România, Adrian Stănică povestește acum modul în care reacționează lumea căreia i se adresează.

„Deloc surprinzător, în contactele mele cu oamenii Deltei, pescari sau marinari, am găsit mult interes față de preocupările mele. Poate pentru că marea, fluviul, furtunile sînt probleme care îi interesează în viața de zi cu zi. Cele mai mari probleme apar însă în fața altor categorii de persoane. Orășeni cu studii medii sau oarecum superioare, persoane care au oarece educație – dar în nici un caz în domeniul meu. Cei mai mulți sînt fie creatori, fie utilizatori de presă de proastă calitate, promotori sau consumatori ai semidoctismului. În fața lor, discursul meu de profesionist nu prea contează. Ideile lor sînt clare”, atrage atenția Stănică.

În articolul intitulat „Mai avem multe de învățat” publicat în Dilema Veche, geologul marin demitizează trei subiecte unde cunoașterea adevărului științific poate să fie salvatoare, la propriu:

„Pot apărea tsunami-uri în Marea Neagră?
  • Ca profesionist, pot spune că da. Mai rar decît în Pacific și de dimensiuni mai mici. Și Marea Neagră este o zonă activă din punct de vedere tectonic. Dar cum poți lămuri persoane care știu deja tot?
Sînt curenții de pe litoralul românesc, care în ultima vreme îneacă tot mai mulți oameni, fenomene naturale? Sau e ceva nou și catastrofal?

Curenții de retur există dintotdeauna în istoria Pămîntului. Aceștia transportă apa adusă de valuri spre țărm îndărăt spre larg. Din păcate, pe plajele turistice acești curenți pot transporta și persoane imprudente, care uneori mor. Sînt de aceea tragediile recente de pe plajele noastre semnale ale unei modificări a circulației oceanice? În mică măsură. Cea mai importantă cauză este lipsa de respect față de orice regulă și lege. Iar legile naturii nu pot fi contestate în instanță. Se reflectă acest lucru în presa românească? Deloc”.

Citește articolul integral în Dilema Veche

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I

Concediile profesorilor pot fi planificate de școli, pentru anul școlar 2025-2026, după ce aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată. Directorii cu vechimea în muncă între 5 și 15 ani au concediul de odihnă de 25 de zile lucrătoare, cu o zi în plus față de anul trecut

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document ajuns în școli. În document se arată că planificarea concediilor de odihnă pentru personalul didactic…
Vezi articolul

Rezultatele inițiale pentru proiectele eligibile – apelul de formare a profesorilor în pedagogie digitală, publicate de Ministerul Educației / 8 dintre cele 19 proiecte evaluate au obținut punctaj maxim

Rezultatele etapei de evaluare a calității proiectelor declarate eligibile pentru apelul de formare a peste 100.000 de profesori în pedagogie digitală au fost publicate astăzi, 14 august, de Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Minimum 15 credite transferabile obținute prin cursuri de formare continuă o dată la 5 ani, condiție pentru profesori în proiectul legii Deca. Impactul formărilor va fi monitorizat la clasă, anunță ministra

Profesorii vor trebui să obțină minimum 15 credite ECTS prin cursuri de formare continuă, la fiecare 5 ani, începând de la data licențierii în cariera didactică (actuala definitivare în învățământ…
Vezi articolul

INS: Nivelul de educație al românilor influențează decisiv câștigurile salariale ale acestora. Absolvenții de licență și masterat aveau în anul 2022 salarii cu 45%, respectiv 65% mai mari decât media pe economie

Nivelul de educație al românilor influențează decisiv câștigurile salariale ale acestora, potrivit unui publicației statistice anuale a Institutului Național de Statistică (INS). Absolvenții de studii de studii de doctorat câștigau…
Vezi articolul