Universitatea viitorului: o nouă pedagogie, digitalizare largă, relație mai strânsă cu societatea – studiul unei organizații europene ce include Universitatea Babeș-Bolyai

920 de vizualizări
Predare exclusiv online
Predare exclusiv online la facultati / Foto: Facebook – UBB
Universitățile europene ale viitorului trebuie regândite și redefinite, pentru a face față provocărilor pe care vor fi nevoite să le înfrunte, afirmă un mare grup de universități europene, The Guild, într-o analiză prezentată, marți, de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), membră a acestei organizații.

UBB prezintă atributele-cheie pe care universitățile europene ar trebui să le aibă, conform analizei Looking to the future: Vision for Europe’s universities:

(1) vor valoriza simultan atât incluziunea, cât și excelența academică;

(2) vor regândi pedagogia universitară, elaborând o nouă pedagogie care să valorizeze implicarea mai activă și autonomă a studenților în propria formare, utilizarea tehnologiei și a resurselor de tip „open access” etc.;

(3)   vor dezvolta o relație nouă cu societatea, dincolo de rolul lor tradițional în generarea, diseminarea și transferul de cunoaștere, accentuând și legătura bidirecțională cu societatea, în logica open science / citizen science;

(4) vor fi digitalizate la scară largă;

(5) vor identifica și utiliza avantaje competitive cu potențial inovativ în relația cu universitățile americane și cele asiatice;

(6) vor concepe cooperarea academică nu ca ceva între universități din țări europene diferite, ci între actori academici care fac parte din aceeași arie europeană a educației și cercetării.

The Guild este o organizație ce reunește în prezent 20 de mari universități eurpene, printre care cele din Berna, Bologna, Ghent, Glasgow, Groningen, Oslo, Uppsala, dar și King’s College din Londra și University of Warwick.

Rectorul UBB, Daniel David, citat în comunicatul universității pe această temă:

  • „Evident, incluziunea nu trebuie făcută în dauna excelenței și a meritocrației; cele două pot fi și trebuie să fie gândite complementar, iar avantajele competitive și inovarea trebuie căutate în cercetarea avansată/de frontieră, care poate genera nu doar inovații incrementale, ci și disruptive, capabile să dinamizeze piețele existente și chiar să creeze medii socio-economice și culturale noi”.

Citește și: Rectorul Daniel David: Universitatea Babeș-Bolyai nu mai poate crește în actuala paradigmă / Reglementările sunt gândite colectivist, ministerul ne tratează ca pe campusuri proprii / UBB își propune de acum obiective world-class


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București, după ce o studentă a ajuns la dermatologie cu zeci de înțepături de ploșnițe în prima noapte la cămin: Am făcut verificări repetate, nu am găsit niciun fel de insecte. Mobilierul este nou, am făcut cea mai recentă dezinsecție pe 23 septembrie

Universitatea din București (UB) reacționează după ce o studentă cazată în căminul C din complexul Grozăvești a ajuns la dermatolog cu zeci de înțepături de ploșnițe în prima noapte la…
Vezi articolul

SURSE Rectori timp de 20 de ani. Legea Educației Deca le deschide rectorilor calea pentru încă 2 mandate în fruntea universităților, indiferent de câte au avut până acum: Proiectul resetează numărătoarea mandatelor pentru actualii rectori

Proiectul Legii învățământului superior elaborat de ministrul Ligia Deca le deschide calea rectorilor să rămână la șefia universităților încă 8 ani, indiferent de numărul mandatelor pe care le-au avut deja,…
Vezi articolul

UPDATE EXCLUSIV Acuzațiile de autoplagiat aduse rectorului Academiei SRI, Adrian Ivan, „se confirmă” parțial, a decis Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai / Ivan scapă fără nicio sancțiune pentru că noua Lege a educației Deca-Iohannis a eliminat autoplagiatul dintre abaterile de la etica universitară, anunță UBB

Acuzațiile de autoplagiat formulate de ziarul Libertatea, în septembrie 2023, cu privire la Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI și coordonatorul tezei de doctorat a lui Lucian Bode, „se confirmă” parțial,…
Vezi articolul

Universitatea Transilvania din Brașov anunță închiderea conturilor pe care le deține la băncile cu capital austriac. Măsura vine în urma blocării de către Austria a intrării României în spațiul Schengen

Universitatea Transilvania din Brașov a decis închiderea conturilor în lei și în valută pe care instituția de învățământ le deține la băncile cu capital austriac, potrivit unui comunicat primit de…
Vezi articolul