Universitatea Babeș-Bolyai anunță o analiză proprie după reținerea profesorului suspectat de luare de mită. UBB: Dacă acuzațiile vor fi confirmate judiciar, soluția va fi excluderea din mediul academic

2.782 de vizualizări
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale
Foto: UBB / Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Universitatea Babeș-Bolyai „a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studenții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers”, anunță instituția într-o poziție cu privire la anunțul reținerii unui profesor de la Centrul Universitar Reșița, Rudolf Cristian, pentru „comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată”.

Potrivit UBB, „dacă acuzațiile vor fi confirmate de demersul judiciar, soluția nu poate fi decât excluderea din mediul academic” – poziția integrală a instituției, mai jos.

  • Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au anunțat marți dimineață că l-au reținut pentru 24 de ore pe profesorul Rudolf Cristian, lector universitar, doctor, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reșița, pentru comiterea a infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Cadrul didactic a fost prins în flagrant de procurorii DNA, în timp ce primea o șpagă de 50.000 de lei de la studenții la master ca să îi treacă la examene. Procurorii spun despre 25 de acte materiale, asta înseamnă că au dovezi pentru 25 de asemenea acte de luare de mită.

Poziția integrală a UBB cu privire la cercetările DNA:

„Unul dintre principiile de bază ale funcționării unei comunități academice sănătoase este tocmai acela al integrității, iar  Universitatea noastră condamnă orice abatere de la aceste principii.

În general, astfel de comportamente sunt nu doar ilegale, ci și profund imorale, iar comunitatea academică și studenții trebuie protejați.

În acest caz concret, dacă acuzațiile vor fi confirmate de demersul judiciar, soluția nu poate fi decât excluderea din mediul academic. UBB a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studenții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers.”

Citește și:
Profesorul Rudolf Cristian, de la Facultatea de Administrație Publică Reșița, a Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, prins de procurorii DNA în flagrant când primea mită de la studenții masteranzi ca să îi treacă examenele / Acesta este lider sindical și preda cursul de „etică și integritate academică”

2 comments
  1. La cate magarii se intampla la UBB, cel mai normal lucru ar fi inchiderea ei, pare ca e totul putred in interior.

  2. Nu știu dacă în acest caz sunt urzeli, dar nu pot să nu văd o legătură între decizia contra doctoratului lui bode și această palmă a polițienilor lui pentru UBB.
    Păi, în orașul meu majoritatea diplomelor sunt luate pe bani, dar nu am văzut niciun flagrant. Polițienii își scot diplomele cumpărate de la fabricile de profil abia la pensionare, pentru că sunt conștienți că nu ar putea face față unei activități precum cea atribuită conform licenței…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pentru rezultate de excepție la examenele internaționale, pregătirea temeinică, cu cel puțin un an înainte, e esențială. “Le recomand elevilor să înceapă pregătirea din clasa a X-a” susține Georgiana Popovici, doctor în matematică (P)

Meditațiile la matematică pentru examene internaționale sunt necesare? Ce contează pentru părinți și elevi deopotrivă este atingerea obiectivelor: calificative care deschid ușile celor mai bune universități. Liceenii români iau tot…
Vezi articolul

Profesorii nu trebuie să completeze nicio cerere pentru prima didactică de 1.500 de lei, potrivit liderului sindical Marius Nistor: Ceea ce circulă în momentul de față este o greșeală. Ministerul Educației urmează să emită o adresă către școli

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii nu trebuie să completeze nicio cerere pentru prima didactică de 1.500 de lei. Pe grupurile…
Vezi articolul

OFICIAL Decizia Consiliului de Etică în cazul cărții publicate de Lucian Bode în baza tezei de doctorat “viciate” de plagiat: “Nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli de citare” / “O potențială problemă este că nu s-au folosit ghilimelele” / Forul spune că a analizat doar 27 pagini de text

Cartea intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată de Lucian Bode, “nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli…
Vezi articolul