Universitățile să treacă la predarea onsite într-o tranziție de câteva zile, propune Dan Cașcaval, rectorul Universității Gheorghe Asachi din Iași. Acesta e și președintele Consiliului Național al Rectorilor, care nu are încă o poziție unitară pe această temă

4.312 vizualizări
Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași / Foto: TUIASI
Rectorul Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI), Dan Cașcaval, care este și președinte interimar al Consiliului Național al Rectorilor, a spus, marți, pentru Edupedu.ro că instituția de învățământ superior pe care o conduce înțelege că, “așa cum a spus domnul ministru” Sorin Cîmpeanu, universitățile trebuie să înceapă cursurile cu prezență față în față imediat după ieșirea din starea de alertă. Dan Cașcaval arată, însă, că e nevoie, totuși, de o perioadă de tranziție de câteva zile și că aceasta este doar poziția sa în calitate de rector, un punct de vedere pe care l-a “adus în discuție” cu rectorii în convorbiri desfășurate marți și cu care ministrul Cîmpeanu este de acord. Dar rectorul citat spune că, pentru moment, nu se poate pronunța în calitate de președinte CNR, pentru că părerile în Consiliul rectorilor sunt împărțite, unii afirmând că pot continua online până la sfârșitul anului, iar alții că doresc o perioadă de tranziție ceva mai lungă, de circa o lună.

Dan Cașcaval a indicat, în calitate de rector, că universitatea sa beneficiază de faptul că toți studenții învață în sistem hibrid și desfășoară activitățile practice cu prezență fizică. Drept urmare, TUIAȘI consideră că e suficientă o perioadă de tranziție de câteva zile, în care să se rezolve în special problemele ce țin de orare.

El a afirmat că situația cazării în cămine nu ar fi o problemă. Întrebat în privința refugiaților cazați în căminele studențești, Dan Cașcaval a arătat că aceștia nu ocupă atât de multe locuri încât să creeze o problemă de cazare și și-a exprimat convingerea că aceasta nu este o problemă la nicio universitate mare, ci doar la universitățile mici, cu puține locuri în cămine, iar acelea alocate refugiaților.

