Universitatea de Vest din Timișoara va avea cel mai mare cămin studențesc din țară, în doi ani

[jp_post_view]
Foto: Universitatea de Vest din Timișoara
Cel mai mare cămin studenţesc din ţară, în valoare de 138.000.000 de lei, destinat studenţilor Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), are desemnat constructorul şi va intra în etapa de execuţie, care trebuie să se finalizeze în termen de doi ani, informează Agerpres.

Noul cămin al UVT va creşte substanţial capacităţile de cazare ale universităţii noastre, adăugând peste 900 de locuri la capacităţile existente. Practic, vom dezvolta, cu susţinerea financiară publică acordată de Guvernul României, un nou campus studenţesc în Timişoara, în zona străzii Renaşterii. Timişoara va oferi un nou standard de viaţă în spaţiile celui mai mare cămin studenţesc din România, care urmează să intre în circuitul universitar începând cu toamna anului 2024”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea, într-un comunicat de presă.

Construcţia este o investiţie a CNI, destinată UVT ca parte a campusului universitar şi demarează la începutul acestui an, după ce Guvernul a aprobat proiectul, conform sursei citate.

Proiectul include construirea unui imobil de şapte niveluri, cu o suprafaţă construită de 4.128 mp şi o capacitate de 902 locuri în camere de două persoane şi 32 locuri de cazare pentru persoane cu dizabilităţi, potrivit comunicatului. La acestea se adaugă 156 locuri de parcare pentru autovehicule şi 120 pentru biciclete. Clădirea propusă va fi formată din cinci tronsoane.


1 comment
  1. 138.000.000 lei/ 4.128mp = 33.430lei/mp = 6686 euro/mp – pretul/mp depășeste de 4 ori baremul MEC de 1600 euro/mp. Cine a facut SF-ul si cine l-a aprobat ?

    138.000.000 lei/934 elevi/5lei = 29.500 euro/student
    Domnul Pălărie!!!! e bine???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Simion Hăncescu: Profesorii n-au nimic împotrivă să fie evaluați, numai că această evaluare să fie extrem de obiectivă și bine cuantificată. Vă dați seama ce nebunie ar fi în școli să se stabilească veniturile salariale în funcție de evaluările pe care le fac colegii între ei?

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „profesorii n-au nimic împotrivă să fie evaluați, numai că această evaluare să fie extrem de obiectivă…
Vezi articolul

De ce nu s-au încărcat încă toate cardurile educaționale de 500 de lei, declarate eligibile: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene verifică CNP-urile, explică șeful ISJ Dâmbovița, Valentin Stancu

Motivul pentru care multe carduri educaționale încă nu au fost încărcate de Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene (MIPE) este acela că instituția mai face o verificare suplimentară a CNP-urilor beneficiarilor.…
Vezi articolul

Subiecte Evaluarea Națională 2025 – sesiunea specială la Limba și literatura română: Texte suport din Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!” și din Alexandru N. Stermin. La subiectul al II-lea, elevii au avut de caracterizat un personaj

Elevii olimpici de clasa a VIII-a care au participat la olimpiade și alte competiții internaționale 2025 în perioada Evaluării Naționale de pe 23-25 iunie au putut susține examenele de la…
Vezi articolul

VIDEO Reacția studenților față de decizia Biroului Electoral de a renumăra voturile: Hoții! Hoții! Pentru cine numărați? / Mesaje anti-servicii și anti Curtea Constituțională: „Nu te juca cu democrația!”

Reacție vehementă a tinerilor protestatari din Piața Universității împotriva deciziei Biroului Electoral Central (BEC) de a renumăra voturile din primul tur de alegeri prezidențiale fără observatori independenți. Nemulțumirea a fost…
Vezi articolul

Luni nu merg la școală copiii din cele 6.600 de clase în care sunt cazuri de infectare, anunță ministrul Educației: Toți ceilalți, inclusiv cei din cele 201 de localități în care rata a depășit 6 la mie, merg la școală luni / Regula este, la o școala cu 10 clase, de exemplu, în momentul în care 5 clase au intrat în online, întreaga școală va intra în online pentru o perioadă de 14 zile

„Toți ceilalți, inclusiv cei din cele 201 de localități în care rata a depășit 6 la mie, merg la școală luni”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la B1TV. Decizia vine…
Vezi articolul