Universitatea din București – în clasamentul internațional QS al universităților, după potențialul de angajare a absolvenților

483 de vizualizări
Foto: © Pawel Szczepanski | Dreamstime.com
Universitatea din București figurează și anul acesta într-un clasament internațional al potențialului de angajare a absolvenților, realizat de compania specializată în rankinguri universitare Quacquarelli Symonds (QS) și publicat joi. Instituția bucureșteană de învățământ superior este singura din România care apare în acest clasament, Graduate Employability Rankings 2022, ce cuprinde considerabil mai puține universități comparativ cu tradiționalele clasamente globale ale universităților.

Universitatea din București apare în partea inferioară a clasamentului (pozițiile 200+) atât ca rezultat mediu, cât și pentru cele mai multe dintre criteriile luate în calcul. Astfel, ea este încadrată în intervalul 301-500 din totalul de 550 de universități luate în calcul. Singurul criteriu unde ocupă o poziție superioară – 191 din 550 – este cel al performanțelor absolvenților (Alumni outcomes).

Celelalte criterii luate în calcul, cu un scor mai mic, sunt: Parteneriatele cu angajatorii, Rata de angajare a absolvenților, Legăturile angajator-student, Reputația angajatorilor.

Potrivit unui comunicat al universității, au fost luate în calcul aproximativ 800 de universități din toată lumea. Comparativ, clasamentul general QS World University Rankings 2022 are 1300 de poziții, dintr-o bază de selecție mai mare.

Clasamentul global QS Graduate Employability Rankings 2022 este condus de:

1. Massachusetts Institute of Technology

2. Stanford University

3. University of California, Los Angeles

4. The University of Sydney

5. Harvard University

6. Tsinghua University

7. University of Oxford

8. The University of Melbourne

9. Cornell University

10. The University of Hong Kong

Foto: Pawel Szczepanski | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Simion Hăncescu: Profesorii n-au nimic împotrivă să fie evaluați, numai că această evaluare să fie extrem de obiectivă și bine cuantificată. Vă dați seama ce nebunie ar fi în școli să se stabilească veniturile salariale în funcție de evaluările pe care le fac colegii între ei?

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „profesorii n-au nimic împotrivă să fie evaluați, numai că această evaluare să fie extrem de obiectivă…
Vezi articolul

OFICIAL Neregulile descoperite în cazul inspectoarei șefe de la Dâmbovița, trimise la parchet de Ministerul Educației. Ileana Nicolaescu a fost schimbată din funcție după ce a fost președinte de comisie județeană de Bac și evaluator pentru două discipline, din care pentru una nu avea specializare

Un raport venit în urma controlului Ministerului Educației la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița, despre neregulile găsite în cazul inspectoarei generale Ileana Nicolaescu, a fost înaintat Parchetului de către Minister,…
Vezi articolul

BREAKING Aproape 16.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a nu au terminat clasa sau nu au fost înscriși automat de școli la Evaluarea Națională 2024 / Numărul este cel mai mare din ultimii 5 ani și apare după ce Ligia Deca a trimis în școli, în ianuarie, 13 măsuri ca să combată fenomenul

Ministerul Educației a anunțat luni la prânz că la Evaluarea Națională 2024 au fost înscriși „peste 160.400 de elevi”, în condițiile în care înscrierea elevilor la această evaluare este automată…
Vezi articolul

Experiment educațional eșuat al Ministerului Educației, în Delta Dunării. Școala Gimnazială Caraorman, desființată de Legea Bolojan, va fi reînființată, după ce un elev nu a putut învăța în sistemul online gândit din birourile ministerului și ale inspectoratului, din lipsă de semnal la internet / Ministrul Daniel David declara acum două luni, la televizor, cât de „bună” era soluția

Școala Gimnazială din satul Caraorman, structură a Școlii Gimnaziale Crișan din județul Tulcea va fi reînființată, după ce timp de două luni , singurul elev a fost nevoit să învețe…
Vezi articolul