Turcan anunță mărirea stimulentului de reinserție pentru părinții care se află în concediu pentru creșterea copilului

14.445 de vizualizări
Sursă foto: Pixabay
Guvernul a adoptat în primă lectură proiectul de lege care prevede creșterea stimulentului de reinserție pentru părinții care se află în concediu pentru creștere a copilului, a anunțat Raluca Turcan la conferința de presă de la finalul ședinței de Guvern de miercuri.

Proiectul prevede ca părinții care se întorc la serviciu înainte împlinirea vârstei de 6 luni a copilului să primească 1.500 de lei lunar, pe toată durata în care ar fi beneficiat de concediul pentru creșterea copilului.

Declarațiile Ralucăi Turcan:

„Al doilea proiect care surprinde o măsură activă de stimularea activității profesionale ține de creșterea stimulentului de reinserție de care beneficiază, în momentul de față, părinții aflați în concediul de creștere a copilului.

În momentul de față, dacă se întorc la muncă înainte de îndeplinirea perioadei de doi ani, primesc un stimul de 650 de lei pentru încă un an. Noi considerăm că o măsură de suplimentare a veniturilor, de scădere a riscului deprofesionalizării părintelui și, de asemenea, de susținere a angajatorului cu forță de muncă ar fi acoperită de o creștere a stimulului de reinserție la 1.500 de lei, care să fie acordat mamelor, părinților care să fie acordat părinților care se reîntorc la muncă până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului, pe toată durata în care ar fi beneficiat de concediul pentru creșterea copilului.

Vorbim și de o măsură care aduce și un sprijin la bugetul statului, întrucât orice creștere a ocupării în sistemul economic românesc are un impact pozitiv asupra economiei”.

Amintim că valoarea medie a indemnizației de creștere a copilului în plată acum este de 2.314 lei, iar valoarea totală plătită de stat pentru aceste indemnizații este de circa 650 de milioane de lei anual.

Stimulentul de reinserție este acordat părinților care revin mai repede la muncă din concediul de creștere a copilului. Acest stimulent nu se poate cumula cu indemnizația de creștere a copilului și e nevoie de o cerere pentru ca părintele să îl poată primi.

Sursă foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala viitorului de la Ciugud, care va fi smart, verde „și accesibilă pentru orice copil”: contractul de peste 9 milioane de euro finanțare PNRR a fost semnat, anunță primăria comunei, la 4 ani după lansarea proiectului în consultări

O școală a viitorului urmează să fie construită în comuna Ciugud, județul Alba, după ce primăria a semnat contractul de finanțare în valoare de 9 milioane de euro, pentru „cea…
Vezi articolul

Guvernul premiază cu fast medaliaţii de la Geneva. „Salonul este o maşinărie de făcut bani pentru organizatori, un mod de a-și cumpăra o medalie pentru participanţi”, susţin alţi cercetători

Premierul şi ministrul Cercetării au premiat joi medaliaţii Salonului Internaţional de Inventică de la Geneva. Într-un eveniment organizat la Palatul Victoria, eveniment care a început cu intonarea Imnului de Stat,…
Vezi articolul

VIDEO Noile reguli pentru deschiderea școlilor, anunțate de miniștrii Sănătății și Educației: Sunt două scenarii. După depășirea ratei de infectare de 6/1.000 nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale, toți elevii trec în online și doar creșele și grădinițele mai funcționează

După depășirea ratei de infectare de șase la mine nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale, a anunțat ministrul Educației într-o conferință de presă comună cu Ioana Mihăilă,…
Vezi articolul