Ultimatum dat universităților de minister: în 30 de zile să publice toate seriile și numerele diplomelor licență, master, doctorat în Registrul Unic

2.982 de vizualizări
locuri în cămine - Studenția online
Foto: Pexels.com
Toate universitățile, atât cele de stat cât și cele particulare din România, au la dispoziție 30 de zile să publice toate seriile și numerele diplomelor licență, master, doctorat în Registrul matricol unic, potrivit unui comunicat dat de Ministerul Educației.

Ministrul educației a solicitat tuturor instituțiilor de învățământ superior ca, începând cu data de 2 noiembrie, în termen de 30 de zile, să opereze toate modificările necesare în Registrul matricol unic al universităților din România (RMUR), astfel încât să fie implementate toate măsurile prevăzute de actele normative în vigoare.

Concret, instituțiile de învățământ superior vor introduce în RMUR seriile și numerele actelor de studii întocmite și eliberate pentru absolvenții celor trei cicluri de studii universitare (licență, master, doctorat), precum și ale altor forme de studii. De asemenea, vor fi introduse și date cu privire la numele conducătorului/conducătorilor de doctorat sub tutela căruia/cărora au fost/sunt organizate studiile, pentru fiecare student doctorand, se arată în textul comunicatului.

Reamintim faptul că acest Registru s-a constituit prin Legea educației naționale nr. 1/2011. Conform prevederilor LEN, art. 201, alin (5) „în baza de date electronică aferentă RMUR se înregistrează și se păstrează evidența diplomelor universitare emise în România. Universitățile acreditate și Academia Română înregistrează seriile și numerele actelor de studii întocmite și eliberate“.

Registrul matricol unic al universităților din România a devenit funcțional în anul 2016, prin includerea în contractul instituțional al fiecărei universități a obligației de a raporta datele solicitate de Ministerul Educației și Cercetării referitoare la evidența studenților pentru toate nivelurile de studii (licență master, doctorat sau alte forme de studii).

„Pentru a avea un sistem funcțional și credibil, universitățile trebuie să introducă toate datele necesare în acest registru, astfel încât, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării, să existe o evidență centralizată a diplomelor și a certificatelor universitare. Este și acesta un pas spre o Românie modernă”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării.

În 2018, funcționarea RMUR a fost detaliată prin ordinul ministrului educației nr. 3.714/2018, cu modificările și completările ulterioare, reglementându-se faptul că instituțiile de învățământ superior de stat și particulare din România, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și Academia Română, au responsabilitatea și obligația să înregistreze în RMUR „seria și numărul actelor de studii emise pentru absolvenții înscriși la toate ciclurile de studii universitare (licență, master, doctorat) și la alte forme de studii“.

Stirea este in curs de actualizare

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Facultățile vor primi o instrucțiune de la Ministerul Educației să treacă activitatea în online, din 25 octombrie până pe 5 noiembrie – decizia Comitetului pentru Situații de Urgență

Ministerul Educației urmează să trimită instituțiilor de învățământ superior o instrucțiune prin care se va recomanda trecerea în sistem online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021 – 05.11.2021, potrivit deciziei…
Vezi articolul

Universitățile pot înființa departamente cu minimum 2 persoane specializate, care să ofere servicii pentru studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale  – proiect

Universitățile pot înființa departamente cu minimum 2 persoane, care să ofere servicii pentru studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale si pot angaja pe perioadă determinată, în regim plată…
Vezi articolul

OFICIAL Norma didactică pentru profesorii din universități nu crește obligatoriu prin Legea Bolojan, ci doar pentru cadrele didactice din preuniversitar

Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan, a intra în vigoare prin publicarea ei vineri noaptea, pe 25 iulie, în Monitorul Oficial. Actul normativ în forma finală confirmă ceea ce Edupedu.ro…
Vezi articolul