Unde magnetice produse de Soare ar putea fi explicația pentru care temperatura atmosferei sale este mai ridicată decât cea a suprafeței sale

[jp_post_view]
Foto: © Kevin Carden | Dreamstime.com
Unde magnetice de înaltă frecvenţă produse de Soare ar putea fi explicaţia pentru care temperatura atmosferei solare este de aproximativ 200 de ori mai ridicată decât temperatura de la suprafaţa astrului, conform unui studiu publicat la 17 iulie în Astrophysical Journal Letters, transmite Live Science, potrivit Agerpres.

Temperatura în straturile superioare ale atmosferei solare (coroana) poate depăşi 1,1 milioane de grade Celsius, în timp ce pe suprafaţa vizibilă a Soarelui, fotosfera, aflată cu 1.600 de kilometri mai aproape de reactorul de fuziune nucleară din nucleul stelei, este prin comparaţie relativ „răcoare” – aproximativ 5.500 de grade Celsius.

Supraîncălzirea coroanei este legată de principala sursă de căldură a Soarelui, nucleul în care se produc reacţii de fuziune nucleară. Modelele stelare sugerează că regiunile mai îndepărtate faţă de nucleul stelar ar trebui să fie mai reci – ceea ce nu este adevărat în cazul coroanei care este mult mai fierbinte decât fotosfera, conform sursei citate.

Oamenii de ştiinţă au presupus că un fenomen magnetic ar putea avea un rol important pentru a explica această situaţie. În cadrul noului studiu au fost observate o serie de mici oscilaţii rapide în structurile magnetice ale coroanei solare. Observaţiile au fost derulate prin intermediul sondei spaţiale Solar Orbiter, aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

„De-a lungul ultimilor 80 de ani astrofizicienii au încercat să rezolve această problemă iar acum apar din ce în ce mai multe dovezi conform cărora coroana ar fi încălzită de unde magnetice”, a declarat Tom Van Doorsselaere, astrofizician specializat în studiul plasmei de la Universitatea KU Leuven din Belgia şi co-autor al noului studiu.

În pofida faptului că este mult mai fierbinte decât fotosfera, coroana Soarelui este practic invizibilă cu excepţia eclipselor de Soare (atunci când Luna blochează fotosfera). Însă din poziţia în care se află, la aproximativ 42 de milioane de kilometri distanţă de Soare, sonda Solar Orbiter nu se confruntă cu astfel de probleme. Sonda foloseşte telescopul Extreme Ultraviolet Imager (EUI), operat de Observatorul Regal din Belgia, pentru a obţine imagini ale coroanei solare la rezoluţii înalte.

Sonda a surprins o serie de unde magnetice, mici oscilaţii rapide care traversează plasma coroanei solare la data de 12 octombrie 2022. Imediat echipa de cercetători a dorit să afle dacă aceste mici oscilaţii contribuie mai mult la încălzirea coroanei solare decât oscilaţiile mai lente şi de frecvenţă joasă descoperite anterior. Pentru a obţine acest lucru, cercetătorii au realizat o meta-analiză a studiilor solare deja existente, mai transmite Agerpres.

În cadrul analizei cercetătorii au ajuns la concluzia că oscilaţiile de frecvenţă ridicată contribuie cu semnificativ mai multă energie pentru încălzirea coroanei solare decât oscilaţiile de frecvenţă joasă.

Pentru a confirma legătura dintre încălzirea coroanei şi undele magnetice de înaltă frecvenţă, oamenii de ştiinţă vor continua observaţiile asupra straturilor superioare ale atmosferei solare prin intermediul sondei Solar Orbiter.

Foto: © Kevin Carden | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Harvard, MIT și Oxford – universitățile cu cea mai puternică reputație din lume – clasament Times Higher Education / Nicio instituție românească printre cele 300 incluse în rankingul internațional

Harvard University, Massachusetts Institute of Technology și University of Oxford sunt primele trei universități din lume în clasamentul pe 2025 al universităților în funcție de prestigiul lor, clasament publicat marți…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Comitetul Național pentru Situații de Urgență: Căminele studențești sau pentru elevi se închid două săptămâni la apariția a 3 cazuri de COVID-19 într-un interval de 7 zile / After school-urile, creșele și grădinițele rămân deschise conform condițiilor de până acum

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis în această seară ca, „la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, bagatelizează acuzațiile de plagiat la adresa șefului său de partid și de Guvern, Nicolae Ciucă: „Nu am stat niciodată de vorbă” cu premierul pe subiect, „ pentru că nu m-a interesat pe mine și se pare că nici pe domnia sa” / Nu vreau să amestec poziția de membru al Guvernului, cu ceea ce am de făcut pentru implementarea legilor România educată

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu bagatelizează discuția despre acuzațiile de plagiat aduse la adresa șefului său de cabinet și de partid, premierul Nicolae Ciucă. Într-un interviu pentru Digi24, la emisiunea „În…
Vezi articolul

Cred că foarte mulți oameni din inspectorate și din Ministerul Educației creează această birocrație, ca să-și justifice locurile lor acolo, este de părere profesoara Florina Rogalski

Profesoara Florina Rogalski este de părere că „foarte mulți oameni din inspectorate și din Ministerul Educației creează această birocrație, ca să-și justifice locurile lor acolo”. Declarațiile au fost făcute la…
Vezi articolul