Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține performanța în fizică și promovează domeniul în competiții naționale și internaționale (P)

2.159 de vizualizări
Foto: UVT
International Young Physicists’ Tournament – IYPT (Turnirul Internațional al Tinerilor Fizicieni) este una dintre cele mai respectate și prestigioase competiții internaționale de fizică pentru elevii de liceu. Este singura competiție de fizică sprijinită direct de către European Physical Society – EPS (Societatea Europeană de Fizică). În anul 2022 această competiție a fost organizată de Ministerul Educației, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și cu UVT la Timișoara și a adus reprezentanți din 25 de țări, din toată lumea.

În fiecare an, mii de liceeni din întreaga lume participă la această competiție, desfășurată neîntrerupt din 1988 sub forma unui turneu pe echipe. Scopul competiției IYPT este de a promova fizica în rândul elevilor de liceu, dezvoltând abilitățile de lucru în echipă, rezolvarea de probleme experimentale cu soluții deschise, capacitatea de a dezvolta și prezenta rezultatele obținute și capacitatea de a discuta și de a privi în mod critic munca celorlalți competitori. O abordare creativă a rezolvării unor probleme aparent simple, dar care necesită o înțelegere aprofundată a fenomenelor fizice, îi modelează pe viitorii lideri ai dezvoltării științifice, tehnologice și economice.

Începând cu anul 2013, la această competiție a aderat și România și tot de atunci UVT, prin Facultatea de Fizică, a asigurat toate condițiile pentru pregătirea lotului național al României, prin punerea la dispoziția loturilor coordonate de către profesorul Sandu Golcea atât a spațiilor necesare pentru antrenament și cazare, dar și a specialiștilor care au lucrat cu membrii lotului pentru pregătirea competițiilor. Dintre elevii care au format loturile României în ultimii ani o parte și-au continuat studiile în România iar alții au ales să studieze în Anglia (Imperial College of London; Oxford; Cambridge; Durham) și în SUA (Stanford; Princeton; Boston).

În contextul implicării active a reprezentanților României în structurile IYPT și a susținerii oferite de către UVT, a fost posibilă obținerea organizării acestei competiții în anul 2022 la Timișoara. Organizată de către Ministerul Educației, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și cu UVT, competiția a adus la Timișoara reprezentanți din 25 de țări, din toată lumea (Africa de Sud, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Elveția, Georgia, Germania, Grecia, India, Iran, Marea Britanie, Mexic, Pakistan, Polonia, România, Singapore, Slovacia, Suedia, Taipei China, Turcia, Ucraina, Ungaria).

Învățământul din domeniul Fizică funcționează în cadrul UVT încă de la înființarea universității noastre, fiind nu doar un domeniu de tradiție la UVT, dar și un domeniu care îmbină perfect performanța academică și rezultatele în domeniul cercetării. Este, în consecință, un demers firesc al UVT, acela de a sprijini performanța tinerilor fizicieni, iar organizarea IYPT la Timișoara, după edițiile organizate în Singapore, China, Polonia sau Georgia, arată nivelul ridicat de percepție de care se bucură fizica timișoreană în context internațional, a declarat Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Acest material a rezultat și din editarea informațiile provenite din cadrul proiectului FSS cu titlul “Îmbunătățirea competențelor în contextul provocărilor de securitate globală”, implementat de Universitatea de Vest din Timișoara.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Primarul din Ploiești în faţa premierului Dăncilă, către studenți: Avem nevoie de competență și meritocraţie, sunt sigur că nu veţi avea probleme cu gramatica şi topica limbii române

Primarul din Ploieşti, Adrian Florin Dobre, le-a spus studenţilor că pentru a-şi dezvolta profesia pentru care se pregătesc şi pentru a-şi dezvolta ţara este nevoie de competenţă şi meritocraţie, potrivit…
Vezi articolul

VIDEO Studenții au protestat joi, la Guvern și în mai multe orașe din țară, față de tăierile de burse. Sergiu Covaci, președintele ANOSR: Fondul de burse nu e negociabil. Vom continua protestele / Studentă: Am bursă socială, în valoare de 930 de lei – este aproape toată chiria pe care o plătesc în prezent

UPDATE Asociațiile studențești au protestat joi, 26 iunie, de la ora 10, în fața Guvernului României și în centrele universitare, după ce guvernul Bolojan a prevăzut în programul de guvernare…
Vezi articolul

O radiografie pe scurt a unor măsuri care pot duce la un dezastru în viitorul școlii matematice din România / Op Ed Dumitrel Ghiba, directorul Departamentului de Matematică al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași

În noiembrie anul 2024, căutând diverse aspecte legate de gradul didactic I dar și pentru că doream să mă pun la curent cu legislația din învățământ, am ajuns să citesc…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA Remus Pricopie, apropiat PSD, își exprimă public susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale: „Călin Georgescu este un risc de securitate națională”

„Călin Georgescu este un risc de securitate națională, iar pentru a trage această concluzie este suficient să-i urmărim declarațiile și acțiunile publice”, comentează, într-un mesaj publicat pe Facebook, rectorul Școlii…
Vezi articolul

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: Fiul cel mare al rectorului Tudorel Toader este unicul candidat pentru un post de lector universitar / Cum a reușit Ionuț Toader să bifeze criteriile – cheie în mare viteză

În timp ce Tudorel Toader este rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, fiul său cel mare avansează rapid în cariera academică la aceeași instituție de învățământ superior.…
Vezi articolul

Elevii și studenții români din străinătate vor beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției / Absolvenţii facultăţilor de Medicină, Stomatologie și Farmacie vor fi asigurați încă şase luni de la absolvire – lege adoptată de Camera Deputaților, for decizional

Elevii, studenţii şi studenţii-doctoranzi înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din altă ţară vor beneficia de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei, potrivit unui proiect de lege adoptat, marți,…
Vezi articolul