Ultimatum dat universităților de minister: în 30 de zile să publice toate seriile și numerele diplomelor licență, master, doctorat în Registrul Unic

2.982 de vizualizări
locuri în cămine - Studenția online
Foto: Pexels.com
Toate universitățile, atât cele de stat cât și cele particulare din România, au la dispoziție 30 de zile să publice toate seriile și numerele diplomelor licență, master, doctorat în Registrul matricol unic, potrivit unui comunicat dat de Ministerul Educației.

Ministrul educației a solicitat tuturor instituțiilor de învățământ superior ca, începând cu data de 2 noiembrie, în termen de 30 de zile, să opereze toate modificările necesare în Registrul matricol unic al universităților din România (RMUR), astfel încât să fie implementate toate măsurile prevăzute de actele normative în vigoare.

Concret, instituțiile de învățământ superior vor introduce în RMUR seriile și numerele actelor de studii întocmite și eliberate pentru absolvenții celor trei cicluri de studii universitare (licență, master, doctorat), precum și ale altor forme de studii. De asemenea, vor fi introduse și date cu privire la numele conducătorului/conducătorilor de doctorat sub tutela căruia/cărora au fost/sunt organizate studiile, pentru fiecare student doctorand, se arată în textul comunicatului.

Reamintim faptul că acest Registru s-a constituit prin Legea educației naționale nr. 1/2011. Conform prevederilor LEN, art. 201, alin (5) „în baza de date electronică aferentă RMUR se înregistrează și se păstrează evidența diplomelor universitare emise în România. Universitățile acreditate și Academia Română înregistrează seriile și numerele actelor de studii întocmite și eliberate“.

Registrul matricol unic al universităților din România a devenit funcțional în anul 2016, prin includerea în contractul instituțional al fiecărei universități a obligației de a raporta datele solicitate de Ministerul Educației și Cercetării referitoare la evidența studenților pentru toate nivelurile de studii (licență master, doctorat sau alte forme de studii).

„Pentru a avea un sistem funcțional și credibil, universitățile trebuie să introducă toate datele necesare în acest registru, astfel încât, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării, să existe o evidență centralizată a diplomelor și a certificatelor universitare. Este și acesta un pas spre o Românie modernă”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării.

În 2018, funcționarea RMUR a fost detaliată prin ordinul ministrului educației nr. 3.714/2018, cu modificările și completările ulterioare, reglementându-se faptul că instituțiile de învățământ superior de stat și particulare din România, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și Academia Română, au responsabilitatea și obligația să înregistreze în RMUR „seria și numărul actelor de studii emise pentru absolvenții înscriși la toate ciclurile de studii universitare (licență, master, doctorat) și la alte forme de studii“.

Stirea este in curs de actualizare

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Ana-Maria Cazan, decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov: Un profesor debutant are nevoie de foarte mult sprijin. Realitatea din școală presupune și cum să faci față anumitor tipologii de elevi care nu se încadrează în ceea ce am învățat din manuale

Un profesor debutant „are nevoie de foarte mult sprijin în primele etape ale carierei”, declară decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov, Ana-Maria Cazan,…
Vezi articolul

DOCUMENTE A fost prelungit termenul până la care universitățile pot depune cereri pentru înființarea de consorții regionale de învățământ dual de câte 21 de milioane de euro fiecare. Ghidul final al solicitantului, publicat de Ministerul Educației

A fost modificată data până la care instituțiile de învățământ superior pot depune cererile online pentru înființarea de consorții duale regionale cu bani din Planul Național de Redresare și Rezistență…
Vezi articolul

Premierul Cîțu – niciun răspuns la 2 luni de când rectorul uneia din marile universități din România i-a cerut schimbări legislative pentru a face funcțională relația universități-mediul economic. Daniel David: Recunosc, cu oarecare surprindere și poate chiar o ușoară dezamăgire, că nu am avut încă o reacție

Premierul Florin Cîțu nu a trimis niciun răspuns solicitării oficiale transmise acum 2 luni de rectorul Universității Babeș-Bolyai, printr-o scrisoare deschisă, de a schimba legislația astfel încât relația dintre universități…
Vezi articolul

Ministerul Educației eludează problema alegerilor programate în unele universități pe vechea lege a educației, contrar cerințelor din legea nouă / Instituția înșiruie prevederi legale în loc să spună dacă a fost respectată legea

Ministerul Educației evită, în răspunsuri transmise Edupedu.ro la o lună după ce primit întrebări pe această temă, să spună clar în ce măsură au fost legale deciziile unor universități de…
Vezi articolul