UNATC suspendă toate activitățile universitare, inclusiv cele administrative, miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de furtună

202 vizualizări
Foto: captura UNATC
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din București a anunțat suspendarea integrală a cursurilor și a activităților universitare, inclusiv cele administrative, în data de 8 octombrie 2025, din cauza codului roșu de ploi torențiale emis de Administrația Națională de Meteorologie pentru Capitală și județul Ilfov.

Decizia nr. 119/7.10.2025 a fost semnată de profesorul Liviu Lucaci, rectorul UNATC, și este motivată de avertizarea ANM valabilă între 7 octombrie, ora 21:00, și 8 octombrie, ora 15:00, precum și de autonomia universitară prevăzută de Legea 199/2023 .

„Se suspendă cursurile și activitatea universitară, inclusiv administrativă, în data de 8.10.2025”, se precizează în articolul 1 al deciziei oficiale. Rectoratul urmează să comunice această hotărâre prin toate canalele instituționale.

UNATC se alătură astfel altor universități din București care au luat decizii similare pentru miercuri, în contextul condițiilor meteo extreme:

Tot miercuri, toate grădinițele, școlile și liceele din București, Ilfov, Constanța, Giurgiu, Călărași și Ialomița vor fi închise. Sunt afectate peste 1.900 de unități de învățământ și peste 550.000 de elevi, potrivit centralizărilor inspectoratelor școlare și Ministerului Educației. Orele pierdute vor fi recuperate sau, acolo unde este posibil, înlocuite cu activitate online.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Transportul studenților: Un proiect de modificare a normelor de acordare a facilităților de transport înlocuiește gratuitatea cu o reducere de 90% pentru studenți cu părinți decedați sau care provin din centre de plasament

Un proiect de hotărâre de guvern ce vizează normele de acordare a facilităților de transport feroviar pentru studenți și elevi, pus în consultare de Ministerul Transporturilor, păstrează „reglementări pe care…
Vezi articolul

Rezultatele învățării folosite în procesul de realizare a programelor de studii de către universități, concluzia dezbaterilor la un workshop CNRED / Microcertificările și necesitatea de a le dezvolta

Rezultatele învățării folosite în procesul de realizare a programelor de studii de către universități – a fost una dintre concluziile dezbaterilor la un workshop organizat de Centrul Național de Recunoaștere…
Vezi articolul