Un elev din județul Suceava care a intrat la liceu cu 5 la Matematică a obținut nota 9,90 la Bacalaureat 2024: Am reușit cu ajutorul profesorilor, m-am pregătit permanent. De ce nu am făcut-o și înainte? Nu știu. Aveam altă idee despre școală

42.193 de vizualizări
Foto: © Vadym Terelyuk | Dreamstime.com
Un elev al Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni, admis cu nota 5 la Matematica la liceu, a reușit sa obțină 9,90 la Matematică, la Bacalaureat 2024. „Am reușit cu ajutorul profesorilor, m-am pregătit permanent. De ce nu am făcut-o și înainte? Nu știu. Aveam altă idee despre școală”, a declarat elevul Claudiu Petru Gabur, pentru Monitorul Suceava

Claudiu are media 9,13 la examenul de Bacalaureat, la proba de Matematică fiind notat cu 9,90, cea mai mare notă de la liceu și vrea să-și continue studiile la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava.

La aceeași disciplină, la Evaluarea Națională de acum patru ani, fusese evaluat cu nota 5, potrivit sursei citate.

„Nu acordam suficientă atenție școlii, eram mai superficial, pot spune. Mi-am schimbat ideile, m-am ambiționat, am muncit constant și toate acestea au dat roade.

Cu ajutorul profesorilor și mai ales datorită programelor de pregătire organizate la liceu am reușit să obțin aceste rezultate bune: 9,90 la matematică, 9,1 la biologie, 8,4 la limba și literatura română, cu o medie de 9,13, a doua de la Colegiul «Vasile Lovinescu». Am lucrat multe teste de antrenament, m-am pregătit permanent. De ce nu am făcut-o și înainte? Nu știu. Aveam altă idee despre școală”, a declarat Claudiu Petru Gabur, pentru Monitorul Suceava.

Claudiu Petru este din comuna Bogdănești, fiind cel mai mic dintre frații săi, familia rămânând doar în grija mamei de mai mulți ani.

Am remarcat că poate și își dorește mai mult, că e deosebit și are potențial. A crescut, a prins curaj și a început să se implice mai mult. Mai ales în clasa a XII-a a muncit enorm, s-a pregătit permanent. Suntem mândri de el și de parcursul său. O contribuție importantă a avut și mama sa, care l-a susținut și l-a încurajat permanent”, a povestit diriginta lui, profesor inginer Elena Balan, pentru sursa citată.

Foto: © Vadym Terelyuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. sistemul educațional e o „minune „dacă se întâmplă asemenea absurdități (!?),normale (sic!)într-un „stat de drept”(strâmb!?)

  2. minunea e ca un copil invata si singur si devine constient de ce are de fscutv si nu are niste părinți care îl îngroapă în meditatii si de invatat pe de rost .Ca asa e modern, copii sa nu depună nici un efort iar prof le baga părinților i cap ca doar meditațiile pe bani multi rezolva totul.Nu, copii sa faca singuri, macar ex din manualul sa le faca si culegeri si citit..cum sa faci la romana daca nu ai citit nici o operă din care vei avea examen?Cum sa înveți pe de rost ceva? si sistemul e vi ovat nu tu ca esti semianaldabet

  3. Inseamna ca multi dintre noi suntem caz jurnalistic. Am intrat la liceu cu nota 6 la matematica chiar inainte sa apara Capacitatea, deci pe sistem vechi. Am luat Bacalaureatul cu nota 9,55. Ce e asa ciudat? Nota era la matematica, Bacalaureatul la o clasa cu profil umanist. Nu vad asa o minune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Radu Vancu: toată expunerea legionară făcută de partidele extremiste are „același scop: normalizarea prezenței în viața publică a fascismului” / Nu s-a ajuns la asasinate, dar „celebrăm criminalii”

„Toată expunerea legionară făcută în ultimii ani de partidele extremiste e parte din strategia lor de normalizare a fascismului”, iar paralelismele dintre acțiunile politice ale liderilor acestor partide și cele…
Vezi articolul

Calendarul examenelor de certificare a calificării profesionale a fost publicat în Monitor. Postlicealele Ministerului de Interne încep examenele în noiembrie 2019

Calendarul examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenților de învățământ profesional și tehnic preuniversitar a fost publicat în Monitorul Oficial. Primele examene se susțin la școlile postliceale ale Ministerului…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Schimbăm legea Educației pentru că societatea percepe sistemul de învățământ drept unul învechit, pentru că în ultimii ani, rezultatele sistemului actual au nemulțumit pe toată lumea / Cele 10 motive ale ministrului pentru care a propus noile legi

Ministrul Educației a prezentat, într-un comunicat de presă, 10 motive pentru care vrea să schimbe legea Educației. Printre motive se află nemulțumirile liceenilor legate că faptul că „nu au o…
Vezi articolul
Abandon şcolar

Antoneta Bolchiș, secretar de stat la Ministerul Educației: Copiii care au o conduită școlară deviantă au nevoie să se simtă valorizați, să simtă că fiecare este suficient de bun, indiferent de notă

„Copiii care manifestă o conduită școlară deviantă au nevoie să se simtă acceptați necondiționat, valorizați, să simtă că, indiferent de notă, fiecare dintre ei este suficient de bun”, a declarat…
Vezi articolul