ULTIMA ORĂ Cardurile educaționale de 500 de lei ar putea fi încărcate săptămâna viitoare. Ministrul Dragoș Pâslaru: Vineri ar putea să fie deblocate sumele, iar în prima săptămână din decembrie ar putea fi încărcate cardurile

16.512 vizualizări
FOTO: Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru, a spus că în câteva zile cardurile educaționale în valoare de 500 de lei ar putea fi încărcate. „Vineri (n. red 28 noiembrie) ar putea să fie deblocate sumele, iar în câteva zile s-ar putea face plata”, a spus Dragoș Pâslaru într-o scurtă declarație pentru Edupedu.ro. Amintim, în cea mai recentă declarație a ministrului Daniel David, acesta spunea că în luna noiembrie vor fi încărcate cardurile, fără să precizeze o dată exactă.
  • Cardurile de 500 de lei se alimentează prin fonduri europene, in baza OUG nr. 83.

„Vineri, 28 noiembrie ar putea să fie deblocate sumele (n. red de la Comisia Europeană), iar în câteva zile s-ar putea face plata, adică încărcarea cardurilor. A fost o problemă la baza de date”, a spus pentru Edupedu.ro, ministrul proiectelor europene, Dragoș Pâslaru.

În ultima săptămână, sute de părinți ne-au semnalat că nu au fost încărcate cardurile educaționale.

Cardurile de 500 de lei cu care părinții pot cumpăra rechizite și haine pentru copii defavorizați ar fi trebuit încărcate în perioada septembrie-octombrie, estima ministrul Dragoș Pâslaru.

Ministrul Educației, Daniel David a spus recent că vor fi încărcate în luna noiembrie, fără să precizeze în ce zi. Încărcarea cardurilor se va face în două etape, spunea David:

  • pentru elevii care dețin deja carduri, încărcarea se face în cursul lunii noiembrie 2025;
  • pentru elevii care primesc carduri noi, alocarea sumelor se va face în decembrie 2025, după emiterea noilor carduri.

Preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2025-2026 de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023. 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat pe 11 septembrie că datele actualizate din 31 iulie 2025, conform EduVouchers, aplicatia STS, indică un număr de 674.975 elevi defavorizați și a suplimentat bugetul pentru acest an școlar. Astfel că, 666.373 de elevi vor fi sprijiniți cu 333.186.500 lei în 2025-2026. 

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

  • Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
  • Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
  • Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
  • Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
  • Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.
Citește și:
Cardurile educaționale 2025-2026 vor fi încărcate în septembrie – octombrie, anunță ministrul Dragoș Pîslaru

Cardurile educaționale pentru anul școlar 2025-2026 vor fi încărcate în luna noiembrie, anunță ministrul Educației Daniel David


2 comments
  1. bună ziua, ma numesc Gheorghe Mariana, as dori sa stiu dacă se poate de ce unele carduri sociale educationale sunt încărcate și al fetitei mele care îl are de anul trecut nu este, a trecut luna noiembrie, și suntem deja la jumătatea lunii decembrie și tot nimic, ea ce este un animal al străzi fără drepturi?

  2. Nu îmi este simpatic ministrul D. Pâslaru, dar recunosc ca este ultraperformant în raport cu Daniel David, care este total nepotrivit pentru funcția de ministru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Ligia Deca ne-a asigurat ferm că reducerea numărului de ore la disciplinele Filosofie şi Logică în învăţământul preuniversitar nu reprezintă un obiectiv urmărit şi susţinut la nivelul Ministerului Educaţiei”, iar acestea nu vor deveni opționale, transmite Facultatea de Filosofie a Universității București, după o întâlnire cu ministrul / Planurile-cadru prezentate erau făcute de experții CNPEE

Planurile-cadru de liceu din documentul draft, publicate de Edupedu.ro, reprezentau „anumite variante de lucru interne ale experților CNPEE”, le-a spus ministrul Educației, Ligia Deca, reprezentanților Facultății de Filosofie a Universității…
Vezi articolul

UPDATE Moțiunea USR împotriva ministrului de Interne, respinsă miercuri în Camera Deputaților/ Bode: ”Nişte analfabeţi funcţionali încearcă mă denigreze, mă răstignesc în piaţa publică”

Camera Deputaţilor urmează să dea, miercuri, votul asupra moţiunii simple împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de USR şi care a fost dezbătută luni în plen, transmite Agerpres.ro, preluat…
Vezi articolul

Profesorul Liviu Drăghici: Periodic, treaba asta cu creșterea normei didactice pentru profesori se tot aruncă în spațiul public de parcă profesorii n-ar lucra decât acele 18 ore pe săptămână. Dar noi nu suntem mină sau brutărie să putem cuantifica numeric activitatea profesorului

Liviu Drăghici, profesor de Științe Economice la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploieşti, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „periodic, treaba asta cu creșterea normei…
Vezi articolul