Universitatea din București organizează referendum pentru a decide felul cum va fi ales rectorul pentru următorul mandat: prin concurs public sau alegeri generale

[jp_post_view]
Foto: © Pawel Szczepanski | Dreamstime.com
Comunitatea Universității din București este chemată la vot, în data de 10 mai, pentru a decide astfel modul cum îl va desemna pe rectorul instituției de învățământ superior pentru mandatul 2023-2027. Opțiunile sunt, conform legislației în vigoare, concursul public sau alegerile generale.

Potrivit anunțului, prin acest referendum “sunt declanșate astfel alegerile pentru toate structurile de conducere ale Universității din București, la nivelul rectoratului, facultăților și departamentelor, pentru mandatul 2023-2027”.

Pot vota toate cadrele didactice și de cercetare titulare din cadrul Universității, alături de toți reprezentanții studenților în Senatul UB și în Consiliile facultăților. Votul are loc în trei secții, între orele 8 și 20 ale zilei de 10 mai.

Listele electorale pentru referendum au fost afișate de săptămâna trecută la sediile facultăților. Observații și corecturi se pot face până pe 3 mai.

Detalii despre proceduri și calendar – aici.

Foto: © Pawel Szczepanski | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Studenții de la ANOSR au ajuns la Palatul Victoria: Ordonanța trenuleț limitează reducerile la transportul studenților, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Vom sta aici până la ședința de Guvern – UPDATE

Studenții reprezentanți din Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) au ajuns la Palatul Victoria luni la ora 10 și spun că vor sta până ce începe ședința de guvern la…
Vezi articolul

BREAKING Universitatea SNSPA condusă de Remus Pricopie a decis că îl va nominaliza pe președintele SUA Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace / SNSPA și rectorul Pricopie au depus una dintre contestațiile care au dus la anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din România

Universitatea bucureșteană SNSPA condusă de Remus Pricopie a decis joi să înceapă procedurile prin care să-l nominalizeze pe președintele Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, potrivit unui comunicat al…
Vezi articolul

Licența didactică cu dublă specializare 2025. Primele programe de 4 ani, de Chimie-Biologie și Istorie-Filosofie, vor primi viitori profesori la Universitatea din Craiova – proiect de HG studii universitare

Licența didactică cu dublă specializare va fi organizată în premieră din anul universitar 2025-2026, la Universitatea din Craiova, pentru Chimie-Biologie și Istorie-Filosofie. Cele două programe intră în oferta de școlarizare…
Vezi articolul

Contract de finanţare de 20 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru infrastructura educațională, medicală și de cercetare, semnat de Universitatea de Medicină din Târgu Mureș

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a anunţat, vineri, semnarea unui contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii…
Vezi articolul