Un candidat s-a înscris pentru postul de director în 16 școli, anunță șefa ISJ Botoșani

6.436 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Caz inedit la concursul pentru directori de școli, unde un candidat s-a înscris la proba de interviu pentru 16 școli, a anunțat inspectorul școlar general de Botoșani Ada Macovei, potrivit monitorulbt.ro. Situația candidatului la 16 școli ar fi fost semnalată de reprezentanții ISJ Hunedoara la o conferință cu inspectorii de la Ministerul Educației.

Într-un video de la o ședință a Consiliului local Botoșani, unde șefa Inspectoratului este consilieră din partea PNL, postat de presa locală, Macovei a cerut ajutorul colegilor din consiliul local pentru organizarea tuturor interviurilor și programarea probelor în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie. Legea nu limitează numărul de școli la care poate aplica un candidat odată ce a trecut de proba scrisă, a precizat inspectoarea. Mai jos, declarația completă:

„Îmi cer scuze, deși nu era vina noastră, nu aveam de unde să știm cine depune opțiuni pentru ce școală, este o prevedere care dă voie oricărui candidat care a luat proba scrisă, a obținut notă peste 7 să aleagă toate unitățile de învățământ pe care dorește să le conducă din poziția de director sau de director adjunct fără nicio limitare.

La fiecare probă trebuie să-i asigurăm cadrul astfel încât să participe o oră la interviu, în care să-și prezinte planul managerial, să dea proba de calculator și proba de legislație, de aceea v-am spus că părerea mea este că ar trebui să-i rugăm pe toți colegii noștri care sunt în consiliile de administrație să-și asume rolul acesta fiindcă va fi un volum uriaș de timp ocupat, pentru că nu putem să-i limităm unui candidat accesul la proba aceasta de interviu și pentru că în Municipiul Botoșani sunt cele mai multe unități de învățământ, sunt 49 de posturi vacante pentru directori și directori adjuncți și chiar dacă în anumite unități de învățământ actualii directori nu au trecut proba scrisă, oricine altcineva care dorește să fie director poate să aplice.

De aceea, facem apel acum la toți colegii care pot, care își permit în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie, în intervalul 8:00 – 16:00 să participe la aceste concursuri, să-și exprime disponibilitatea și, de asemenea, pe cei care nu pot în acest interval să fie liberi să nu ne încurce pentru că nu dorim noi să facem niciun fel de lucruri care trebuie făcute, dar avem nevoie de dumneavoastră la modul cel mai serios, cu implicare directă, vor fi multe comisii, veți fi anunțați de ora și ziua în care se poate forma comisia respectivă pentru că este extraordinar de greu. Nu s-a gândit nimeni că există candidați care se înscriu la 16 unități.”

Calendarul concursului pentru directori 2021:

  • 28 octombrie – 2 noiembrie – Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/universităților
  • 2 – 10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
  • 12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
  • 15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
  • 16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
  • 13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
  • 17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
  • 20 – 22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)


4 comments
  1. Era un minim, ca candidatul sa fie titularul unitatii respective, unde candideaza. Altfel de unde sa cunoasca specificul institutiei pe care doreste sa conduca? Cu aceasta schimbare a legii am ajuns, ca conducerea unitatilor de invatamant sa fie hazardate. Trist…

  2. Imi aduce aminte de un natarau care s-a dus de 22 de ori la examenul pentru luarea permisului de conducere auto, pe principiul ca, in cele din urma, tot i se intampla si lui ceva bun in viata …

  3. Normal, in loc sa fie o proba generala fara reprezentantii scolilor, ca nu prea au ce cauta, decat sa traga de sfori pentru actualii directori numiti din pix, si apoi sa isi aleaga fiecare in functie de medie la ce scoala vrea, o sa iasa un balamuc de interviuri aiurea.

  4. Dar daca se inscria la toate scolile din Romania unde sunt posturi disponibile !? :)) Curaj domnule profesor si la cat mai multe PDI -uri !!! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Remus Pricopie, SNSPA: Între 2011 și 2022, populația tânără a României a scăzut cu peste 1 milion de locuitori / Apel către politicieni: Reducerea pragurilor de vârstă pentru participare în alegeri, modul prin care le putem arăta tinerilor că viitorul societății noastre depinde cu adevărat și de ei

Între 2011 și 2022, populația tânără a României a scăzut cu peste 1 milion de locuitori, de la 5,51 milioane la 4,49 milioane, scrie rectorul Școlii Naționale de Studii Politice…
Vezi articolul

Marea barieră de corali din Australia, în „pericol grav” din cauza valului „marin de căldură”, avertizează oamenii de știință. Reciful a suferit a cincea mare albire în ultimii opt ani

Oamenii de ştiinţă avertizează asupra fenomenului devastator de albire a Marii Bariere de Corali, aflată în largul coastei statului australian Queensland, informează DPA, potrivit Agerpres. Potrivit organizaţiei neguvernamentale locale Climate…
Vezi articolul

OFICIAL Listele profesorilor care iau prime de 1.500 de lei vor fi realizate de inspectoratele școlare până pe 15 iulie, prevede ordonanța de urgență adoptată de Guvern / Cei care intră în sistem, în urma concursului de Titularizare 2023, nu beneficiază de prime anul acesta

Până la data de 15 iulie, inspectoratele școlare vor elabora listele finale ale profesorilor care iau prime de 1.500 de lei, potrivit ordonanței de urgență publicate în Monitorul Oficial. Este…
Vezi articolul

Fostul ministru USR al Economiei, Claudiu Năsui, susține că datorită mesajului lui cu lista institutelor de cercetare „finanțate din banii dumneavoastră” a început evaluarea acestor institute / Procedura era prevăzută de peste un an, a fost promovată luni de zile de ministrul David și a fost anunțată oficial pe 30 mai / USR: „cercetarea merită respect”

Deputatul USR Claudiu Năsui, care a stârnit un val de discuții după ce, luni, a publicat o listă cu institutele de cercetare „finanțate din banii dumneavoastră”, în contextul discuțiilor despre…
Vezi articolul

Elevii din şcolile particulare autorizate și acreditate ar putea primi burse de performanţă şi de burse de merit, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere / Calculele inițiatorilor arată că ar fi vorba de peste 15.000 de elevi beneficiari

Mai mulţi parlamentari de la toate partidele au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege potrivit căruia elevii de la şcolile private acreditate sau autorizate ar urma să beneficieze…
Vezi articolul

Matematica, fizica, marketingul, robotica, teologia ortodoxă didactică și securitatea sistemelor informatice militare – printre specializările la care vor să renunțe unele universități din țară, în anul 2022-2023 / Unele dintre acestea se transformă în învățământ la distanță

Matematica la Universitatea “Ovidius” din Constanța, „Teologia ortodoxă didactică” la Universitatea Al.I. Cuza din Iași, Fizica la Universitatea din Oradea, Marketingul la Universitatea din Pitești se numără printre specializările care…
Vezi articolul