UMF „Carol Davila”: Concursul pentru postul de profesor universitar, anulat. Medicii Gorgan Radu-Mircea și Toader Corneliu, cercetați pentru luare și dare de mită, au fost suspendați până la finalizarea anchetei

3.695 de vizualizări
Examenele pentru admiterea la Medicină Carol Davila
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București / Foto: Facebook.com
Concursul pentru postul de profesor universitar în care profesorul Gorgan Radu-Mircea este suspectat că l-ar fi favorizat pe medicul Toader Corneliu să-l obțină ilegal a fost anulat și cele două cadre didactice au fost suspendate, până la finalizarea anchetei, anunță UMF Carol Davila din București, într-un comunicat de presă.

Gorgan Radu-Mircea, șef al Secției Neurochirurgie IV la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și profesor universitar la U.M.F. „Carol Davila”, este cercetat pentru că ar fi încercat să-l ajute pe medicul Toader Corneliu să obțină ilegal un post de profesor universitar. În schimb, Gorgan ar fi cerut de la Toader angajarea unei persoane într-un post de farmacist la Institutul Național de Neurologie, condus de Toader.

Redăm comunicatul UMF Carol Davila din București

„Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a luat act de punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar împotriva a două cadre didactice ale universității, implicate într-un concurs didactic, în calitate de președinte de comisie, respectiv de candidat. Până la finalizarea anchetei, cele două cadre didactice au fost suspendate din funcția didactică, iar la nivelul consiliului de administrație al universității s-a hotărât anularea concursului.

Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București condamnă cu fermitate orice acțiune sau comportament care contravine legii și principiilor cartei universitare, rămânând angajată în misiunea sa de a susține și promova un act didactic și medical de excelență, realizat cu dedicare și onestitate.

Respectarea integrității academice și a normelor de etică profesională reprezintă priorități esențiale pentru UMF ”Carol Davila” din București motiv pentru care, și în acest context, își păstrează angajamentul de a colabora pe deplin cu autoritățile competente asigurând totodată transparența necesară pe parcursul întregului proces juridic în care sunt implicate cele două cadre didactice.”

Informații de context

Doi medici neurochirurgi din București, Gorgan Radu-Mircea, șef al Secției Neurochirurgie IV la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și profesor universitar la U.M.F. „Carol Davila” si Toader Corneliu, manager al Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București și Conferențiar universitar la U.M.F. „Carol Davila”, sunt cercetați pentru luare și dare de mită sub control judiciar timp de 60 de zile, conform unui comunicat  Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Gorgan Radu-Mircea este cercetat pentru că a primit mită de la pacienți și rude de 89 de ori, între 23 septembrie 2024 și 3 martie 2025, pentru operații, consultații, analize medicale și internări ale pacienților. Sumele primite au fost cuprinse între 200 de lei și 1.000 de euro, totalizând peste 25.000 de euro. 

Toader Corneliu este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, potrivit comunicatului DNA. 

Gorgan Radu-Mircea este suspectat că ar fi încercat să-l ajute pe medicul Toader Corneliu să obțină ilegal un post de profesor universitar. In schimb, Gorgan ar fi cerut de la Toader angajarea unei persoane într-un post de farmacist la Institutul Național de Neurologie, condus de Toader.

Pentru a-i asigura postul lui Toader Corneliu, Gorgan ar fi stabilit comisia de concurs după dorințele acestuia, oferindu-i informații confidențiale. Mai mult, Gorgan ar fi descurajat un alt candidat să participe la concurs, facilitând astfel victoria lui Toader.

Citește și:
Doi medici, cadre didactice la UMF Carol Davila, cercetați pentru luare și dare de mită. Șeful Secției Neurochirurgie IV de la spitalul „Bagdasar-Arseni”, suspectat că l-ar fi favorizat pe medicul Toader Corneliu să obțină ilegal un post de profesor universitar


1 comment
  1. cercetați-l și pe filipoiu dacă tot 🤣🤣🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța Organizațiilor Studențești, ANOSR: Ne delimităm de absolut orice ideologii extremiste și condamnăm public manifestarea acțiunilor de acest gen / Protestele au avut un singur scop, de a atrage atenția cu privire la scăderea fondului de burse

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se delimitează de orice manifestări extremiste apărute în timpul recentelor proteste studențești, potrivit unui comunicat al organizației. ANOSR subliniază că „protestele au…
Vezi articolul

Universitatea Transilvania din Brașov anunță închiderea conturilor pe care le deține la băncile cu capital austriac. Măsura vine în urma blocării de către Austria a intrării României în spațiul Schengen

Universitatea Transilvania din Brașov a decis închiderea conturilor în lei și în valută pe care instituția de învățământ le deține la băncile cu capital austriac, potrivit unui comunicat primit de…
Vezi articolul

Politehnica București și Universitatea din Pitești au semnat contractul de fuziune. Discuții cu încă cinci instituții de învățământ superior, din București și din țară, pentru aderarea la noua universitate, care urmează să fie stabilită prin lege

Peste 40.000 de studenți și circa 3.600 de angajați, dintre care aproape 2.000 de cadre didactice ar urma să aibă, pe baza datelor actuale, viitoarea Universitate Națională de Știință și…
Vezi articolul

Asociația Studenților Psihologi din România se opune proiectului de lege care schimbă profesia de psiholog: „Vechimea este cuantificată monetar” – un an de activitate este recunoscut doar dacă veniturile ating pragul de 12 salarii minime

Asociația Studenților Psihologi din România critică proiectul legislativ care reconfigurează gradele profesionale de psiholog și introduce examene obligatorii standardizate, avertizând că noile reguli condiționează vechimea profesională de venituri – un…
Vezi articolul