Cursuri intensive de limba română pentru studenții și cercetătorii refugiaţi din Ucraina, organizate de Universitatea de Vest din Timişoara

571 de vizualizări
ANOSR
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a anunțat că organizează cursuri intensive de limba română pentru studenţii şi candidaţii la studii refugiaţi din Ucraina, cu precădere pentru studenţi şi cercetători, informează Agerpres.

Acest curs de învăţare intensivă a limbii române vine după ce săptămâna trecută a fost deschis şi un program de studii postdoctoralea dresat cetăţenilor din Ucraina, cu o durată de 24 de luni, în domeniile economiei, chimiei, ciberneticii, matematicii, filologiei, fizicii, finanţelor publice, geografiei, ştiinţelor politice, ştiinţelor educaţiei, sociologiei, dreptului, istoriei, filosofiei, precum şi pentru domeniile vocaţionale (artă, muzică şi arte performative), a precizat rectorul universității.

„Comunitatea academică a UVT este solidară cu cetăţenii ucraineni, cu refugiaţii, cu cei care îşi caută soluţii educaţionale în România. Deschidem acum şi un modul pentru cursurile de limba română, adresate ucrainenilor care îşi doresc să acceseze programe de studii în limba română, pentru care este importantă pregătirea la un nivel bun de receptare şi exprimare în limba română. Oferim gratuit acest program de învăţare a limbii române, ca parte a pachetului de acţiuni pe care UVT le-a adoptat pentru susţinerea refugiaţilor ucraineni din România”, afirmă Marilen Pirtea, într-un comunicat remis Agerpres.

Tot în cadrul pachetului de măsuri adresate refugiaţilor din Ucraina, UVT a răspuns solicitărilor de integrare venite din partea a doi cetăţeni proveniţi din spaţiul ucrainean, care au adresat solicitarea de integrare ca profesor asociat, respectiv Igor Kononenko, membru al Departamentului de Management Strategic din cadrul Institutului Politehnic din Harkov (The National Technical University „Kharkiv Polytechnic Institute” – NTU „KhPI”.

Suita de programe din pachetul direcţionat spre refugiaţii ucraineni este completat în această săptămână cu organizarea noului program, de învăţare intensivă a limbii române, care se va desfăşura în perioada 9 mai – 15 septembrie (14 săptămâni), oferit gratuit persoanelor interesate, studenţilor şi candidaţilor la studii din Ucraina, în vederea continuării sau începerii studiilor în învăţământul superior din România, în anul 2022. Cursul îşi propune să pregătească participanţii (cetăţeni ucraineni refugiaţi în România), într-un format intensiv, pentru nivelul de competenţă lingvistică B1.

Programul de învăţare a limbii române va fi orientat spre formarea şi dezvoltarea competenţelor de comunicare în limba română conform reglementărilor CECRL (receptare scrisă, receptare orală, exprimare scrisă, exprimare orală), într-un format adaptat al structurii programului pregătitor de limba română pentru cetăţenii străini.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Frumos.Dar cu noi, rumanii, cate am dus in spate tara asta, cand veti fi solidari?!Niciodata?! IPOCRITILOR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara – incluse în prima listare restrânsă Times Higher Education a ofertelor internaționale de educație universitară online

Două instituții românești de învățământ superior, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara, au fost incluse într-o primă încercare a reputatului furnizor internațional de clasamente universitare Times Higher…
Vezi articolul

Trei studente la Universitatea de Medicină din Cluj au făcut o aplicație pentru pacienții cu Crohn și medicii lor / ”Unii dintre ei au probleme în construirea unei rutine pentru că nu-și dau seama ce aliment le face rău”

Alexandra Pascu, Alexia Petrovai și Roxana Petruț, studente în anul IV la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, îndrumate de dr. Radu Fărcaș, asistent universitar, au dezvoltat…
Vezi articolul

Protest la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anunțat pentru joi, 9 octombrie, față de mutarea unor ore ale Facultății de Matematică într-un sediu din marginea orașului, cu condiții neadecvate / Alianța națională a organizațiilor studențești se declară solidară cu studenții afectați

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că se va alătura joi, 9 octombrie unui protest ce va avea loc în fața clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai (UBB)…
Vezi articolul