ULTIMA ORĂ Calendarul anului școlar 2026-2027. Cursurile încep pe 7 septembrie 2026, durează 36 de săptămâni și se încheie pe 18 iunie – proiect

14.137 de vizualizări
Structura anului şcolar 2026-2027 / Proiect Ministerul Educației și Cercetării
Cursurile anului școlar 2026 – 2027 încep pe 7 septembrie 2026 și se încheie pe 18 iunie 2027. Anul şcolar 2026-2027 începe la data de 1 septembrie 2026, se încheie la data de 31 august 2027 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. conform proiectul de ordin privind structura anului școlar 2026-2027, pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării, vineri, 23 ianuarie.
Când termină cursurile elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a
  1. pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2027;
  2. pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 11 iunie 2027
  3. pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia clasei a IX-a și a claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 25 iunie 2027;
  4. pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare. 
Structura anului şcolar 2026-2027 

Art. 2 (1) Anul şcolar 2026-2027 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel: 

a) intervale de cursuri: 

Modul 1 – de luni, 7 septembrie 2026, până vineri, 23 octombrie 2026; 

Modul 2 – de luni, 2 noiembrie 2026, până marți, 22 decembrie 2026; 

Modul 3 – de luni, 11 ianuarie 2027, până vineri, 19 februarie 2027 sau vineri, 26 februarie 2027, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ; 

Modul 4 – de luni, 1 martie 2027 sau luni, 8 martie 2027, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 23 aprilie 2027; 

Modul 5 – de miercuri, 5 mai 2027 până vineri, 18 iunie 2027; 

b) intervale de vacanță: 

– de sâmbătă, 24 octombrie 2026, până duminică, 1 noiembrie 2026; 

– de miercuri, 23 decembrie 2026, până duminică, 10 ianuarie 2027; 

– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 22 februarie – 7 martie 2027; 

– de sâmbătă, 24 aprilie 2027, până marți, 4 mai 2027; 

– de sâmbătă, 19 iunie 2027, până duminică, 5 septembrie 2027. (

2) Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 octombrie 2026, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia.

5 octombrie 2026 este zi liberă

Art. 3 În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri. 

„Şcoala altfel” și Programul „Săptămâna verde” în anul școlar 2026-2027

Art. 4 (1) Programul naţional „Şcoala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite. 

(2) La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică și din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică urmărind și scopul acestor programe. 

(3) La clasele din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică. Art. 5 În situaţia suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare. 

DOCUMENT Proiect Ordin privind structura anului şcolar 2026 – 2027


2 comments
  1. Școala nu ar trebui să înceapă pe 7 septembrie sub nicio formă!!!!!!!!!!
    Ci pe 14 septembrie, ca în 2020.

  2. Măi oameni buni nu mai puneți începutul sau sfârșitul modulelor in mijlocul săptămânii că oricum săptămânile alea sunt degeaba, nu se face nimic, elevii și o bună parte a profesorilor își iau vacanță și fac punte, ce credeți că s-au făcut undeva ore pe 8 și 9 ianuarie? sau o să se facă ceva când ne întoarcem din vacanța de Paște?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, susține proiectul guvernului de a sprijini financiar studiile tinerilor români în străinătate, proiect calificat de prorectorul UVT drept un „credit populist”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, parlamentar PNL, sprijină inițiativa guvernamentală ca studiile tinerilor care vor să învețe în străinătate să fie sprijinite financiar de către guvern, după cum…
Vezi articolul

Daniel David, despre eliminarea în premieră a Limbii moderne din Evaluarea la clasa a VI-a 2025: Nu știam, pentru că eu las metodologiile aprobate pentru derularea activităților oricum au fost aprobate, nu schimb metodologia în timpul jocului / Părerea mea va fi formată în luna mai

În premieră, elevii de clasele a VI-a nu vor mai fi testați la Limba modernă, în cadrul Evaluării Naționale transdisciplinare organizate în luna mai 2025. De 10 ani de când…
Vezi articolul

Dezbatere națională despre empatie și respectul față de animale în școli, la Liceul Teoretic „Horia Hulubei” din Măgurele / Opționalul școlar „Ora cu și pentru animale” ar putea intra în oferta națională din 2026

Prima dezbatere națională despre empatie și respectul față de animale în școli are loc pe 28 mai la Liceul Teoretic „Horia Hulubei” din Măgurele, județul Ilfov. Dezbaterea are loc în…
Vezi articolul
Salariul unui profesor debutant

Doar 31% dintre profesori au până în 40 de ani, 9% au peste 60 – o situație “îngrijorătoare”, spune ministrul Cîmpeanu. El reia propunerea salariilor atractive ca soluție pentru a avea “profesori buni”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a reluat, vineri, tema introducerii unor salarii atractive pentru cadrele didactice, drept soluție pentru a avea “profesori buni”. El a ilustrat problema calității în educație prin…
Vezi articolul