Dan Cașcaval, pe larg:
  • „Strict din punctul de vedere al universității noastre, noi fiind într-un sistem hibrid, trecerea de la sistemul online la sistemul onsite este mult mai simplă, pentru că numai cursurile trebuie trecute de la forma online la forma onsite. Dar, așa cum am discutat și dimineață pe grupul nostru de rectori – și domnul ministru a agreat ideea – trebuie o perioadă de tranziție. O perioadă scurtă, nu e vorba de luni, ci doar de câteva zile. La noi în universitate, de exemplu, până marțea viitoare am decis să facem această trecere. Această perioadă este necesară ca să adaptezi orarele. De exemplu la noi, aplicațiile, proiectele, laboratoarele sunt în sistem față în față, dar, cursurile fiind în sistem online, foarte multe facultăți au realizat serii mari de predare care acum caută săli ca acum să poată preda în sistem fizic. Orarele la unele facultăți au fost făcute în sistem modular, acum trebuie desfăcute în sistemul normal.” 
  • Cu cazarea în campus nu ar fi o problemă, campusul nostru ne-a permis cazarea aproape a tuturor studenților noștri. Mai mult, studenții noștri făcând în sistem hibrid, deci fiind obligați să revină la formele practice ale activității didactice, trebuia să fie prezenți aici.”
  • „Fiecare (universitate – n.red.) a făcut propunere de 50-100 de locuri (pentru cazarea refugiaților din Ucraina – n.red.), nimeni nu a făcut propunere un campus întreg. Nu am auzit de vreo universitate să fi pus la dispoziția refugiaților 1000 de locuri sau sute de locuri. (…) În momentul de față [la TUIAȘI] avem ocupate 120 de locuri de către refugiați din Ucraina, am mai pus la dispoziție încă 50 de locuri. Dar fiecare universitate are o rezervă de locuri. De exemplu, noi am pus din camerele rezervate studenților Erasmus și care au plecat acasă sau nu au venit încă în semestrul acesta, dar și din camerele noastre de protocol. Fiecare universitate are o zonă de protocol unde stau diferiți musafiri ai universității. Și nu cred că prezența refugiaților, acum, ar ocupa un campus întreg. Poate sunt campusuri mici, universități care au un cămin cu 100 sau 200 de locuri, atunci, într-adevăr, dacă 50% din locuri sunt ocupate de refugiați, clar ai pierdut mult. Dar în campusurile mai mari nu ar fi o problemă. Nici la noi nu e nicio problemă.”
  • Termenul de câteva zile pentru revenirea la predarea onsite “a fost o propunere a mea. Unii rectori – ați zis de SNSPA – au zis da, trebuie o perioadă de tranziție, dar de vreo lună. La noi nu e cazul. Am susținut ideea unei tranziții foarte scurte. Pentru că legal, dacă intrăm sub umbrela Legii educației, deci nu mai există nicio prevedere care ține de starea de alertă, practic ar trebui efectiv, așa cum a spus domnul ministru, eu de mâine să încep cursurile fizic. Așa ar trebui legal, ceea ce practic e imposibil.”
  • Propunerea perioadei de tranziție de câteva zile „am adus-o în discuție cu rectorii. Domnul ministru a fost de acord cu această propunere, ceilalți susțin – unii că nu este legal, că încă sunt legale prevederile ordonanțelor din timpul alertei, care spun că până la sfârșitul anului universitar, alții au cerut o perioadă [de tranziție] mai lungă, de o lună aproape.”
Citește și:
BREAKING Sorin Cîmpeanu, despre deschiderea universităților după ridicarea stării de alertă: Solicitarea pentru a identifica soluția pentru o scurtă perioada de tranziție este pertinenta. Ministerul intenționează să transmită o notă pentru deblocarea situației în universități
BREAKING Prima universitate care contrazice anunțul ministrului și deschide cursurile fizic peste o lună: SNSPA anunță că studenții rămân online până pe 4 aprilie 2022 / Pricopie: Bună parte din locurile disponibile în căminele studențești sunt puse la dispoziția refugiaților din Ucraina
“Năstrușnica” idee de a renunța brusc la online în universități, criticată de senatorul Ștefan Pălărie (USR): multe cămine sunt ocupate de refugiați, organizarea semestrului e deja stabilită, iar cadrul legal poate fi rezolvat prin ordonanță
Studenții îl contrazic pe ministrul Educației: Universitățile pot continua cursurile online în baza autonomiei universitare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere online pe tema propunerilor Ministerului Educației privind reintroducerea obligativității examenului și lucrării de licență și pentru finanțarea universităților / Înscrieri deschise până vineri, 13 decembrie

Proiectele de ordine de ministru cu regulile de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație și referitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat pentru anul 2025…
Vezi articolul

PROIECT Masteratul didactic obligatoriu pentru oricine vrea să devină profesor. Disciplinele de studiu și condițiile de organizare / La masterul de un an lipsesc 4 discipline față de cel din prezent, iar practica are 50 de ore în plus

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat în consultare publică un proiect de ordin care reglementează înființarea și organizarea programelor universitare de masterat didactic și a celor de formare psihopedagogică…
Vezi articolul

UPDATE Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați – acțiune în instanță pentru anularea ordinului prin care nu a fost confirmat în funcție / Lucian Puiu Georgescu: „cer ministrului să confirme alegerile” / Surse: Ministerul cere universității să înceapă „cu celeritate” procedurile pentru noi alegeri

Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, ales pentru un nou mandat, dar pentru care ministrul Ligia Deca a emis ordin de neconfirmare în funcție, a acționat…
Vezi articolul

UPDATE „Proteste masive” ale studenților în toate centrele universitare când va începe noul an universitar, dacă măsurile de austeritate nu sunt retrase, anunță Alianța organizațiilor studențești / „ANOSR se alătură revoltei federației sindicatelor” din educație la protestul de luni, 8 septembrie

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță ca va protesta luni, 8 septembrie, începând cu ora 11 în fața Guvernului României, unde sunt programate și manifestațiile ample ale…
Vezi articolul