Universitățile europene ar trebui să-și reducă dependența de serviciile companiilor americane de tehnologie, atrag atenția specialiști din învățământul superior

6.389 de vizualizări
Foto: © Ratz Attila | Dreamstime.com

Universitățile din Europa ar trebui să-și reevalueze dependența față de serviciile IT oferite de companiile de tehnologie din SUA, potrivit mai multor experți din mediul universitar european, citați de Times Higher Education. Aceștia invocă riscurile și nesiguranța pe care le determină politicile Administrației Trump în privința cercetării într-o serie de domenii, de la climă la sănătate sau diversitate.

Publicația amintește că, în cele doar câteva luni de când a revenit la Casa Albă, sute de articole de cercetare și seturi de date au fost eliminate deja de pe website-urile guvernului SUA. Un alt aspect semnalat: dependența instituțiilor de servicii IT și infrastructura de cloud oferită de mari companii precum Microsoft, Amazon sau Google.

  • Este citat Simran Munot, cercetătoare doctorală la Institutul Max Planck, potrivit căreia „Dependența de furnizori mari de servicii cloud centralizate poate fi problematică din cauza aspectelor legate de volatilitatea serviciilor, schimbările politice, jurisdicția asupra datelor”. Iar posibilitatea autorităților federale americane de a accesa datele stocate de furnizorii de cloud din SUA „determină îngrijorări substanțale privind suveranitatea asupra datelor, confidențialitatea și controlul instituțional”, arată specialista citată.

Times Higher Education arată că problema este una ce se făcea simțită încă dinainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă și îl citează și pe un coleg al acesteia de la Institutul Max Planck, Tobias Fiebig, potrivit căruia există diferențe mari în gradul de dependență a universităților față de serviciile americane: Dacă aceasta este mai redusă în țări precum Germania sau Franța, ea este mult mai mare în Olanda sau Marea Britanie.

O expertă olandeză, Fleur Zeldenrust, este citată de THE arătând că serviciile oferite de marile companii de tehnologie sunt mult mai accesibile, fapt pentru care au fost atractive chiar dacă „dorim să păstrăm autonomia asupra datelor”, o temă ignorată mult timp. 

  • Iar Fiebig apreciază, citat de aceeași publicație, că deși riscurile, existente anterior, asociate dependenței de furnizori americani nu s-au schimbat, „s-a schimbat disponibilitatea oamenilor de a vedea că aceste riscuri sunt reale și tot mai posibil să se materializeze”.

Foto: © Ratz Attila | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Quacquarelli Symonds acordă cinci stele Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care devine prima universitate din România cotată la acest nivel. Rectorul Daniel David: Este ca și cum am intra la fotbal în Liga Campionilor

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este prima universitate de cinci stele confirmată în România prin auditul internațional QS STAR al companiei britanice Quacquarelli Symonds (QS), compania care realizează și clasamentul…
Vezi articolul

Platformă pentru transparența și promovarea activității de cercetare, lansată de Universitatea din București – Harta cercetătorilor UB

Universitatea din București lansează o platformă interactivă ce are drept scop să transparentizeze activitatea internațională a cercetătorilor instituției și, simultan, să promoveze această activitate. Proiectul, numit Harta cercetătorilor UB, prezintă…
Vezi articolul

Energia electrică ar urma să fie raționalizată, iar serviciul de pază suspendat în Casa Academiei Române de lângă Parlament, sediul mai multor institute, din cauza tăierilor bugetare / Ioan Dumitrache, Academia Română: Nu este nicio problemă, voi discuta cu directorul care a luat decizia și se va rezolva

Institutele Academiei Române care au sedii în Casa Academiei, imobil de pe Calea 13 Septembrie din București, au fost informate, miercuri, în legătură cu o serie de măsuri pentru reducerea…
Vezi articolul