Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară: Eu le spun copiilor să persevereze, să nu se descurajeze chiar dacă un examen iese prost, ci să continue să înveţe, pentru că rezultatele vor veni

239 de vizualizări
Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com
Un italian din apropiere de Bologna a obţinut marţi cea de-a treia sa diplomă universitară în ultimii şapte ani, la vârsta de 89 de ani, după ce şi-a îndreptat atenţia spre filosofie pentru a se consola după decesul soţiei sale în urmă cu 11 ani, informează ANSA, potrivit Agerpres.

Italo Spinelli, care locuieşte în localitatea Finale Emilia, a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Macerata din regiunea Marche în 2018, la patru ani după moartea soţiei sale, Angela Orri. El a obţinut apoi o a doua diplomă universitară, în istorie, înainte să revină la prima sa pasiune şi să devină absolvent de ştiinţe filosofice.

Ultima lui teză de licenţă, pe care a susţinut-o marţi, se intitulează „Întoarcerea lui Euridice: Memorie şi viitor în Giordano Bruno”, filosoful ars pe rug pentru erezie în 1600 în Piaţa Campo de’ Fiori din Roma.

„Dedic această lucrare – a scris el pe frontispiciul tezei sale – profesoarei Arianna Fermani, a cărei pasiune şi dedicare mi-au inspirat calea de cercetare, şi magnificului rector, profesorul John McCourt, pentru angajamentul său de a promova valoarea cunoaşterii şi comunitatea academică”.

„Sunt fericit de rătăcirile mele în domeniul filosofiei. Întotdeauna m-am gândit la asta: ce înseamnă să cauţi adevărul? Unii îl caută şi poate că eu l-am găsit. Drumul a fost foarte greu, mai ales în ultimii ani, studiindu-l pe Giordano Bruno, cu ideile sale anti-dogmatice”, a adăugat Italo Spinelli.

„Eu le spun copiilor să persevereze, să nu se descurajeze chiar dacă un examen iese prost, ci să continue să înveţe, pentru că rezultatele vor veni. Mi s-a întâmplat şi mie să fiu dat afară”, a mai spus proaspătul absolvent de ştiinţe filosofice.

Performanţa sa a fost salutată şi de rectorul John McCourt: „În aceşti ani, Italo Spinelli s-a simţit ca acasă la Unimc (Universitatea Macerata). A avut atâta afecţiune şi respect din partea comunităţii noastre de studenţi, profesori şi personal administrativ. A fost un privilegiu să-l însoţim pe drumul care l-a condus la obţinerea a trei diplome la noi”.

Italo Spinelli nu se gândeşte la cea de-a patra diplomă universitară, dar a spus că doreşte să susţină o cauză care urmăreşte beatificarea Mariei Pia Benati, fondatoarea şi maica superioară generală a misionarilor Euharistiei, care a murit la Forli, în noiembrie 1986.

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programe de licență și de masterat în premieră pentru România au fost aprobate de Guvern. Daniel David: La licență vom avea Securitate informatică și știința datelor, Tehnologii și sisteme pentru mobilitate inteligentă, Sisteme autonome, iar la nivel de master – Inteligența artificială pentru industrii conectate

Noi programe de licență, master și specializări universitare au fost adoptate de Guvern în ședința de joi, 24 aprilie, iar ministrul Educației și Cercetării, Daniel David a prezentat câteva dintre…
Vezi articolul

Elevii care susțin Evaluarea Națională 2025 să folosească tot timpul pe care îl au la dispoziție. Decât să lași un subiect nerezolvat în totalitate, mai bine încerci ceva, mai ales la subiectele cu răspuns deschis, spune Sorin Ion, secretar de stat și profesor de matematică

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, le-a dat câteva sfaturi elevilor de clasa a VIII-a care au început azi Evaluarea Națională 2025. Azi au proba de limba română…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre noile teste anuale de alfabetizare funcțională: Vom avea informația încă din școala primară și gimnazială în fiecare an, cât să facem intervențiile necesare, să nu mai avem 40% dintre elevi care nu sunt la nivelul funcțional pentru PISA / Ministerul pe care-l conduce are aceste date din 2012 și niciodată nu le-a folosit

Testarea anuală a „alfabetizării funcționale” a elevilor este prevăzută în proiectul legii învățământului, varianta Deca, iar rezultatele la aceste testări nu vor fi folosite pentru a pune note în catalog,…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Abandonată de Ministerul Educației de 3 ani și jumătate, realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, lăsată doar ca opțiune în proiectul nou al Unității de Finanțare a Învățământului / „Am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim“, spunea în 2022 un membru CNFIP

Ministerul Educației abandonează realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, prin proiectul Regulamentului de organizarea al Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (UFIP), pus în dezbatere…
Vezi articolul

Rata de vaccinare este mult mai mare în școlile din Cluj cu predare în limba maghiară, decât cele în limba română – presa locală / Agenția ungară MTI: conștiința responsabilității este mai dezvoltată

În școlile din județul Cluj, jumătate dintre cadrele didactice sunt vaccinate împotriva noului coronavirus, dar există o variație foarte mare între unitățile de învățământ: în cazul unora, rata de vaccinare…
Vezi articolul

Alina Gorghiu (PNL) justifică reacția ministrului Deca privind retragerea atribuțiilor secretarului de stat PSD, Florian Lixandru: „Dacă un secretar de stat al unui ministru PSD s-ar opune sau ar critica public proiectul ministrului PSD sau proiectul guvernului condus de Marcel Ciolacu premier, cred că nu le-ar pica bine colegilor din PSD”

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a spus despre cazul secretarului de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru, care săptămâna trecută și-a pierdut pentru o zi atribuțiile în minister pe…
Vezi articolul