Universitatea din București, dată drept exemplu pe platforma Națiunilor Unite dedicată mediului academic, pentru modul cum s-a implicat în sprijinul refugiaților ucraineni

454 de vizualizări
CIVIS Open Lab
UniBuc / Foto: Universitatea din București
Universitatea din București a reacționat în fața crizei refugiaților din Ucraina printr-un sprijin necondiționat oferit acestora, arată platforma Academic Impact a Națiunilor Unite (UNAI), ce reunește instituțiile de învățământ superior implicate în eforturile de atingere a obiectivelor ONU în lume. Această platformă a publicat un material în care detaliază modul în care instituția bucureșteană oferă ajutor refugiaților ucraineni, de la cazare la strângerea de alimente, produse de igienă și alte lucruri necesare.

Printre acțiunile de sprijin notate de sursa citată:

  • Din primele zile ale războiului, Universitatea din București a identificat peste 300 de locuri de cazare pentru refugiați, în căminele sale.
  • Prin donații ale publicului și ale sectorului privat, prin campaniile de strângere de fonduri derulate de asociații studențești și de personalul didactic și administrativ, prin fundația universității au fost strânse produse alimentare și de igienă, pături și alte lucruri necesare pentru cei sosiți din Ucraina.
  • Până la 14 martie, peste 3.000 de persoane, inclusiv 65 de copii, găsiseră refugiu în campusul universității. Sute de voluntari gătesc și oferă alimente celor găzduiți
  • Universitatea a început să primească cereri de înscriere la studii din partea unor refugiați, inclusiv prin platforma uni4Ukraine
  • Universitatea a fost partener în concertul caritabil organizat în București pe 12 martie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Din anul universitar viitor, 50.000 de studenți cu burse sociale ar putea beneficia de vouchere în valoare de 1.500 de lei și de plata chiriei, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș

Din anul universitar 2023-2024, studenții care au burse sociale ar putea să primească vouchere de 1.500 de lei și să le fie plătită chiria, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro,…
Vezi articolul

UPDATE Candidații din turul doi de alegeri prezidențiale, George Simion și Nicușor Dan, invitați la dezbatere de Uniunea Studenților: Nu ne-ați chemat voi, vă chemăm noi. Merităm o discuție sinceră

Uniunea Studenților din România (USR) lansează o invitație oficială către cei doi candidați rămași în cursa pentru alegerile prezidențiale 2025, George Simion și Nicușor Dan, solicitându-le să participe la o…
Vezi articolul

Guvernul a aprobat cifrele de școlarizare pentru anul universitar 2019-2020: peste 62.000 de locuri în facultăți, 158 de specializări modificate la stat și privat

Guvernul a aprobat Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2019 – 2020, potrivit gov.ro. Potrivit documentului care a…
Vezi articolul