ULTIMA ORĂ Titularizarea 2025 se organizează conform acelorași reguli  – precizările ministerului Educației și Cercetării, după ce o serie de informații greșite au circulat online

3.347 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
În acest an, examenul național de titularizare se organizează conform procedurilor cunoscute și anunțate, anunță ministerului Educației și Cercetării, ca urmare a mai multor întrebări primite și a unor discuții din spațiul public și pentru a evita interpretări distorsionate, potrivit unui comunicat de presă.

Posibila modificare a examenului de titularizare în anii următori este o propunere de viziune din cadrul Raportului de diagnostic al educației și cercetării din România și urmează sa fie discutată cu partenerii de dialog social și potențial implementată în urma acestor discuții, precizează ministerul.

În același timp ministerul clarifică faptul că noul examen propus nu presupune susținerea din 5 în 5 ani a unui concurs național pentru post, iar profesorii nu își vor pierde posturile pe perioadă nedeterminată pe care le au acum. 

Redăm comunicatul ministerului Educației și Cercetării integral:

„Ca urmare a mai multor întrebări primite și a unor discuții din spațiul public și pentru a evita interpretări distorsionate facem următoarele precizări:

1. În acest an, examenul național de titularizare se organizează conform procedurilor cunoscute și anunțate.

2. Posibila modificare a examenului de titularizare în anii următori este o propunere de viziune din cadrul Raportului de diagnostic al educației și cercetării din România, prezentat de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Propunerea urmează sa fie discutată cu partenerii de dialog social și potențial implementată în urma acestor discuții;

3. Procedura de titularizare este gândită pentru a facilita intrarea și păstrarea profesioniștilor de calitate în sistem.

În ceea ce privește evaluarea cadrelor didactice la 5 ani, parte din același proces propus spre analiză, modul în care a fost gândită această evaluare nu presupune ca profesorii să mai susțină încă o dată un examen de titularizare. Propunerea este ca, la 5 ani, să se facă o evaluare sumativă, care să vizeze atingerea standardelor minimale. 

Această evaluare include feedbackul de la director, de la colegi și de la beneficiari. În cazul în care se constată faptul ca standardele minimale nu sunt atinse, într-un interval de 2 ani profesorul intră în programe de training, de dezvoltare profesională și/sau în programe remediale. 

Dacă după cei 2 ani nu atinge standardele minimale, atunci trece de pe poziția de angajat pe perioadă nedeterminată pe cea de angajat pe perioadă determinată.

În concluzie, nu este vorba de a regândi și a susține din 5 în 5 ani examene naționale pentru posturile respective, nici de pierderea posturilor pe perioadă nedeterminată pe care profesorii le au acum.

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ce este tenure track, noul mecanism de angajare la școală anunțat de ministrul Daniel David: Profesorii cu note mari la titularizare nu vor mai da examenul în fiecare an și pot trece automat pe perioadă nedeterminată, în urma evaluării
Când am propus evaluarea profesorilor titulari la 5 ani, nu m-am referit că dai încă o dată un examen de titularizare, spune Daniel David: La 5 ani, evaluarea este sumativă, luăm feedbackul de la director, de la colegi, de la beneficiari, vedem dacă ai atins standardele minimale
Profesorii angajați pe perioadă determinată ar putea deveni titulari automat, după 4-5 ani, dacă sunt evaluați pozitiv de școală. Titularii nu vor mai fi până la pensie, ci cu evaluare periodică din 5 în 5 ani – propunerea ministrului Daniel David
ULTIMA ORĂ Propunerea ministrului Daniel David pentru schimbarea Titularizării și angajarea profesorilor: după un examen național de „licențiere” în sistem, candidații cu peste 7 să participe la concursuri organizate în școli sau la centre de concurs, ca la rezidențiat


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Daniel David, despre concursul de angajare a profesorilor, Titularizarea: Avem o procedură, o metodologie și o practică veche. Sigur că merită să fie analizate / Secretarul de stat Sorin Ion: Nu excludem ca în viitor lucrurile să se schimbe

Modalitatea de angajare a profesorilor în școli, concursul național de Titularizare, va fi analizată, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în prima conferință de presă după numirea din decembrie…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre concursurile de directori: Aș vrea să punem în dezbatere o metodologie spre sfârșitul anului / Sunt dispus să analizăm cât de mult îi afectează degrevarea, cum ar fi rezonabil să o facem

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat, într-un interviu pentru adevărul.ro, că dorește să organizeze concursul de directori în prima jumătate a anului 2026, în baza unei noi metodologii…
Vezi articolul

Nu îmi pun o problemă că nu se va organiza Titularizarea anul viitor, spune ministrul Educației / Daniel David: Nu discutăm despre reorganizarea Titularizării, este o temă foarte importantă, pe care va trebui să o discutăm în situații de liniște, nu cu crize politice și economico-financiare

Ministrul Educației, Daniel David, a spus din nou că Titularizarea trebuie organizată anul viitor pentru că este „o condiție pentru funcționare a sistemului nostru de educație”. Ministrul a făcut declarația…
Vezi articolul

OFICIAL Calendar Definitivat 2025. Profesorii debutanți susțin proba scrisă pe 8 iulie, cu două săptămâni mai devreme decât în 2024. Prima inspecție are termen 7 februarie și a doua – până pe 30 mai

Calendarul examenului de definitivat 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 6.614 din 11 septembrie 2024. Înscrierea profesorilor se face până pe 10…
Vezi articolul