Un caz de anulare a lucrărilor la Bac, similar cu cel de la Șincai, raportat de părinți la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Voluntari, județul Ilfov. Peste 10 lucrări ar fi fost anulate după 40 de minute de examen, dintr-o greșeală a profesoarelor asistente, iar elevii nu au primit timp suplimentar de lucru / O fată care a contestat măsura ar fi fost jignită și intimidată de supraveghetoare

10.191 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Mai mulți părinți ai candidaților de la Bacalaureat 2023 au semnalat Edupedu.ro un caz similar cu cel de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, din Sectorul 4, București. De data aceasta este vorba despre cel puțin 10 lucrări anulate tot la proba de Limba și literatura română, de luni, 26 iunie, dar la centrul de examen de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Voluntari, județul Ilfov.

Motivul ar fi fost faptul că profesoarele asistente ar fi greșit în timpul instructajului anumite cuvinte sau sintagme pe care elevii erau obligați să le treacă pe foaia de examen, iar când și-au dat seama de asta, acestea au anunțat comisia, care a decis anularea tuturor lucrărilor din sala respectivă.

Anularea lucrărilor a avut loc la 40 de minute de la începerea probei de examen, iar elevii nu au primit timp suplimentar pentru rezolvarea subiectelor. La ora 12:05 asistenții și cei din comisia de examen au solicitat să lase pixurile jos și să predea lucrările. Una dintre candidatele afectate de situația lucrărilor anulate ar fi solicitat timp suplimentar pentru încheierea lucrării, iar membrii comisiei de examen nu i-au acordat, fata fiind jignită și forțată să închie lucrarea, mai spun cei care au fost în sală.

Părinții au reclamat situația mai întâi comisiei de examen, apoi direcțiunii școlii, care a contactat Inspectoratul Școlar Ilfov, iar răspunsul primit a fost de fapt o intimidare a candidaților. Elevii erau puși să semneze o declarație pe propria răspundere prin care, dacă cereau lămuriri și îndreptarea acestei nedreptăți, să își asume faptul că lucrarea lor putea fi anulată în urma anchetei, conform spuselor părinților care ne-au scris.

Am solicitat Inspectoratului Școlar Ilfov, președintelui Comisiei Naționale de organizare a Bacalaureatului, Florian Lixandru, și Ministerului Educației mai multe răspunsuri în cazul acestor elevi, iar în momentul primirii explicațiilor le vom publica.

Redăm mesajul părinților elevilor care au susținut Bacalaureatul la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Voluntari:

„Am ascultat interviul de la Radio România Actualități al doamnei ministru Ligia Deca, și am înțeles că, în cazul Liceului Șincai, ISMB a emis un raport privind activitatea centrului de examinare, și chiar Corpul de Control al Ministrului Educației a fost trimis acolo pentru investigații suplimentare.

Întrebăm public Inspectoratul Școlar Ilfov de ce în cazul examenului susținut la Limba și Literatura Română la Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu din Voluntari nu există încă niciun fel de anchetă?

În timpul acestei probe, elevilor dintr-o clasă le-au fost anulate lucrările după 40 de minute de la începere, deoarece profesoarele supraveghetoare Ie-au dat indicații greșite cu privire la completarea pe fișa de examen a numelui centrului de examen. Elevii au fost nevoiți să treacă prin reluarea procedurilor de împărțire a foilor de examen, de completare a lor și de transcriere a rezolvărilor, fiind anunțați de către cele două profesoare că timpul de lucru NU va fi prelungit. Această situație profund nedreaptă, în care elevii nu au avut nici o culpă, a fost discutată de una dintre elevele participante la examen cu cele două profesoare, eleva fiind apostrofată și chiar jignită de către acestea. Ulterior, șeful Comisiei de Examinare a acestui centru, intrând în sala de clasă și luând cunoștință despre situația de fapt, după alte minute pierdute pentru negocieri și după altă rupere de ritm și stres provocate elevilor, a acordat clasei 5 minute de lucru suplimentare. Ultima întrerupere a venit imediat după 12:00 când o altă profesoară a intrat în sala de examen și le-a cerut elevilor să lase jos instrumentele de scris și să predea foile de examen. Au urmat alte explicații, timp în care niciun elev nu terminase de rezolvat, nu își recitise sau verificase lucrarea. După alte două minute, profesoarele supraveghetoare au declarat închis examenul. 

Elevii au ieșit din examen dezamăgiți, bulversați, afirmând că au scris ca nebunii, neștiind ce este pe foile lor. Mai mult, pe tot parcursul examenului cele două profesoare supraveghetoare au vorbit constant între ele, adăugând un stres suplimentar elevilor care aveau nevoie să se concentreze doar la rezolvarea acestuia. 

Elevii din acea clasă provin de la Secția de Științe ale Naturii a unui liceu privat din București. La ieșirea din examen, aceștia au transmis situația creată dirigintelui clasei care a informat directorul școlii.  Directorul instituției la care elevii au absolvit a contactat  în scris Președintele Comisiei Examinare a Liceului Tehnologic Nicolae Bălcescu din Voluntari pentru a înțelege ce s-a întâmplat în timpul acestei probe. Domnul Președinte nu a răspuns mesajului primit, iar directorul liceului a informat mai departe telefonic Inspectoratul Școlar Ilfov. Inspectoratul școlar nu fusese informat de către președintele Comisiei de situația apărută, iar la predarea lucrărilor când a fost întrebat de ce nu a raportat acel incident, acesta a afirmat că nu a apucat să raporteze, dar s-a asigurat că timpul de lucru la această sală a fost prelungit cu 30 de minute. 

