Un amendament care ar majora și salariile profesorilor cu un sfert din diferența pe care o mai au până la grila prevăzută de Legea 152 pentru anul 2022, la vot decisiv în Camera Deputaților

17.451 de vizualizări
Foto: gov.ro
De la 1 iulie 2022, pentru toți bugetarii majorare cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021, arată amendamentul depus de PSD și PNL la un proiect de lege care se află în Camera Deputaților și care este for decizional. Adoptarea acestuia ar viza și salariile din Învățământ, ale profesorilor, în special.

Diferența rămasă de plătit pentru a ajunge la salariile din grila legii 153/2017 ar fi de 12%, după ce în ianuarie mai era de plată 16%, în medie, iar lefurile au fost majotare atunci cu 4 procente. Această diferență era însă calculată prin raportare la salariile din 2018. Schimbarea bazei de raportare pentru creștere, de la nivelul din 2018, la nivelul din decembrie 2021, facpe ca majorarea să fie mult mai mică decât cea din ianuarie 2022. Adică ar fi un sfert din cei 12%.

Amendamentele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului, ce ar duce la creșteri salariale pentru angajații bugetari au fost semnalate de reprezentanții USR, potrivit G4Media.ro.

Reamintim că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020.

Cele două proiecte legislative au trecut deja de Senat și sunt la vot decisiv în Camera Deputaților.

E vorba despre Plx 60/2022 și Plx 21/2022.

Potrivit Oanei Țoiu (USR), impactul fiecărui proiect este următorul:

Plx 60/2022 (vezi aici amendamentele pe larg):

– Personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătăți
– Funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
– Personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.”
-Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.
– Personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.”
– Personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri externe rambursabile, în baza legilor pentru ratificarea sau aprobarea acordurilor de împrumut adoptate de Parlamentul României, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect.

Plx 21/2022 (vezi aici detaliile pe larg):

– de la 1 iulie 2022, pentru toți bugetarii majorare cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021
de la 1 iulie 2022, pentru personalul nou-încadrat sau promovat cuantumul brut al salariilor/soldelor se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017 şi cele din luna iunie 2022.
(era necesar avansul pe legea salarizării unitare dar și aici păstrează decalajele deja create)
– de la 1 iulie 2022, pentru personalul din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și din Ministerul Sportului se acordă pentru complexitatea muncii o majorare a salariului de bază de 15%

Salariul de bază al unui profesor ar fi putut depăși 5.500 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2022, în funcție de vechimea în muncă și gradul didactic al acestuia, dacă Guvernul ar fi aprobat creșterea salariilor cadrelor didactice, care s-a aflat în discuții în cadrul Executivului, dar care în final a fost prorogată în cea mai mare parte. Creșterea acordată a fost de 4,5%, dar ar fi fost necesară o creștere cu 16%, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, dar care a fost amânată succesiv de Guvernele Orban și Cîțu, iar acum și de Guvernul Ciucă. 

Ce salarii de bază ar fi primit profesorii, dacă era respectat calendarul de creștere din grila prevăzută de Legea salarizării 153/2017.


13 comments
  1. Cu personalul nedidactic cum ramane.
    Unitatile de invatamant isi pot desfasura activitatea fara personalul nedidactic ?
    Discriminare pe fata .

  2. Și așa continuă degradarea.
    O să rămânem cu profesorii pensionari și cu cei care își varsă frustrarea asupra elevilor. Profesorii foarte buni părăsesc sistemul.

  3. Nu știu de ce se aduce în discuție majorarea din ianuarie, de 1/8 din diferența 2022-decembrie 2021. Majorarea din iulie trebuie să fie de 1/4 din aceeași diferență, adică dublă față de cea din ianuarie. Nu zic că așa o să se și întâmple, dar strict în sensul celor reglementate asta ar fi interpretarea.

  4. Este rușinos și scandalos ce fac actualii guvernanți. Sunt pur și simplu resturi de la masa bogaților. În jur de 100 de lei mărire. Nu este suficient că trebuie să suportăm incompetența lui Sorin Câmpeanu. Unde este statul de drept? Legea de mărire trebuia aplicată de mai bine de 2 ani. Ar trebui să răspundă penal pentru neaplicarea legii. Dacă un om de rând nu respectă legislația ce se întâmplă?

  5. Sper ca această majorare, să ajungă doar la profesorii care chiar merită și chiar predau așa cum trebuie la clasă și nu la toate leprele puturoase care vin la școală, numai ca să aibă de unde pleca de acasă

  6. Adică mariti salariile si asa mici ale profesorilor cu… 3%?
    Sa isi bage guvernanții in…urechi acesti 3%ai cadrelor didactice.

    1. 80%, dintre ei sunt incompetenți și au uitat faptul că lumea s-a dezvoltat și că suntem în secolul XXI, nu în comunism

        1. Un exemplu elocvent, învățătoarea din Tg Mureș (cred), care jignea elevii și urla la ei. Aia este gândirea comunistă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ultimatum dat de sindicatele din Educație partidelor politice, să spună public dacă susțin un acord pentru profesori, după ce premierul și Guvernul “au mințit”: Știm cu toții că pentru un militar de carieră cuvântul dat și onoarea sunt cele mai de preț lucruri

Trei sindicate din Educație solicită partidelor din coaliția de guvernare „să declare public dacă susțin sau nu învățământul românesc, având în vedere refuzul Prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, de a…
Vezi articolul

Cîmpeanu, concursul de directori de școli: Vor fi întrebări logice și care vor verifica abilitățile cognitive / Competențele digitale, evaluate la interviu / Specialiști în resurse umane din companii sau rectori și decani, posibil în comisia de recrutare

La concursul pentru directori, din 27 iulie 2021, „vor fi întrebări logice, legate de realitățile din sistemul de educație, alături de întrebări care vor verifica abilitățile cognitive”, potrivit ministrului Educației,…
Vezi articolul

Elevii trebuie să recupereze ziua de 2 iunie, declarată liberă de Guvern, până în 30 iunie, deși vacanța de vară 2023 începe pe 17 iunie / Ministerul Educației precizează că recuperarea se poate face și în avans (înainte de 2 iunie)

Elevii pot recupera ziua liberă de 2 iunie 2023 până în data de 30 iunie, potrivit Hotărârii de Guvern aprobate în ultima ședință din acest an pentru a crea așa…
Vezi articolul

Resursă pentru profesori. „Înțelegerea faptului că toți suntem diferiți, avem experiențe diferite, nevoi și frici diferite este cheia pentru a ne menține ochii deschiși” – interviu cu Anna Sarvira, ilustratoarea cărții pentru copii „Fata cu ochii larg deschiși” (P)

Cartea lansată de Comisia Europeană „Fata cu ochii larg deschiși” este un instrument educațional pentru părinți și profesori, care sprijină discuții sensibile despre război cu copiii. Renumita ilustratoare ucraineană Anna Sarvira…
Vezi articolul