UMF „Carol Davila”: Concursul pentru postul de profesor universitar, anulat. Medicii Gorgan Radu-Mircea și Toader Corneliu, cercetați pentru luare și dare de mită, au fost suspendați până la finalizarea anchetei

3.704 vizualizări
Examenele pentru admiterea la Medicină Carol Davila
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București / Foto: Facebook.com
Concursul pentru postul de profesor universitar în care profesorul Gorgan Radu-Mircea este suspectat că l-ar fi favorizat pe medicul Toader Corneliu să-l obțină ilegal a fost anulat și cele două cadre didactice au fost suspendate, până la finalizarea anchetei, anunță UMF Carol Davila din București, într-un comunicat de presă.

Gorgan Radu-Mircea, șef al Secției Neurochirurgie IV la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și profesor universitar la U.M.F. „Carol Davila”, este cercetat pentru că ar fi încercat să-l ajute pe medicul Toader Corneliu să obțină ilegal un post de profesor universitar. În schimb, Gorgan ar fi cerut de la Toader angajarea unei persoane într-un post de farmacist la Institutul Național de Neurologie, condus de Toader.

Redăm comunicatul UMF Carol Davila din București

„Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a luat act de punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar împotriva a două cadre didactice ale universității, implicate într-un concurs didactic, în calitate de președinte de comisie, respectiv de candidat. Până la finalizarea anchetei, cele două cadre didactice au fost suspendate din funcția didactică, iar la nivelul consiliului de administrație al universității s-a hotărât anularea concursului.

Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București condamnă cu fermitate orice acțiune sau comportament care contravine legii și principiilor cartei universitare, rămânând angajată în misiunea sa de a susține și promova un act didactic și medical de excelență, realizat cu dedicare și onestitate.

Respectarea integrității academice și a normelor de etică profesională reprezintă priorități esențiale pentru UMF ”Carol Davila” din București motiv pentru care, și în acest context, își păstrează angajamentul de a colabora pe deplin cu autoritățile competente asigurând totodată transparența necesară pe parcursul întregului proces juridic în care sunt implicate cele două cadre didactice.”

Informații de context

Doi medici neurochirurgi din București, Gorgan Radu-Mircea, șef al Secției Neurochirurgie IV la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și profesor universitar la U.M.F. „Carol Davila” si Toader Corneliu, manager al Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București și Conferențiar universitar la U.M.F. „Carol Davila”, sunt cercetați pentru luare și dare de mită sub control judiciar timp de 60 de zile, conform unui comunicat  Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Gorgan Radu-Mircea este cercetat pentru că a primit mită de la pacienți și rude de 89 de ori, între 23 septembrie 2024 și 3 martie 2025, pentru operații, consultații, analize medicale și internări ale pacienților. Sumele primite au fost cuprinse între 200 de lei și 1.000 de euro, totalizând peste 25.000 de euro. 

Toader Corneliu este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, potrivit comunicatului DNA. 

Gorgan Radu-Mircea este suspectat că ar fi încercat să-l ajute pe medicul Toader Corneliu să obțină ilegal un post de profesor universitar. In schimb, Gorgan ar fi cerut de la Toader angajarea unei persoane într-un post de farmacist la Institutul Național de Neurologie, condus de Toader.

Pentru a-i asigura postul lui Toader Corneliu, Gorgan ar fi stabilit comisia de concurs după dorințele acestuia, oferindu-i informații confidențiale. Mai mult, Gorgan ar fi descurajat un alt candidat să participe la concurs, facilitând astfel victoria lui Toader.

Citește și:
Doi medici, cadre didactice la UMF Carol Davila, cercetați pentru luare și dare de mită. Șeful Secției Neurochirurgie IV de la spitalul „Bagdasar-Arseni”, suspectat că l-ar fi favorizat pe medicul Toader Corneliu să obțină ilegal un post de profesor universitar


1 comment
  1. cercetați-l și pe filipoiu dacă tot 🤣🤣🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cambridge și corectitudinea politică. Universitatea a votat între “toleranță” și “respect” pentru părerile altora, acum e presată să îl reinvite pe Jordan Peterson, autoproclamatul “profesor împotriva corectitudinii politice”

Academicienii din corpul de conducere al Universității Cambridge, Regent House, au votat ca politica universității să “tolereze” puncte de vedere diferite, în loc să le “respecte”, iar acum vicecancelarul instituției…
Vezi articolul

Primul tratat de „anatomie ecologică a plantelor”, ce prezintă adaptările de structură ale plantelor la diversi factori ecologici, publicat de un cadru didactic al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași la editura internațională Springer

Un volum având ca temă „Anatomia Ecologică a Plantelor”, ce descrie modul cum „plantele se adaptează structural la diverși factori ecologici”, a fost publicat la prestigioasa editură internațională Springer de…
Vezi articolul

Laura Pătraș, cercetătoare de la Universitatea Babeș-Bolyai – coautoare a unei serii de articole publicate în Nature, care analizează date biomedicale și neurocognitive din zborurile SpaceX

Laura Pătraș, reprezentantă a grupului de Nanomedicină de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și centrul Weill Cornell Medicine din New York, figurează drept…
Vezi articolul

Studenții vor plăti integral abonamentele STB de transport în București până când noile reguli cu reducerile de 90% sunt publicate, cel târziu pe 15 septembrie / Elevii au în continuare abonament gratuit prin aplicația YouthTB

Abonamentele de transport STB pentru studenții din București sunt disponibile la acest moment numai în valoarea integrală, fără vreo reducere pentru aceștia, anunță Societatea de Transport București (STB) într-un comunicat…
Vezi articolul