Universitățile din Marea Britanie își deschid centre de vaccinare în campus pentru a încuraja imunizarea studenților

142 de vizualizări
Foto: © Geargodz | Dreamstime.com
Universitățile își înființează propriile centre de vaccinare pentru a face campusurile cât mai sigure pentru începerea cursurilor în noul an universitar, potrivit The Guardian. Odată cu sosirea a milioane de studenți în septembrie, unele universități i-au anunțat că nu vor putea participa la evenimente sociale mari decât dacă sunt complet vaccinați.

Universitatea din Vestul Angliei (UWE) din Bristol și Universitatea Kingston din sudul Londrei au deschis deja centre de vaccinare în campus. Alte universități, inclusiv Cardiff, Manchester, Birmingham și Portsmouth, au confirmat că sunt în discuții despre înființarea serviciilor de vaccinare. Aceste centre vor fi conduse și echipate de Serviciul Național de Sănătate, dar universitățile se oferă să pregătească studenți sau personal universitar pentru a se oferi voluntari.

Autoritățile au a avut în vedere introducerea unei posibile obligativități privind vaccinarea studenților în Anglia, pentru a participa fizic a cursuri, dar Boris Johnson a exclus ulterior acest lucru.

Susan Michie, directorul centrului pentru schimbări comportamentale de la University College London și membru al echipei guvernamentale de știință comportamentală legată de Covid, a spus că universitățile trebuie să insiste în rândul noilor studenți că vaccinarea nu înseamnă doar să te protejezi. „Este vorba despre protejarea celorlalți care ar putea fi mai vulnerabili și asta include angajații și familiile lor, precum și alți studenți.”

Studenții de la Universitatea din Sussex, care pot dovedi că au fost imunizați, participă la o tragere la sorți pentru a câștiga 5.000 de lire sterline. Alte universități iau în considerare stimulente similare.

Foto: © Geargodz | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vizitele în școli sunt și pentru a pregăti mai bine Raportul de diagnostic și propuneri de politici publice pentru sistemul de educație și cercetare-dezvoltare-inovare din România din luna mai, anunță ministrul Daniel David

Seria vizitelor în unități școlare din România face parte din cadrul „demersului de realizare a „Raportului de diagnostic și propuneri de politici publice pentru sistemul de educație și cercetare-dezvoltare-inovare din…
Vezi articolul

Un elev de clasa a III-a din județul Dâmbovița, mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv, învață singur în actuala școală / Părinții elevilor protestează și refuză să își aducă la școală copiii de câteva zile

Cazul unui elev de clasa a III-a din județul Dâmbovița, acuzat că ar avea un comportament agresiv față de colegi dar și față de profesori, mutat la a treia școală,…
Vezi articolul

Institutele de cercetare vor fi evaluate, în vederea fuziunii sau desființării celor neperformante, de experți independenți cu experiență managerială / Regulile evaluărilor – stabilite printr-o metodologie aflată pe agenda ședinței de vineri a Guvernului

Institutele de cercetare vor fi evaluate, în vederea unor eventuale fuziuni prevăzute în Legea de acum un an referitoare la integrarea voluntară a acestor organizații, de către trei experți evaluatori…
Vezi articolul

SURSE Sabin Sărmaş, favorit pentru postul de ministru al Cercetării și Digitalizării / Marcel Boloş rămâne la ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, unde în prezent e interimar

Deputatul PNL Sabin Sărmaş este favorit pentru a prelua Ministerul Digitalizării, au precizat surse liberale pentru News.ro, Marcel Boloş urmând să rămână la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, transmite News.ro,…
Vezi articolul

Profesorul Liviu Drăghici: Oare discuțiile de pe grupurile de whatsapp cu părinții se contorizează ca timp de lucru sau se consideră socializare în afara programului de lucru? / Dacă te uiți la chestiunile astea adunate, cred că o să dea destul de mult, adică peste 44 de ore, spune Ovidiu Șontea, profesor de matematică

Liviu Drăghici, profesor de Științe Economice la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploieşti, se întreabă, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, dacă „discuțiile de pe grupurile de whatsapp…
Vezi articolul