Este de neînțeles de ce acest șef de comisie nu a acordat de fapt timp suplimentar de lucru, și a ales să ascundă o greșeală a profesoarelor supraveghetoare ce putea fi reparată atunci, pe loc. Mai departe este de neînțeles și atitudinea ISJ ILFOV care a ales să creadă afirmațiile acestui profesor, fără să verifice, să investigheze suplimentar situația gravă semnalată. Directoarea școlii de proveniență a elevilor nu a primit niciun răspuns în legătură cu această situație, pe motiv că nu are dreptul să reclame / reprezinte elevii în această speță. După cum știm, școala are personalitate juridică. Mai mult, dacă ar fi să urmăm logicii expuse de inspectorat, atunci, dacă școala nu îi poate reprezenta pe elevi și nu poate fi informată cu privire la situația acestora, atunci de ce nu se înscriu elevii direct la Inspectorat pt susținerea examenului de bacalaureat? Inspectoratul a transmis că ar răspunde direct elevilor dacă ei ar scrie câte o declarație cu nume și CNP, în care să specifice cât timp suplimentar le-a acordat Șeful Comisiei de Examinare. Și că, în cazul constatării unui viciu de procedură, metodologia prevede susținerea probei cu subiect de rezervă. 

Nici un elev nu dorește să repete stresul susținerii acestui examen, și simțindu-se intimidați, nu au depus în nume propriu nici o sesizare la inspectorat. 

Dorim din partea ISJ ILFOV să ne comunice public, în urma vizualizării de pe camerele de înregistrare, timpul exact pe care elevii din acea clasă l-au avut pentru examenul de Limba și Literatura Română.

Întrebarea pe care o adresăm doamnei ministru Ligia Deca este ce reparație propune acestor elevi, alta decât anularea lucrărilor, în urma impactului pe care toată această situație relatată a avut-o asupra lor?”

Articol în curs de actualizare


3 comments
  1. Nu ee acorda timp suplimentar. Și nu este intimidare faptul ca au semnat ca le poate fi anulata lucrarea. Este știut ca dacă se face ancheta și se afla lucruri noi vina poate fi împărțită sau redirecționat. Tine de lege și este un fapt real.
    Asistenții ar trebui sancționați conform legii. Eleva respectiva dacă nu a fost respectuoasa în limbaj ar trebui sa răspundă și ea conform legii doar este majora. Și eu am avut colegi care considerau ca este dreptul lor sa vorbească în timpul examenului unde supraveghea și nu mi se pare normal.

    1. Nu este nicio lege legata de respectul cu care te adresezi cuiva. Exista doar calomnie (pentru injurii sau defaimare) si ultraj (in cazul injuriilor aduse organelor de politie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Bosch România

Înscrierea și repartizarea la liceu a cetățenilor ucraineni cu statut de elevi în anul școlar 2023 – 2024. Ce documente trebuie să conțină dosarul candidaților

Înscrierea și repartizarea cetățenilor ucraineni cu statut de elevi care doresc să se înscrie în clasa a IX-a în învățământul liceal de stat, în anul școlar 2023—2024, se realizează până…
Vezi articolul

Noi, ca societate, nu valorizăm învățarea și cunoștințele. Noi valorizăm vacanța, spune profesorul Cătălin Ciupală / Dacă un profesor își dorește să fie eficient, atunci chiar trebuie să se autoperfecționeze, potrivit acestuia

„Noi nu punem valoare pe învățare. Noi, ca societate, nu valorizăm învățarea și cunoștințele. Dacă ne uităm în jurul nostru, foarte ușor remarcăm acest lucru: de la oamenii pe care…
Vezi articolul

Premieră la Iași: pasionații de film sunt așteptați la noul multiplex spectaculos cu tehnologia 4DX la Cinema City / Profesorii au acces gratuit, iar elevii cu care vin la film au prețuri preferențiale (P)

Pe 22 mai 2025, Cinema City își deschide oficial porțile celui mai nou multiplex cinematografic din regiune, situat în cadrul Mall Moldova din Iași. Noua locație reprezintă un reper important…
Vezi articolul

Programele disciplinelor opționale „Sisteme de scriere și codificare”, „Sisteme de numerație” și „Matematica în natură și arte”, publicate în Monitorul Oficial. Exemple de probleme rezolvate pentru elevii de gimnaziu

Programele disciplinelor opționale „Sisteme de scriere și codificare”, „Sisteme de numerație” și „Matematica în natură și arte”, pentru elevii claselor gimnaziale, au fost publicate în Monitorul Oficial. Elevii pot alege…
Vezi articolul

Prima carte în care copiii și adolescenții din București rescriu legendele orașului – SuperPovești din București. Toți copiii și adolescenții care trimit povești spre jurizare vor primi diplome de participare și cărți în dar

Copiii și adolescenții din capitală sau cei care învață în București sunt invitați să caute poveștile ascunse din istoria orașului: să le documenteze în familie, în cadrul comunității locale, în…
Vezi articolul

Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, susține în CV că a scris o lucrare pe care nu o găsește și despre care nu știu nimic nici editura, nici Biblioteca Națională – Libertatea

Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, nu-și găsește cartea „Teoria sistemelor informaționale” menționată din CV, “singura legătură cu domeniul pe care-l conduce” – carte despre care nu știu nimic nici…
Vezi articolul